Page 18 - 1906-17-18

376 LUCEAFĂRUL Nrul 17-18, 1906.

ce străjuia în capătul florăriei, ţinea încă răcoare. Doamne, şi nu ţi-e păcat să rămîie plivitură în
Yeturieî însă îî foarte cald, şi uite acum nici nu grădină? Asta se chiamă femeie harnică? Şi cată,
maî smulge cum e legea. Unele buruenî le rupe cată, că acum odată nu-ţl pasă nici de asta una,
numai de vîrf, cîteva fire de lobodă le-a tras şi laşi buruenile acolo. Ciudată femeie. Aşa vezi,
cu o tufă de rezedă cu tot. Şi doar’ ea e destul acum du-te în casă, lasă perdelele, şi cercetează
de cuminte. Dar ce să facă dacă e o căldură poşta ce ţi-a pas-o servitoarea acolo pe masă.
aşa nesuferită. — Iacă, numai acum a băgat de De cetitul foilor şi al revistelor nu mal pot fe­
seamă, că razele soarelui o scaldă în lumină, meile harnice? — Ce-ţl pasă ţie. Uite, aî un
■şi wtoctu svvA go\. Doamne, vez\ negresa'. \\v\«vâ.v no\v dlntv’o Ia cave \u n\a\ mult.
Doar zăpada dintr’o singură sărutare a soarelui De ce zimbeştî şi de ce ţi se umezesc ochit,
se topeşte. Şi umerii el sînt de zăpadă? Ce cînd vezi sumarul, şi pentruce îţî deschei iar
prost a fost şi Gheorghe cînd i-a spus o- asta! haina la piept ca atunci în grădină? Aci da,
Adecă Gheorghe i-a spus? Vezi bine, că el par’că la răcoarea din casă, ţi se va linişti sînul mal
n’ar avea alta de lucru. N’are năcaz cu şcoala?! iute. Şi e aşa o linişte de-ţî auzi bătăile inimeî.
O, las-o focului, că-1 ţine închis toată ziua. Aci pe divan, e cu totul altceva, nu ca pe laviţă
Şi adecă zău, ce-ar fi acum, să simtă numai în grădină. Şi totuşi nu te linişteşti! Descheie-ţî
deodată obrazul lui lipit aci de umărul ăsta mal bine haina, eşti în paza sfîntă a casei tale.
rotund şi alb? — Şi Veturia iar clatină din Tu tresari deodată, scapi revista din mină, şi-ţî
cap, şi se cutremură! Copil e dînsul să se joace aduni haina la piept. Cum? Ţi-s’a părut că el
aşa? Ba zău nu-î copil! Şi nici că a făcut el deschide uşa şi vine. Vezi cît eşti tu de copilă!
vr’odată aşa ceva! Zău, Veturio, că proastă eşti Ţi-aî şi uitat că nu vine pînă la 12.
cîteodată. Cîte nebunii îţi umblă prin cap. — Veturia împreună mal bine perdelele, uşoară
Aşa vezi, acum e bine că e gata stratul. Vezi se apleacă şi ia revista, deschide la un loc şi
aşa, să strălucească de curat. Acum numai bu- ceteşte. Fruntea eî albă e aşa de senină acum,
ruenile luate toate şi aruncate peste gard. Cîte pleoapele s’aîi lăsat grele, de pare că e cu ochii
să fie? Un braţ bun? — Ce copilă eşti, Veturio! închişi, apoi, în răstimpuri, pune revista domol
Ia! numai neşte lobodă şi ştir şi holbură în braţe, pe genuchî, buzele i se rumenesc într’un suris
şi te şi aprinzi la faţă! Stai dar, nu le lua toate luminos, capul i se razimă pe spatele canapelei.
odată, ia-le de două ori. Aşa, să nu ţi se frîngă Pieptul plin îl creşte, şi două lacrimi mari îî
mijlocul. Te gîndeştî?! Vezi bine că Gheorghe tremură în genele întunecate. Cum s’a schimbat
le-ar putea arunca pe toate deodată! Nu te-a omul eî de o jumătate de an, de atunci, de cînd
dus şi pe tine vr’odată pe sus, aşa ca pe o ea a fost dusă pe trei săptămînî acasă! Nu spune
peană? El e maî tare decît tine, dar iată ţie el nimic, decît foarte rar, dar iată cum simte,
ţi-au căzut braţele moî, şi au căzut şi celea ce inimă are Gheorghe al el!
cîteva fire de buruieni lîngă gard dincoace. O astfel de inimă nu poate fi decît bună şi
Doamne, cît eşti tu de slabă pe lîngă Gheorghe! iubitoare. O, da, Gheorghe al eî e tare simţitor,
Şi iată, cînd să ieî al doilea braţ de plivitură, numai el nu ştie. Iată tot ce scrie el, e simţire
îţi vine acelaş gînd. Tu clatin! iar a nu din curată.
cap şi te convingi, că ’ntradevăr Gheorghe nu Iar cînd îî venea dorul după anii din urmă,
te-a luat niciodată aşa pe braţe, şi totuşi le scapi de cînd s’a cunoscut cu »filosofuI« Pascu şi
şi pe acestea, şi braţele iar îţî cad moî dea- pînă aproape de cununia lor, Veturia, cînd
lungul trupului... Acum îţî vine alt gînd: să Gheorghe era la şcoală, se furişa în odaia lui
le laşi aci pînă de sară, atuncî să vil cu dînsul de lucru, lua cu teamă coaie multe dintr’un
şi să-î arăţi cum s’a întîmplat, şi să-î spui, — manuscript, la care dînsul lucra neîntrerupt, de
şi asta? — ce al gîndit. Crezi tu că l-ar in­ cînd a venit ea de acasă, atuncî după celea
teresa pe el asta? Vezi bine că nu, el nu-î trei săptămînî.
copil ca tine. Şi totuşi tu nu crezi şi ştii ce ar Şi înaintea el înverzeau cîmpiile din lunci,
urma. O ploaie de sărutări? Ba bine, că Gheorghe aşa cum înverzeau odată cînd era copila de
va fi băiat să nu se mulţămească şi cu două. 16 ani a popi Bucur de acolo, îşi auzia rîsul
Ochii tăi rîd, rîd mereu, şi laşi buruenile acolo. său argintiu la stupină ori la straturile cu flori,