Page 84 - 1906-13-16
P. 84

342                         LUCEAFĂRUL               Nrul 13—16, 1906.
           Dumnezeu  ochi  să  vezi,  şi  tot  limba  noastră  peste  tot   zid,  m’a  ameţit  ceva,  şi  cînd  m’ani  trezit  eram  cu  alţi
           locul.  Cînd  am  auzit  eu  că  le  comandă  româneşte  la   betegl.  Aici  mi-a  fost  dat  să-nil  ajung  visul  vieţii  mele.
           cătane,  ş’auzî  tu,  nu  grăiesc  numai  nişte  bieţi  de  că­  Veni  el,  Vodă,  lingă  mine,  îmi  puse  mina  pe  cap  unde
           prari  româneşte  ca  la  noi,  ci  ghinărarii,  maiorii,  căpi­  eram  legat,  m’a  ’ntrebat  de  mă  doare,  şi-a  trecut  ca  o
           tanii — lumea toată.               închipuire  măreaţă.  Şi-a  venit  şi  o  femee  tînără.o  doamnă
              —  Cînd  am  auzit  eu  aşa,  mi-a  rîs  inima  de  bucu­  —  care  umbla  uşor,  pipăia  ranele  aşa  de  moale,  caşi
           rie  şi-am  prins  nădejde.  Am  intrat  între  ei  şi-am  trecut   cînd  ar  fi  avut  fulgi  de  pene  pe  degete.  M’a  întrebat
           Dunărea.  Vouă  nici  prin  minte  nu  vă  trece,  că  poate   şi  ea  „Cum  ţi-e,  voinice  ?“  şi-a  trecut  şi  ea  mai  departe,
           să  fie  atîta  apă  în  lume.  Vezi  că  aici  se  adună  ţoale   lunecind  ca  o  vedenie  senină,  luminoasă.  Şi-auziţî,  dra-
           ploile  şi  toate  păraeie  de  pe  pămlnt.  Am  trecut  in  su­  gile  mele,  şi-aicî  tot  pe  româneşte  merg  toate,  de-ţl
           nete  mîndre  de  muzici,  doamne  ce  mal  bande,  şi  cînd   creşte  inima,  încit  de  ai  avea  un  glonţ  in  ea,  îl  aruncă
           tăceau  bandele  ziceau  feciorii  cu  fluerile  ca  pe  la  noi.   afară.  Cred  că  mulţi  răniţi  se  tămăduesc  dintr’asta.  —
           Şi  cînd  poposiau  vorbiau  de  Vodă,  de  craiul  lor.-.Acum   Acum  mi-e  mal  bine,  că  chiar  din  spitalul  acela  vă
           aşa-s  învăţaţi  de  le  zic  la                    scriu,  mi-a  fost  spart  ca­
           împăraţii  lor  Vodă.  Spu­                         pul,  dar  acum  îmi  trece.
           neaţi  că-I  tare  meşter  la                       Fiţi  sănătoase,  şi  să  nu
           puşcat,  şi  neşte  ţigani  mal                     spuneţi  la  pul  de  om  ce
           negrii  ca  cei  de  pe  la  noi                    s’a ales de mine."
           spuneau  că  nici  glonţul                           După scrisoarea asta Măr­
           nu-1  prinde.  Eu  i-ain  tot                       cii  se  însănătoşase,  dar
           ascultat.  Mi  se  incălzia                         trebui  să  zacă  încă  de
           inima,  şi-abia  aşteptam  să-l                     multe  ori  în  spital  pînă  s’a
           văd  odată.  Tu  nu  ştii  cum                      isprăvit  războiul.  Acasă  n’a
           eram  eu  atunci:  să-l  văd,                       mal  scris,  că  nici  nu  avea
           să văd un craiu de român.                           pentru ce să scrie.
           Apoi  nu  mi-ar  fi  păsat                            In  gemetele  de  durere  a
           dacă  mi  s’ar  fi  înfundat  un                    celor  ce  se  chinuiau  să
           glonţ  în  piept.  Dar  am  tot                     moară,  multe  ori  i  se  părea
           mers  noi,  şi-am  poposit                          că  aude  un  glas  cunoscut,
           şi  iar  am  mers,  şi  Vodă                        şi  în  puterea  nopţii,  cînd
           nu  ne  ajungea.  Unii  spu­                        numai  cei  străpunşi  de  jun­
           neau  c’a  mers  înainte  să                        ghiuri  oftau  greu,  iar  cei­
           cerce  locurile,  să  nu-şl                         lalţi  răsuflau  pripit,  i  se
           bage  feciorii  la  moarte  de                      părea,  în  răstimpuri  de  li­
           geaba.                                              nişte,  că  aude  un  glas  de
             Dase  nişte  vînturl  reci,                       fluer,  ca  un  glas  omenesc,
           aveam  haine  subţiri,  dar                         vedea  iar  pe  cel  ce  cîntase
           mie dedat ca’n munţii noştri                        atunci la tîr'g.
           cu frigul, - nu-mi păsa.                              De multeorî cînd se plim­
            Şi  după  vînturi  veniră  ploi                    ba  singur  prin  curte,  auzia
           dese,  neguroase,  în  urmă                         plînsetul  de  durere  al  flue-
           încetară  ploile  şi-aii  rămas                     ruluî  acestuia.  Atunci  se
           nunta!  negurile  ca  grămezi                       cutremura,  îl  veniaiîin  min­
           mari, mari de lină sură, uşoară.   te  munţii  de  acasă,  vedea  pe  celce-î  stăpînise  odată
             într’o  dimineaţă  s’a  început  asaltul.  Mi-am  adus  aminte   şi  tot  mal  tare  creştea  în  el  dorul  de  pămîntul  stră­
                                              moşesc.
           că-s  popă,  mi-am  făcut  o  cruce  largă,  şi  în  gînd  am
           deslegat  de  păcate  pe  cel  ce  vor  cădea.  O  singur;  rugă,   Anii  treceau  împănînd  barba  şi  părul  cu  fire  de  ar­
           dorinţă  făceam  la  Dumnezeu  :  să  mă  ţină  pînâ  voi  ve­  gint tot mai dese.
           dea  pe  Vodă  Voi  nu  ştiţi  cîl  mă  chinuia  pe  mine  ghi­  Cu  cit  se  apropia  bătrîneţa,  îndoindu-I  spatele,  popa
           dul ăsta: să văd odată un împărat de-al nostru.  Marcu  cădea  tot  mai  mult  pe  gîndurl.  Ochii  i  se  per-
             Dar  s’au  umplut  în  multe  rîndurl  văile  de  sînge,  că­  deaiî  în  gol,  şi  se  desluşia  în  inima  lui  încredinţarea,
           deau  oamenii  săracii  ca  muştele  şi  cel  vii  se  înnecafi   de  cîteorl  auzia  fluerul,  că  pînă  ce  nu  va  mal  călca
           în  fum.  Asurziam  de  şuerul  gloanţelor  şi  de  bubuitul   odată  munţii  şi  dealurile  pe  unde  umblase  sub  porunca
           tunurilor.                         celui  ce  murise  nebun,  pînă  ce  nu-şi  va  lipi  obrazul
             Şi  nu  mi-a  fost  dat  să-l  văd  afară  pe  cîmpul  de   rece  şi  stins  de  peatra  pe  care  şezuse  craiul  mr'o
            luptă.  Că  umbla  prin  alte  părţi,  pe  unde  era  primejdia   noapte,  cînd  s’a  ţinut  un  sfat  mare,  pînă  atunci  nu  va
           şi  mal  mare.  Mi-a  tot  ajutat  Dumnezeu,  pînă  ce  am   putea să închidă ochii.
           mers  să  luăm  Oriviţa  dela  Turc.  Acolo,  cînd  să  urc  pe  Moş  alb  ca  oaia,  cu  barba  lungă,  proptindu-se  în  toiag
   79   80   81   82   83   84   85   86   87   88   89