Page 19 - 1906-17-18

Nrul 17-18, 1906. LUCEAFĂRUL 377
vedea pădurile mari, grele de pe dealurile vecine, Cînd veni acasă, trebui să meargă in grădină
auzia cîntecele îndrăgostite ale privighetorilor, cu Veturia să-i arete munca ei de azi. Şi i-a
orî fluerăturile haiduceşti ale mirlelor. Ca într’un spus, cu ochii în pămînt, şi povestea cu buru­
svon depărtat auzia cîntecele din strană a diecilor, ienile. El le aruncă peste gard, apoi o luă pe
atunci cînd el, filosoful, a fost mai întîî la bi­ ea în braţe şi o duse pînă la laviţa de supt nuc.
serica din Lunci... Jocurile acestea nu le înţelegea, şi nu aveau
Şi iată acum capitolul scris mai de curînd, nici un farmec pentru el, i se păreau copilării
la care a lucrat şi azi dimineaţă! Pe acesta nu toate, dar din ochii ei cetea dorinţa, şi el orice
l-a cetit încă. Ziua logodnei lor. Doamne, şi ea dorinţă i-ar fi împlinit.
l-a certat că a stat aproape noaptea întreagă la După amiaza aceea pînă sara a fost plină
masa de scris, şi că nu mai era să vină la cafea! grădina de rîsul lor; de mult nu şi-au petrecut
Cum ar fi durmit, şi cum ar fi venit, cînd chiar aşa de bine ca azi. Curat petrecere. Şi Veturia
aceasta avea să o povestească. nu se putea mira în de ajuns, cum de se mai
Masa era gata cînd sosi Gheorghe dela şcoală. doresc femeile măritate, la petreceri?
Era foarte voios, şi nu-şî mal găta poveştile. Sara, după cină, Gheorghe se puse iar la muncă.
«Auzi Veturio, azi am aflat mai întîi că «Numai Veturia îl sărută frumos pe frunte acum, şi
una!« de Coşbuc are melodie. Am pus pe neşte merse în odaia ei. Pascu se întărîta iar la scris
studenţi de pe a şaptea de mi-aii cîntat-o în clasă. şi nici nu a ştiut cum a trecut un ceas de cînd
Abia acum am înţeles-o bine. Plnă acum îmi şade la masă, cînd se trezeşte că un cap nespus
închipuiam că flăcăul spune altui flăcău, ori de frumos, cu părul lung de mătasă, despletit,
mai multora, focul ce-1 arde. Acum însă ştii cu ochii vii aprinşi, se pleacă peste umărul lui,
ce impresie mi-a lăsat şi ce convingere am ? Că şi-şi lipeşte obrazul de al său.
flăcăul meu, într’un amurg, pe cîmp afară la «Tu nu ai adormit încă, Veturio?
largul, îşi cîntă hotărîrea asta a sa, nu unui — Nu pot să dorm. Uite de ce te rog: să mă
prietin orî unor oameni, ci şieşî, cîmpuluî, ce­ laşi să stau lîngă tine pînă ce vei găta de scris
rului — nemărginitului. — Am să ţi-o cînt şi capitolul ăsta». Şi ea se lipi şi mai tare de el.
eu ţie, ce zici ?« Pascu rămase nedumerit. Ştia că femeia sa
Veturia îl învălui într’o privire caldă, şi ochii ceteşte cînd şi cînd vr’o schiţă mai scurtă de
îi rămaseră deschişi, mari. Gheorghe o cuprinse a lui, dar nu ştia nici cum îi plac, nici ce im­
de peste mijloc şi o sărută. presie lăsau în sufletul ei.
«Azi dimineaţă de ce ai fost aşa de supărată? Lăsă condeiul, o luă ca pe un băiat în braţe.
— Să-ţi spun drept ? »Mi-a părut rău azi noapte că am durmit,
— Negreşit, doar nu-i vrea să mă înşeli! cînd tu serial pagini aşa de frumoase. Acum
— Pentru-că n’am putut vorbi mai nimic, vreau să stau toată noaptea cu tine aici la masă!
ai tot scris, şi cînd te-ai dus ai şi uitat să mă — Vezi că asta nu se poate. Atunci nu mai
săruţi», şi se lăsă moale in braţele lui, cu ochii scriu nici un şir, ştii tu bine că nu pot aşa.»
umezi. Gheorghe cînd o vedea aşa, vorbea şi Gheorghe ar fi voit să rămînă numai decît
el ca copiii fără să se gîndească mult. singur. Alta e să şezi la masă şi cu gîndul pierdut,
«Pentru aşteptarea asta cîtă dobîndăcerî? Că ca într’o învăluire de lumină, să prinzi chipuri
vreau să-ţi plătesc acum.» ce ţi-au luminat odată sufletul întunecat, şi e
Pleoapele abia i se ridică: »Cîtă vei vrea cu totul altceva să spui pe faţă, sub ochii cuiva,
să-mi dai !« ceea ce s’a strecurat uşor, pe nevăzute în inima
Gheorghe după amiazî nu avea oare la şcoală, ta. I se păru aşa deodată că nu va mai putea
dar trebui să meargă îndată după prînz pînă lucra nimic, că e zadarnic tot ce-a făcut pînă
la un advocat prietin, cu care să se sfătuească, acum. O nenorocire părea că-1 ameninţă şi-şi
cum ar putea să scape mai uşor de pedeapsă aduse aminte de visul Iul, înainte c’o jumătate
pe vr’o trei studenţi, pe pieptul cărora un pretore de an. Vedea iar luntriţa pe apa aceea mare,
grozav de patriotic, zărise cel mai grozav spin cum duce tot mai departe pe Veturia moartă.
ce li se poate arunca în ochii acestor oameni: o Căci dacă nu va mai putea scrie, apropierea de
mică panglicuţă de tricolor românesc. dînsa îi era cu neputinţă. Simţia că se va în­