Page 16 - 1906-17-18

374 LUCEAFĂRUL N rul 17-18. 1!J06.
cuvinte aspre servitoarei, ce nu mai găta cu albă de argint a soarelui. Garoafele rumeniau
spălatul. ca pete de sînge între ochiul boului de zăpadă.
Două straturi de flori trebuiau plivite, ser­ Tufe mici de rezedă stau sfioase pe lîngă cărare,
vitoarea are de lucru prin culină, aşa dar’ numai albinile, eu picioarele de safran, le mai
Veturio, nu te mai gîndi, pleacă-te, că ţi-e destul clatină. Gura leului doarme şi acum şi visează,
de fraged mijlocul, şi scoate buruienile. Aseară cu gura jumătate deschisă, sărutări ce nu mai
a plouat binişor, şi uită ce miros de tinereţă vin. Din smaraldul frunzelor aspre, trandafirii
se ridică din pămîntul umed. Da, de tinereţă! se înalţă, din şase cercuri, tivite cu pajişte peste
Aşa ca neşte valuri calde, nevăzute, de viaţă, celelalte flori, şi-şi pleacă grele capetele, îmbătate
ce-ţi pătrund fiinţa, iţi aprind mai tare tran­ de fericire şi viaţă. — De lîngă straturi, prin
dafirii d n obraz. Cum stai plecată, ţi-sejieli- mijlocul grădinii, cărarea umedă e umbrită] de
niştesc tot mai mult sîntirile pline. cireşi, ce pare că vreau să-şi ascundă boabele
Ce ar fi să te trezeşti numai că vine Gheorghe verzi încă. — Şi uite, la mijlocul] cărării, chiar
— tu să nu ştii nimic — să-ţi pună palmele moi supt nucul voinic, laviţa cu spătează, chiamă
pe ochii tăi senini, şi cînd veî întreba tu că cine-î, la puţin repaus stăpîna ce s’a prea aprins la
el, în loc de răspuns, să te sărute pe obraz, pe muncă. — Veturia rupe o garoafă, ş’o prinde
gură, apoi luîndu-şî palmele, să-ţî umezească în părul bogat, şi merge de se aşază pe laviţă.
şi ochişorii? Aşa-î că iar te-aî pierdut eu gîndul, Numai o jumătate de strat a rămas neplivit.
Veturio? Uită, n’aî plivit mai nimic, deşi ştii Ş’acolo e încă prea moale pămîntul. Uite, numai
bine că desară trebue să arăţi lui Gheorghe acum a băgat de seamă că i-s’au cam urîţit
sporul de peste zi. Adecă trebue, dacă vrei tu. ghetele. Cîtu-s de mici ar fi putut pătrunde de-a
Şi tu ştii că vrei. Veturia clătina din cap şi se binele întregi prin pămîntul jilav. Oare zău, ce
apucă mai cu inimă la lucru. Florile în toate ar fi fost să-i rămînă ghetele acolo în pămînt,
culorile rîdeau în straturile svelte, supt lumina pană ce ar fi venit Gheorghe acasă. Ar fi plecat

Inmormîutarea lui Axente: Discursul funebral ţinut de dl Alihaiu Popoviciu.