Page 23 - 1906-17-18

Nrul 17-18, 1906. LUCEAFĂRUL 381
maî mult, iar dela Veturia ar fi cerut să fie cît omul cel mai »solid«, căsătorit de doî anî, să
poate ea de voioasă. Cînd a văzut că ea bate deie o serenadă? Ori glumeşte, ori e beat şi nu
tot drumul cel vechili, î-a tîlcuit seri de-arîndul ştie ce zice. Dar Pascu comandă tot pentru
noul fel de a vedea viaţa, noul înţeles ce-1 da colegul său, nu-1 lasă să plătească un păhar de
el vieţii. — Veturia însă rămase nemişcată. în­ vin. »Să vezî numai, are să fie nespus de frumos.
ţelegea ea multe, se bucura în sufletul eî, dar O, cum mă bucur c’aî venit tu. Tu ştii să cînţî
nu zicea nimic, ci rămase tot cea de maî ’nainte. aşa de frumos »doî ochî« şi Serenada luî »Emi-
Bietul Pascu se supără, se ainărî, şi nu mai neseu«. Ştii, îmî veî aduce o adevărată fericire.«
ştia cum să descurce lumea. Cîteodată i se părea Cela se uită la Pascu încă tot nedumerit. E
că Veturia s’a schimbat tare, că e prea sfioasă mal tînăr şi nu cutează să-l întrebe nimic maî
şi prea aşezată, şi aceasta îl neliniştea mult. Dar departe. De altfel va vedea el unde îl duce.
îşî aducea aminte de drumul cu trăsura cînd Numai cui să-î fi dat vr’odată prin minte că
0 aducea pe Veturia acasă din călătoria cea de şi profesorul Pascu va da odată serenăzî. Şi încă
3 săptămînî, şi se convingea, că ’n ochii eî de cine ştie la ce coconiţă, ori cocoană cu ochii
atuncî altă viaţă a văzut. Dar maî ales îl liniştea de vulpe. — Din cînd în cînd privea la Pascu
arătarea eî din sara aceea, cînd i s’a părut că şi se mira de omul acesta al ordine! şi al
prea e copilăroasă. stricteţiî. Pasă-mi-te este cineva care să-şî bată
* joc de toată lumea.
La două ceasuri din noapte plecară cu treî
Se apropia Septembre. Iar lungul şir de zile
ţigani alături străcurîndu-se ca neşte umbre.
depănate la fel. Pascu ar ti dat mult să nu-î
S’aîi încurcat mult prin uliţî laterale, pînă ce
apuce tot aşa de c u m i n ţ i noul an şcolar. Sînt
se opriră într’o stradă bună, la o casă înaltă.
abia de doi ani căsătoriţi, şi trăesc ca nişte
Colegul luî Pascu nu cunoştea casa.
pustnici.
Suspinele adiară în noaptea limpede, clară,
In August sînt călduri mari de să fearbă oul
topindu-se încet, tremurînd în depărtări. Şi după
la soare nu alta, oste ziua praf de poţi înghiţi
suspinele dinţii pluti melodia plină, ca un şiroiu
cît te ajută plămînile, dar serile din August au
de viaţă. Pascu cînta bine. Dar în noaptea aceea
ceva tainic, nespus de înălţător. — In ziua aceea
prietinul lui amuţi, şi nu maî clntă nimic, îndată
Pascu era tare supărat, femeia abia vorbi patru
ce acesta începu să cînte. Şi se mira, că omului
cuvinte cu el, şi se ’nvîrti într’un călcîiu, că mă
acesta, care n’a spus în viaţa luî o vorbă miloasă,
rog »are de lucru«. După amiazî de grabă, eşi
dulce, — iî curgeau acum lacrimi din ochii
Pascu pe uliţă, şi hoinări pe străzî, izbindu-şî
măriţî. — Dn geam se deschise, şi o boare
în neştire bîta de pardoseală. Eşi plin de ciudă
de primăvară, muiată în aromă de flori, lovi
să nu se ’ntoarcă acasă pînă dimineaţa. — Cînd
glasul celei ce deschise »Vezî aşa frate, asta o
se însera trase la un birt, la masă afară, porunci
aşteptam! O tu, Intuneeatule!« Colegul lui Pascu
cina ş’o jumat’ de vin. Erau oaspeţi mulţi şi
rămase şi maî mirat de data asta. »Păî — ăsta
nu-î avea nimenî grijea, dar el ar fi voit să-î vie
e glasul soţiei tale!
un prietin, un cunoscut. Dar trebui să aştepte
— Vezi bine frate, ce crezi tu, că eu aş fi
mult pînă veni unul. N’ar fi putut aştepta dar
făcut aşa o glumă cu alta. Ce crezi frate, să
cînta muzica, şi era un aer blînd şi o lună afară
de să nu te maî mişti. fac copilării acum bătrîn?«
Mulţămindu-î intră în curte, pe cînd celalalt
Cînd veni prietinul, tîrzivî, Gheorghe-1 trase pe
stătu încă să-şî însemne bine casa, să vadă că
scaun lîngă el, şi-î spuse aşa dintr’una: »Să-mî
aci într’adevăr locueşte prietinul său Gheorgbe
ajuţi în iasară la o serenadă!*
Celui treaz la cap, că acum venia la birt, Pascu, ori cine? I. Agârbiceanu.
1 se pare deodată că se ’mbată. Gheorgbe Pascu,