Page 88 - 1906-13-16
P. 88
346 LUCEAFĂRUL Nrul 13—16, 1906.
Giurgifi,unde aă scăpat de nimicire totală 3 şi chiar Napoleon Bonaparte, în raportul cătră
batalioane austriace, cari erau înconjurate de directorat, laudă eroismul acestui batalion.
Turci. A fost dat dela Dumnezeu, că în lupta cea
Pentru această faptă eroică, regimentul a fost mai îndărătnică ce a susţinut cel mai mare ge
lăudat prin ordin de zi, iar bravii ostaşi româ neral al lumii, — ostaşii grăniceri români să
ni : Ion Botta, Despot, Bob, Dimitrie Şucă, Pin- dovediască bravura lor.
telie Holocea şi Ivan Spiridon, au fost decoraţi Tot acest batalion a mai luat parte în 1797,
pentru vitejie. în bătăliile dela Rivoli şi Monte Baldo, unde la
La 1791, regimentul s’a întors la Năsăud, lă- 16 şi 17 a luat cu asalt două redute şi unde
sînd pe cîmpul de onoare 1218 morţi. Aceştia căpitanul român Remeteanu, locotenenţii Bolintu
au restabilit în faţa lumii numele şi calităţile şi Deveanu au fost răniţi.
ostăşeşti ale românului. Batalionul al 111-lea din regimentul 2 grăni
Acest regiment a luat parte apoi la toate răz ceresc, sub comanda maiorului român Bohacifl,
boaiele contra revoluţiei franceze şi s’a mtfSurat în ziua de 16 şi 17Noembre 1796, a luat parte
cu cele mai viteze armate conduse de Napoleon tot la bătălia dela Arcole, însă la Albaredo, unde
cel-mare. a cucerit un tun şi un car de muniţiune, lăsînd
In 1793, la 12 Decembre, la pădurea Hagenau, pe cîmpul de luptă: 12 morţi, 44 răniţi şi 14
un batalion din acest regiment a fost lăudat prizonieri.
prin ordin de zi de generalul Wurmser şi s’au In bătălia cea mare dela Rivoli, la 14 Ianuarie
decorat sub-oficeriî români: Berariu, Itulu şi 1797, batalionul al 3-lea şi al 2-lea din regi
Deveanu. mentul 2 grăniceresc s’au luptat cu atîta bra
La 3, 12 şi 16 Septembre batalionul I. din vură, incit Principele de Reuss, mareşal, a dat
acest regiment luă parte la cucerirea unei re următorul ordin de zi: „Mă simt obligat în pu
dute. Locotenenţii BerariQ, Itulea (foşti sub-ofi- terea situaţiunii mele a afirma că batalionul ro
ceri în 1793), luptă cu curagiu şi Archiducele mânesc (valachicae phalangi) din Transilvania,
Carol, generalissimul armatei Austriace, prin or de sub comanda maiorului Bohaciu, împreună
dinul de zi dat la Hundsaugen, 18 Septembre cu alt batalion românesc (alia phalange Vala-
1796, afirmă că: „întreg batalionul românesc chica) de sub comanda maiorului Wocstenradt,
s’a luptat cu mare bravură la apărarea cetăţii în bătălia dela Rivoli au desvoltat virtuţi mili
Limburg". tare din cele mai eminente, nu numai cînd au
Batalionul al Il-lea din acest regiment a luptat ocupat reduta cu asalt, ci şi atunci cînd au îna
în 1796 în Italia contra armatei comandate di intat, fără şovăire şi cu curagiu, sub ploaia de
rect de Napoleon-cel-mare. gloanţe ce se arunca din redute. In special, laud
La bătălia dela rîul Piave, la 30 Octombre pe maiorul Bohaciu pentru curagiu! şi modul cum
1796, căpitanul român Petru Meheşiu a făcut îmbărbăta soldaţii săi.
minuni de vitejie cu compania sa, resistînd dela GOrz, 17 Ianuarie 1797. Heinrich 15 Principe
8 dimineaţa pînă la 2 p. m. la 2000 francezi, de Reuss, locotenent-mareşal de cîinp."
cari căutau a trece acest rîu; pentru această In această luptă, batalionul al 3-lea a avut
bravură a fost lăudat prin ordin de zi de ge 13 morţi; căpitanul Remeteanu şi locotenentul
neralul ungur Liptai. Deveanu grav răniţi, împreună cu 37 feciori;
In zilele de 15, 16 şil7Noembre 1796, acest iar 18 feciori au fost făcuţi prizonieri.
batalion românesc a luat parte în bătălia dela Aceste aprecieri, rostite de un militar de va
Arcole. Batalionul românesc a apărat cu îndă loare, probează că în grănicerii ardeleni curgea
rătnicie 3 zile, de dimineaţa piuă seara, podul sîngele ostaşilor lui Mircea şi Ştefan şi fără să
contra vitejilor neîntrecuţi, comandaţi chiar de Na vrei te gîndeşti la dorobanţii marelui căpitan,
poleon Bonaparte. Căpitanii români Meheşiu şi cari în 1877, la Griviţa, aii probat că sint demnii
Nemeşifi s’au distins prin curajul lor, îmbărbă- urmaşi ai acestor eroi.
tînd pe soldaţi în româneşte cu cuvintele: „Nu In războaiele contra Franţei, între anii 1793
vă lăsaţi, feciori". şi 1801, acest brav regiment a lăsat pe cîmpul
In aceste 3 zile sîngeroase a murit din acest de onoare încă 1534 de eroi; apoi a luat parte
batalion: Căpitanul Wagner şi 135 soldaţi; că cu cinste la diferite bătălii contra francezilor
pitanii Meheşiu, Nemeşiu, locotenentul Bobu şi între anii 1805 şi 1814.
653 soldaţi afl fost răniţi; iar căpitanul Lange La anul 1851 s’au desfiinţat regimentele gră
cu 45 soldaţi au fost făcuţi prizonieri şi peste nicereşti, pentru motive ce nu se pot expune
cîteva zile, din cei răniţi, au mai murit 260; în acest articol, şi din acest regiment s’a format
astfel că apărarea podului a costat viaţa a 395 regimentul No. 50 de infanterie,' cu reşedinţa
grăniceri români. în Alba-Iulia şi care şi astăzi are peste 70 la sută
Această luptă extraordinară a fost dată ca de feciori români.
exemplu prin ordin de zi de generalul Alvinczi La 1852 s’a decoratcu mare solemnitate ba