Page 85 - 1906-13-16

Nrul 13- 16, 1906. LUCEAFĂRUL 343

porni spre Ardeal. Şi iată c’a venit In sat să nu-1 mal ajungă în drum, Iar după ce le va vedea şi va sta
cunoască nimeni. gîndind de-asupra tuturor şi le va săruta pe rînd, se
După război ii, cu două cruci la piept, eşise din oaste va ruga de Dumnezeu să-l ierte, dacă n’a păzit totdea­
şi lăsase să-î crească barba. I se îngăduise apoi să una slujba, dar el atîta s’a priceput Şi-apoî se va mai
ingrijiască el, ca preot, de răniţii de pe cîmp şi de prin ruga să nu-1 mai pogoare de sus în vale, — şi aşa
spitale. n’ar mai avea ce face acolo, — ci să-l schimbe aci în-
A venit aşa de liniştit in sat. S’a adăpostit la că­ tr’un stan de piatră, să rămînă ca o rugăciune înălţată
suţa lui, să stee numai peste noapte. El n’are ni­ veşnic spre cer. — Şi poate că brazii, în freamătul lor
mic cu satul nici cu casa. Dimineaţă va pleca să-şi sfînt, vor şopti şi ei rugăciunea bătrînului, iar părintele
vadă locurile scumpe, că-î bătrîn şi somnul drep­ atotputernic îl va asculta.
ţilor îl pîndeşte. Pină le-a vedea pe toate, poate să-l Ion Agîrbiceanu.
& <^i>

PINPULUÎ.
— la nu te plînge, Pindule, Şi grindină şi ploi;
La păsări şi la nori, Tu în necazuri eşti albit —
Tu ai şi astăzi codri uerzi, Răbdare, munte drag,
Şi mîndri luptători; Ca mîine iarăşi ţi-or cînta
la nu le plinge, munte drag, Prin codrii tăi de fag
fişa de dureros, Şi clopote de turme mari,
Pe coaste-|i sună doinele Şi dulci priveghietori,
Ferbinte şi duios ! Nu-i încă arsă fruntea ta
— Eu nu mă pling că doinele Pe trăsnetul din nori. . .
Nu-mi sună lin pe culmi — fişa o fi, copilul meu,
Şi nu mă pling că n’am ooinici Par uifă-te pe plaiu
Şi codri uerzi de ulmi, Ruină-s toate satele
Par uite, zău, de jale pling Şi traiul nu mi-i traiu,
Că turmele-mi s’au dus Căci multe pâsărele-acum
Şi pling că ciocîrliile Imi zboară peste mări,
Voiase-acuma nu-s: Şi mute-mi sint dumbrăuile
Mai pling că negrele furtuni Şi crînguri şi cărări!
Frunzişul mi-l tot bat Chiar şi Românii mi se duc
Şi uoî rămîne pustiit, C'un dureros suspin,
Pe floare despoiat! Şi ’n urmă singurel rămin
— Nu e nimica, Pindule, Bătut de dor şi chin !
Răbdat-ai tu nevoi
Şi-ai mai oăzut pe-atale culmi, 15 Iunie, 1906. Nuşi Tulliu.
|<=gq|
uom flrnBoss.
îmi plăcuseră mult poveştile Peleşiilui şi cînd, das Werden — l-am înţeles atunci mai bine
mai tîrziu, am cutrierat munţii, nu mai vedeam decît ori cînd:
numai munţi, ci şi basmele lor regale. Mai tîr­ Gott ist ewig Werden .. .
ziu citii în Stejerişul Braşovului pe Iehovah — Und sank in duftige Blumen, vvie ein Reis
îl citiam cuiva, trîntit în iarbă, cu capul pe-o Das hin der Wind geschiittelt...
piatră: chipul din urmă, cum Ahasver cade Im Werden, da ist Gott....
mîntuit în clipita în care a descoperit pe Dum­ Fantazia şi filozofia daseră aici mîna.
nezeu în dragoste, în facere — das Werden, Acum, mă întorc mai bucuros la cugetă-