Page 17 - 1906-17-18
P. 17

Nrul 17-18, 1906.          LUCEAFĂRUL                        375

         amîndol  să  le  caute.  Ka  s’ar  fi  mirat  mult,  iar   ştiu  cum.  îţi  svîntă  sînurile  ce-au  asudat  puţin,
         el  ar  fi  privit-o  aşa  de  înţelegător!  Vezi  bine   şi  le  lasă  aşa...  albe,  ca  doi  pui  de  lebădă...
         că  da,  ca  dînsul  n’are  alta  de  lucru!  Ba  are   Doamne,  zău  că  eşti  proastă,  Veturio!  Auzi  ce-î
         săracu  de  nu-şî  vede  bine  capul  !  Şi  chiar  de   vine  în  gînd!  Unde  s’a  mai  pomenit  aşa  ceva.
         nu  ar  avea,  asemenea  copilării  s’ar  potrivi  oare   Gheorghe  are  »prelegeri«  azi  pănă  la  12,  cum
         cu firea luî aşa de cuminte şi de aşezată?  va  putea  veni  dar’  să  te  cuprindă  de  după  gît,
          Veturia  clatină  a  nu  din  cap,  dar  un  suris   cum  ai  voi  tu  şi  să-şi  plece  capul  pe  sînul  tău
         cald  tot  îî  scapă  pe  buze,  şi-î  încremeneşte  în   desvălit,  să-ţi  audă  bătăile  inimii?  Cum  gîndeşti
         colţul  gurii  mici.  —  Uite,  să  ştii  că  azî  e  cald.   tu  că  va  putea,  cînd  e  aşa  departe,  să  te  prindă
         Aşa  cum  e  cînd  treci'  din  Maiii  în  Iunie.  Şi  pe   de  mijlocul  tău  subţire  şi  să  te  strîngă  la  piept?
         ea  o  stringe  haina  la  piept.  Doamne,  cum  sînt   Vezi  că  nu  se  poate,  şi  totuşi  tremuri,  ţi  se
         şi  sînurile  astea.  Pare  că  numai  ele  să  încapă   pare  că  te  priveşte  de  undeva.  —  Vezi  bine  că
         în  lumea  asta  largă.  De  vină  e  dînsa  că  sînt   te  va  privi,  că  Gheorghe  nu  are  altceva  de
         aşa  de  neliniştite  şi  trebue  să-şi  descheie  haina,   lucru.  Şi  apoi  el,  aşa  de  serios  cum  îl  ştii,  intrat-a
         dacă  nu  vrea  să  i-o  spargă?  —  Atunci  ar  fi   vr’odată  în  astfel  de  jocuri  copilăreşti?  —  Şi
         a  ei  vina.  Gbeorghe  ar  face  o  faţă  acră,  cînd   Veturia  —  gîndindu-se  puţin  —  roşeşte  toată,
         ar  auzi  că  trebue  o  haină  noauă.  Şi  de  ce  să-i   şi  clatină  din  capul  frumos  că  ba.  Dar’  totuşi
         supere ? N’are el necazuri destule? Ba are săracul,   ochii  pătimaşi  vorbeau  de  o  fericire  mare.  Se
         încă prea multe.                 încheie repede la haină şi sprintenă ca o căprioară,
          Aşa...  acum  e  bine.  Uite,  boarea  asta,  bine  că   fuge  la  stratul  ce  mai  era  de  plivit.  —  Soarele
         te răcoreşte, dar te şi mîngăie şi te înfioară nu  se ridica tot mai tare, dar umbra unui păr mare,
































                               Din România: De pe valea Argeşului,
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22