Page 83 - 1906-13-16

Nrul 13-16, 1906. LUCEAFÂRUL 341

bâtrîniî şi oamenii cit decît mai în vîrstă, se dau lîng’o la popa. Vorbia şi făcea ceea ce trebuia, dar mai mult
şatră şi nia? închină să-şî uşureze din păcate. Marcu
nimic, ci sta aşa într’un Ioc, cu ochii perduţi în gol,
n’a mai fost nici de patru ani la tîrg. Se căuşeşte de ca un fulgerat.
cap în grabă, şi se apropie şi el de şetre. Nici nu avea Cu cît i se limpezia mai tare gîndul, vedea mai des­
ce căuta aşa de dimineaţa în tîrg. Ce cumpără el, află luşit că viaţa lui nu mai are nici un rost. Icoana pe
şi mai tîrziu. care a purtat-o în suflet atîta vreme s’a zdrobit aşa de
Se răzimă de şatră mai mult cu gîndtil să se odih- dureros de grozav atunci în tîrg, cînd a văzut nebun
niască decît să bee ceva. Două păhărele însă totuşi le pe cel de care era legată nădejdea vieţii lui. Nu mai
dădu peste cap. vedea nici o scăpare, nici o ţintă nu-şi mai putea sta-
Dar acolo, la o şatră mai răsfirată de celealalte, oare tori în mintea lui. Era ca un copil, care avînd o jucărie
pentruce se adună atîta lume? V’a fi vr'un comedianţ frumoasă, la care a ţinut nespus de mult, i-a căzut de­
ceva, hai să meargă şi el, tot n’are ce face. odată din mînă şi s’a ales nimicul de ea. Copilul stă
Şi Marcu porneşte răzbind prin mulţime şi se tot prostit, se uită la hîrburî, şi nu mai ştie ce să facă. nici
apropie, şi cu cît se apropie simte par’că i s'ar ridica ce să zică pînă izbucneşte ’n piins.
ceva şi iar s’ar lăsa pe inimă. Nu ştia ce-î acolo, dar Marcu nu era om cu prea multă învăţătură. Ce a prins
în răstimpuri se rupia peste capetele mulţimii cîte-o
a sorbit tare, adînc, în sufletul lui, fără să răsfire şi
undă din glasul larg al unul fluer. Pe Marcu undele
să judece mult.
acestea de cîntcc îl făceau să se cutremure. Şi astfel viaţa lui curgea fără de nici o ţintă. Din
Abia cînd era de tot aproape îi veni în minte ce e. cînd în cînd se uita prin foaia ce primia.
De cîte ori a văzut el la tîrgurî orbi şi alţi neputincioşi Odată însă, citind în gazetă, se cutremură în tot tru­
cari zic din fluer, ori din armonică, şi unii mai cîntă
pul, sîngele îi zvîcni iar în vine, acum după mulţi ani
şi cu glas.
de zile întîia oară, şi in sara aceea a fost voios ca în
Marcu se apropie tot mai tare, pătrunde prin mul­
vremile cele bune.
ţime, lîngă cel ce zice în fluer. Se uită trei clipe la
Veniau veştile de izbucnirea războiului între români
el, cu ochii nemişcaţi apoi păleşte dintr’una şi cade ca
şi turci. Şi se scriau cuvinte calde, şi se spunea că în
lovit de trăsnet.
toată clipa poate să se ’nceapă bătaia. Românii îşi pu­
Cei din jur îl ridică, îl spală cu apă şi-l trezesc, pe
neaţi nădejdea în vitejia veche a poporului şi în cumin­
cînd acela tot zicea din fluer, adus de spate cum şedea, ţenia noului craiu tînăr, care venise să fie Vodă româ­
cu capul gol, cu barba mare, cu ochii ca două rugă­
nesc după toată rînduiala.
ciuni aprinse, neîmplinite. Cînd sosi vestea că războiul e început şi că trupele
Maieu se trezi, dar nu se mai uita la cel ce cînta în se adună de pretutindenea, din cuprinsul cîmpiilor şi
fluer, numai un zimbet amar îi încremenise pe buze şi din munţii falnici, fraţi cu ai noştri, şi că-şi lasă oame­
pe faţă, ca la un copil idiot. Cînd să plece, se apropie nii casa şi moşia, şi că-i arde ceva la inimă să treacă
sfios de cîntăreţ şi-i zice cu un glas rugător, aproape
odată Dunărea, popa Marcu luă în loc de cizme opin­
plîngînd: „lartă-mă!“
cile cum purtase ca fecior, i-a dat în scris preutesei
Calul şi l-a lăsat acolo unde l-a dus îu gazdă şi a că-î lasă tot ce are, ci şi fetei, şi a plecat cu două pis­
pornit spre casă, cu paşi mărunţi, ca şi cînd i-ar fi frică toale in şerpar pe cărările munţilor, şi a trecut în ţară,
să meargă repede. Pe drum se opria de multe ori în fără să ştie puiu de om cum a trecut
loc, se întorcea cîţiva paşi înapoi, dar după aceea pleca Ca nimeni să nu-1 bănuiască, şi-a tăiat barba de i-aîi
iar cătră casă. Zimbia sfios şi clătina din cap nedumerit, rămas numai mustăţile mari. A intrat in rîndul celor
Acasă preuteasa, cînd a văzut că nu se poate înţe­ pe cari i-a văzut mai intîi trecînd Dunărea, şi s’a per-
lege cu el, cum era fată de-aci din sat, fără nici o carte, dut în mijlocul mulţimii româneşti.
a gîndit că l-au întîmpinat iele, şi cînd a băgat de seamă A trecut vreme multă şi preuteasa n’a ştiut pe unde
că nici calul nu e în grajd, se întări şi mai mult în cre­ umblă părintele Marcu. Ar fi dorit să afle; cum nu, că
dinţa aceasta. doar’ nevastă îi era, dar de adus acasă n’ar fi vrut să-l
Dar calul peste trei zile veni singur acasă, fără şea, aducă: ştia ea bine că e înzadar. Dacă are ceva pe
fără friu, fără căpăstru. suflet, las’ să-şî răzbune.
Acum şi Zamfira se lăsă după vorba mâinii, că lucru Dar l-a vr’o jumătate de an au primit dela el carte
curat nu e. lungă, lungă. Nevasta nu ştia citi, dar şti afata. Zamfira.
Marcu două luni de zile, iac’aşa, cît a fost şi el viQ. Şi le spunea popa să nu spue la nime în lume pe unde-1
Dar n’a ştiut ce-î de casa, nici de sufletul lui. Numai poartă pe el picioarele.
după vremea asta ochii începură să i se limpeziască, „Apoi să vedeţi voi, dragile mele, cumu-s eu acum!
zimbetul de idiot să i se şteargă de pe faţă, puţind să M’am schimbat mult, tare m’am schimbat. Cînd am
se înţeleagă mai bine şi cu preuteasa şi cu fata. venit, am trecut tot în puterea nopţilor munţii, că ziua
Cînd sluji mai întîî, oamenii se minunară că necuratul mă temeam să umblu peste tot locu. Cît eram eu de
are şi asupra popii putere de nu l-a lăsat două luni fricos pe-atuncî, Mărie! Da dac’am trecut în ţară, părea
să slujiască, dar mulţămiau lui Dumnezeu, că pot să-i că mi s’o luminat de-odată sufletul; că auziam trimbiţe,
asculte iarăşi glasul, c’avea un glas duios nevoie mare. auziam dobe sunînd marşuri, şi o lume de om, ştii o
Dar o înseninare deplină nu mai putu vedea nimeni, ferbere. Ş’auzi Mărie, tot lume românească cît ţi-a dat