Page 84 - 1906-13-16

342 LUCEAFĂRUL Nrul 13—16, 1906.
Dumnezeu ochi să vezi, şi tot limba noastră peste tot zid, m’a ameţit ceva, şi cînd m’ani trezit eram cu alţi
locul. Cînd am auzit eu că le comandă româneşte la betegl. Aici mi-a fost dat să-nil ajung visul vieţii mele.
cătane, ş’auzî tu, nu grăiesc numai nişte bieţi de că­ Veni el, Vodă, lingă mine, îmi puse mina pe cap unde
prari româneşte ca la noi, ci ghinărarii, maiorii, căpi­ eram legat, m’a ’ntrebat de mă doare, şi-a trecut ca o
tanii — lumea toată. închipuire măreaţă. Şi-a venit şi o femee tînără.o doamnă
— Cînd am auzit eu aşa, mi-a rîs inima de bucu­ — care umbla uşor, pipăia ranele aşa de moale, caşi
rie şi-am prins nădejde. Am intrat între ei şi-am trecut cînd ar fi avut fulgi de pene pe degete. M’a întrebat
Dunărea. Vouă nici prin minte nu vă trece, că poate şi ea „Cum ţi-e, voinice ?“ şi-a trecut şi ea mai departe,
să fie atîta apă în lume. Vezi că aici se adună ţoale lunecind ca o vedenie senină, luminoasă. Şi-auziţî, dra-
ploile şi toate păraeie de pe pămlnt. Am trecut in su­ gile mele, şi-aicî tot pe româneşte merg toate, de-ţl
nete mîndre de muzici, doamne ce mal bande, şi cînd creşte inima, încit de ai avea un glonţ in ea, îl aruncă
tăceau bandele ziceau feciorii cu fluerile ca pe la noi. afară. Cred că mulţi răniţi se tămăduesc dintr’asta. —
Şi cînd poposiau vorbiau de Vodă, de craiul lor.-.Acum Acum mi-e mal bine, că chiar din spitalul acela vă
aşa-s învăţaţi de le zic la scriu, mi-a fost spart ca­
împăraţii lor Vodă. Spu­ pul, dar acum îmi trece.
neaţi că-I tare meşter la Fiţi sănătoase, şi să nu
puşcat, şi neşte ţigani mal spuneţi la pul de om ce
negrii ca cei de pe la noi s’a ales de mine."
spuneau că nici glonţul După scrisoarea asta Măr­
nu-1 prinde. Eu i-ain tot cii se însănătoşase, dar
ascultat. Mi se incălzia trebui să zacă încă de
inima, şi-abia aşteptam să-l multe ori în spital pînă s’a
văd odată. Tu nu ştii cum isprăvit războiul. Acasă n’a
eram eu atunci: să-l văd, mal scris, că nici nu avea
să văd un craiu de român. pentru ce să scrie.
Apoi nu mi-ar fi păsat In gemetele de durere a
dacă mi s’ar fi înfundat un celor ce se chinuiau să
glonţ în piept. Dar am tot moară, multe ori i se părea
mers noi, şi-am poposit că aude un glas cunoscut,
şi iar am mers, şi Vodă şi în puterea nopţii, cînd
nu ne ajungea. Unii spu­ numai cei străpunşi de jun­
neau c’a mers înainte să ghiuri oftau greu, iar cei­
cerce locurile, să nu-şl lalţi răsuflau pripit, i se
bage feciorii la moarte de părea, în răstimpuri de li­
geaba. nişte, că aude un glas de
Dase nişte vînturl reci, fluer, ca un glas omenesc,
aveam haine subţiri, dar vedea iar pe cel ce cîntase
mie dedat ca’n munţii noştri atunci la tîr'g.
cu frigul, - nu-mi păsa. De multeorî cînd se plim­
Şi după vînturi veniră ploi ba singur prin curte, auzia
dese, neguroase, în urmă plînsetul de durere al flue-
încetară ploile şi-aii rămas ruluî acestuia. Atunci se
nunta! negurile ca grămezi cutremura, îl veniaiîin min­
mari, mari de lină sură, uşoară. te munţii de acasă, vedea pe celce-î stăpînise odată
într’o dimineaţă s’a început asaltul. Mi-am adus aminte şi tot mal tare creştea în el dorul de pămîntul stră­
moşesc.
că-s popă, mi-am făcut o cruce largă, şi în gînd am
deslegat de păcate pe cel ce vor cădea. O singur; rugă, Anii treceau împănînd barba şi părul cu fire de ar­
dorinţă făceam la Dumnezeu : să mă ţină pînâ voi ve­ gint tot mai dese.
dea pe Vodă Voi nu ştiţi cîl mă chinuia pe mine ghi­ Cu cit se apropia bătrîneţa, îndoindu-I spatele, popa
dul ăsta: să văd odată un împărat de-al nostru. Marcu cădea tot mai mult pe gîndurl. Ochii i se per-
Dar s’au umplut în multe rîndurl văile de sînge, că­ deaiî în gol, şi se desluşia în inima lui încredinţarea,
deau oamenii săracii ca muştele şi cel vii se înnecafi de cîteorl auzia fluerul, că pînă ce nu va mal călca
în fum. Asurziam de şuerul gloanţelor şi de bubuitul odată munţii şi dealurile pe unde umblase sub porunca
tunurilor. celui ce murise nebun, pînă ce nu-şi va lipi obrazul
Şi nu mi-a fost dat să-l văd afară pe cîmpul de rece şi stins de peatra pe care şezuse craiul mr'o
luptă. Că umbla prin alte părţi, pe unde era primejdia noapte, cînd s’a ţinut un sfat mare, pînă atunci nu va
şi mal mare. Mi-a tot ajutat Dumnezeu, pînă ce am putea să închidă ochii.
mers să luăm Oriviţa dela Turc. Acolo, cînd să urc pe Moş alb ca oaia, cu barba lungă, proptindu-se în toiag