Page 11 - 1906-17-18

—

Nrul 17—18, 1906. LUCEAFĂRUL

vedea »frumos ca un chips şi va fi fericită. — Cele mai mici nimicuri din viaţa lor îi vin
Dragostea eî mare nu o va lăsa să-l vadă altcum. acum în minte, şi nu-1 lasă să adoarmă. Mai
Căci dragostea adîncă, adevărată cînd e departe bine e aşa! Afară picuri grei isbesc în fereastră,
vede adevărul. Şi adevărul faţă de Gheorgho nu­ dar cine ştie picuri sînt ori ce! Vai Doamne,
mai acesta era: Gheorghe o iubeşte din tot sufletul. cît de întuneree s’a făcut şi chiar acum! Altă
Că iată şi acum, după ce a stat atîta amar dată mai clipea vr'o stea îngheţată, acum să
de vreme în pridvor, cu firuţul acela de mătasă iei cuţitul să tai petece mari de întuneree şi
albastră în mînă, gîndindu-se la firea lui neno­ afară şi în casă.
rocită, vine iar în casa cea pustie, care-î răceşte Dar în noaptea aceasta grea, cea mai în­
sufletul. tunecată din viaţa luî, el vedea limpede toate
Masa de scris are două lădiţe, cşi ’n lădiţele durerile ce a făcut să se streeure în sufletul
acelea au stat multă vreme în neorînduială Veturiei. Pare că era anume să se facă. Cînd
scrisorile eî. Fină a fost ea acasă, luî Gheorghe Gheorghe era dus risipit cu gîndul, ori cînd era
nici prin minte nu i-a trecut să le pună în rînd. tulburat de greutăţile vieţii, atunci Veturia aştepta
Acum însă o căldură dulce, ca nişte unde uşoare dela el să fie vesel, să nn-i pese, să rîdă. Şi
simţea cum îi iasă din obrajii aprinşi. La fie­ ar fi fost bine să poată fi aşa, el însuşi ar fi
care scrisoare ar fi stat ciasuri întregi, dar frica dorit, dar nu putea. Căci sufletul luî era aşa
să nu-1 afle cineva cu ele înainte, să-l întrebe de simţitor, îneît cele mai mici neplăceri ori
ce are acolo l-a făcut să Ie aleagă în grabă pe neajunsuri îl pătrundeau întreg. Veturia poate
toate, şi să le pună într’un loc neştiut de nimeni. că ştia asta, dar mai ştia şi altceva: că inima
Ii părea că e comoara luî întreagă acolo, feri­ sa încă e aşa de simţitoare, nu pentru ori ce,
cirea lui toată. Dacă l-ar fi întrebat cineva ce dar pentru Gheorghe, îneît nu putea suferi, o
hîrtiî sînt acelea, l-ar fi privit încruntat, el omul durea pînă la lacrimi, cînd vedea umbră de
cel bun, l-ar fi privit ca pe un făcător de rele supărare pe faţa luî.
şi nu ar fi zis nimica. Ţinea să-l vadă vecinie mîndru şi plin de
Dar o viorea uscată, printre petalele moarte viaţă, căci era viaţa eî. Ochii Veturiei nu se
insă frumoase ale căreia se perdea un fir de păr mai deslipeau atunci de Gheorghe, îl priveau
castaniu, nu a pus-o cu scrisorile. A luat-o, a atîta, pînă ce acesta rîdea, nemaî ştiind ce să
eşit în uliţă, şi cu capul în pămînt a mers pe facă. Iar rîsuî acesta era cel din urmă venin
cîmpie. Şi cîte desmierdărî a spus el florii ce se strecura în inima ei. Nu credea că Gheorghe
aceleia pînă în deseară, nu a spus nici cînd e rău, că n’o iubeşte, dar i-se părea că ea e
celei ce i-a dat-o într’o mîndră seară de Iunie. cauza la toată tristeţa luî. El nu ştia ce să-î
Crescînd umbrele sării, creştea şi durerea în spună, ea nu cuteza să-i vorbească şi amîndoi
inima luî Gheorghe. Ii era groază să aştepte se depărtau parcă din ce în ce. Cînd după un
noaptea. I-se părea că noaptea aceasta de se restimp lung vorbeau iar, începeau sfioşi, li-se
va lăsa odată are să ţie veşnic. Pustiul din părea ca şi cînd atunci ar face mai întiî cu­
casă era rece acum. Părea că în orice colţ stau noştinţă, ca şi cînd nu s’ar mai fi văzut nici­
ascunse umbre ce tremură, şi abia aşteaptă să odată. Dar apoi prietinia, fericirea, lumina ochilor,
se întunece mai tare ca să se poată plimba era deodată aşa de mare îneît el înşişi se mirau.
prin casă Erau două suflete ce s’aîî căutat mult, s’ati aflat
întunerecul îl umplea tot mai mult de groază. în sfîrşit şi trăiau acum laolaltă, dar încă nu
Se zvîrcolea în pat, aprindea în restimpurî s’au descoperit pe deplin unul altuia, poate foarte
lumina, şi privia prin odaie. Icoana Maicii Dom­ puţin se cunosc încă Altfel nu ar putea să se
nului de pe perete părea că-I zice blînd: *Ci supere din toată nimica. Dar vezi că ceea ce-î
eulcă-te Gheorghe sărace, că nu e moartă, e părea unuia nimica, pentru celalalt era greu,
numai dusă!* Gheorghe cădea greu pe perină! era de mare preţ.
De-ar fi aşa! De-ar fi numai dusă! El hotărît, Şi pe Gheorghe, deşi nu so ştia vinovat cu nimica,
adînc, dureros de tare simţea numai atîta: dacă îl dureau mult neînţelegerile, mai ales durerea
ar muri Veturia, el încă ar trebui să moară. eî. Şi acum ar fi vrut să nu fi zis o vorbă le­
Atîta ştia, atîta simţea el din toată dragostea luî. gănată, să nu i-se fi arătat o umbră de tristeţă