Page 14 - 1906-17-18
P. 14
372 LUCEAFĂRUL Nrul 17-18, 1906.
pe mine nu m’a dezmierdat nime, pînă a nu te Sînt ostenită, dar nu pot să mă culc pînă nu-ţî
cunoaşte pe tine. De aceea credeam că tu nu poţi să scriu barem atîta: că atît de mult mă doresc la
mori, pentrucă atunci trebue să mor şi eu, iar tine!«
eii n’am crezut nici-odată că voiii muri. Tu te duci Fluerînd un eîntee de lume, Gheorghe merse
acum Turio, şi nu mi-aî zis şi mie: vii şi tu? ’n casă, mai ceti odată scrisoarea, apoi o puse
Altădată cînd mergeai la plimbare îmi ziceai: lîngă celelalte. Părea că învie în casă totul, şi
vii şi tu ? Şi-ţi aduci aminte, Turio dragă, că eu ori din ce colţ, părea că-î şopteşte cineva : »Vezî
totdeauna veniam. Aşî fi venit şi acum, Doamne prostule, nu ţi-am spus că nu e moartă ci e
cum aş fi venit. Tu nu ştii că lumea s’a pră numai dusă !« ...
pădit? Nu mai este lume, Turio! Pare c’a în încetul cu încetul s’a dedat cu gîndul acesta.
gheţat cerul, aerul, pămîntul. Iar casa noastră Dar acum altceva îl neliniştea. Cum se va purta
e plină de morminte. Ce voiu face eu în mor cu ea dacă se va reîntoarce? Să stee tot aşa
mintele acestea, Turio dragă? t^tiu eu ce voiu face: mut în faţa ei, să-şi oglindească iar micile Iui
nu voiu face nimic, voiu sta şi — înlemnit voiu mizerii în ochi şi obrazî, ca iar să-î umple
tot privi — pînă ce voiii îngheţa şi eu cu ochii sufletul de venin? Nu, asta nu se mal putea.
deschişi. Tu nu ştii cum îmi pare mie de rău Maî îngrabă îşi va rupe inima din piept, decît
că te duci, nu ştii cum mă doare, cum mă ucide să o facă să maî sufere. Şi va trebui, simţea că
depărtarea ta. Vezi că mie nu mi-a spus nimeni trebue să-î spună maî multe. Nu va putea însă
o vorbă bună, pînă te-am întîlnit pe tine. Şi nici acum. Firea lui nu-1 lăsa să-î vorbească
vorbele tale toate mi-aiî pătruns sufletul. Acum atîta. Maî ales aşa de curat, aşa de frumes cum
să ierţi dragă dacă ţi-am greşit. Nu voiu mai el ar fi dorit. Cum va putea să-î spună totuşi,
greşi la nimeni maî mult. Nici ţie n’ani voit ceeace de aici încolo simţea că trebue să-î spună?
să-ţî greşesc, să to supăr cu ceva. Noapte bună, Gheorghe se gîndi mult, mult. Tîrziu îi veni
Turio, dar la capul rîuluî să mă aştepţi, numai în minte scrisoarea ce i-o trimisese Veturieî în
să fug pînă acasă să iau scrisorile şi floarea, ştii vis azinoapte, şi ochii i-se umplură de lumină.
vioreaua care mi-aî dat-o într’o sară mîndră de Aşa! Ii va scrie, tot ce nu poate cu graiul, ia
Iunie. Acelea nu le las nici mort. Că vezi tu, peana, şi... înşiraţi-vă litere. N’a cercat nici
dragă Turio, eîî îs mort acum, dar viu la tine odată să scrie ce simţeşte el, dar în vis mergea
că şi tu eşti moartă, şi să mergem aşa amîndoî, bine, va cerca acum treaz, şi trebue să meargă.
Dumnezeu ştie unde«. Pe urmă, după ce-I va scrie, el va ieşi frumos
Cînd se trezi dimineaţa, cerul era limpede ca din casă, Turia va intra dînsa, va ceti, şi va
lacrima, şi soarele lumina plin de văpăi de argint. ieşi în grădină să-l prindă în braţe. Nu va fi
Servitoarea, după ce i-a pus cafeaua, se opri şi aşa de greu să scrie. Ce simţesc alţii a scris
zise cu ochii în pămînt: destul. El — vezi bine — nu va avea simţiri
»E bolnav domnul? Să chem un doctor, este aşa alese ca alţii, — dar nu le va scrie ca pe
unul aproape. acelea să-le ştie lumea. Le va scrie numai pentru
— Nu-î de lipsă. De ce să fiii bolnav? Turia, ca să n’o maî necăjască, numai pentru
— Apoi, e aşa de palid domnii, şi azi noapte dînsul, ca să nu se maî întunece, să nu-î maî
toată noaptea a vorbit, şi a gemut ca de chi fie ciudă pe sine-şî, numai pentru ei amîndoî,
nuri grele. ca legătura lor să fie tot maî puternică, tot
— Se vede că mă cercase neşte friguri. mai sfîntă! —
Dar trece. A şi trecut. Acum nu mai simt Toată ziua a fluerat prin casă şi prin grădină,
nimica*. Apoi după un răstimp ... pe uliţă îi era ruşine să fluere. Acum nu mai
»N’a venit ceva postă ? avea Turia pentru-ce să se supere pe dînsul.
— Numai gazeta şi o scrisoare, dar nu-î Nu-î va spune cu graiul ce simte, cum e su
scrisă cu cerneală. fletul lui, aceasta nu o poate. Dar îi va scrie.
— Ci nu-mi mai tot toca, adu-le ’neoace*. Ii va scrie aşa cum îşi închipue dînsul că va
»De-alaltăierî de cînd am plecat, în toată putea scrie. Ei îi va părea că prea e tăcut bărbatul
clipa îmi vine hotărîrea să mă întorc acasă. Mă său, prea e dus pe gîndurî. Asta aşa a fost să
doresc aşa de mult la tine! Tu bunătate dragă! fie, de firea aceasta nu poate el scăpa. Dar, dacă
