Page 24 - 1906-17-18

382 LUCEAFĂRUL Nrul 17-18, 1906.

Tîigenia în Taurida') De lîngă poala vechilor tulpine
Spre ceruri; vai, atuncea se legă
de Goethe.
Un greu blestem de mine şi mă zmulse
Actul întîiti. — Scena a doua.
De lîng’ ai mei şi rupse legătura
Ifigenia. Arcaş. Cu mîni de fier. Aşa se irosi
Senina tinereţă, floarea mîndră
A r c a ş A anilor dintîi. Chiar mîntuită,
Trimis de Domn, venii aici să spun Eram o umbră numai; dorul vieţii
Noroc şi sănătate preotesei. Nu va ’nflori din nou în pieptul mieu.
Taurida mulţumeşte zîneî sale
Azi pentru nouă falnice izbînzl, A r c a ş .
Eti alergai ’naintea Domnului Dacă te crezi aşa nefericită,
Ca să vestesc că vine ’n fruntea oastei. Eu pot să-ţi zic şi nemulţumitoare.
I f i g e n i a . I f i g e n i a .
Stăm gata să-I primim cum se cuvine V’arăt întotdeauna mulţumire.
Cu ochi îndurărori priveşte zîna
Plăcuta jertfă ’n mînile lui Toas. A r c a ş .
Dar nu e mulţumirea cea curată
A r c a ş . Care o aştepţi cînd faci o faptă bună,
O de-aş vedea şi ochii preotesei Privirea ce-ţi arată ’ncredere
Atît de mult iubite, ochii tăi, Şi-o inimă ’mpăcată cu viaţa.
Fecioară sfîntă, luminoşi şi limpezi, Cînd te-a adus o tainică ursită,
Semn bun şi nouă tuturor. Durerea Acum atîţia ani, acestei capiştî,
Ţî-aşterne încă văl cernit pe suflet; Un dar din ceruri, Toas te primi
Zadarnic aşteptăm de ani de zile Cu drag şi cu evlavie şi cinste,
Cuvîntul cel deslegător de taine. Şi ţie-ţî fu prieten ţermul nostru
De cînd te ştiu, aceasta ţi-e privirea, Ce-a fost o spaimă pentru toţi străinii,
De care mă ’nfior întotdeauna; Căci cine l-a văzut, ’naintea ta,
Şi parcă sufletul ţi-ar fi legat S’a ispăşit pe-altarul sfînt al zînei,
Cu lanţuri în adîncul pieptului. Ca jertfă, după datina străbună.
I f i g e n i a . I f i g e n i a .
Cum se cuvine-orfanei, oropsitei. A fi ’ntre vii nu-î încă viaţa toată.
Ce viaţă-i traiul care-1 duc aici,
A r c a ş .
Jelind, asemeni unei umbre lîngă
Iţi pari aici orfană, oropsită? Mormîntul său. Şi-mi poate fi viaţa
Voioasă, scumpă, cînd o zi ca alta,
I f i g e n i a . Trăit’ aşa ’n visare, fără scop,
Poţi să te simţi acasă în străini? îmi prevesteşte-acele zile negre
Ce duce în neştire ceata tristă
A r c a ş .
A morţilor pe ţermul Letelui?
Şi tu te simţi de casa ta străină?
O viaţă fără rost e-asemeni morţii;
Şi-a mea-I această soartă de femeie.
I f i g e n i a .
De-aceea mi se rupe inima. A r c a ş
In anii cruzi, cînd sufletul de-abia
Mîndria neîndestulării tale
Mi se lega de fraţi şi de părinţi,
Ţi-o iert, deşi îmi pare rău de tine;
Şi tinerii vlăstarl se înnălţau,
Ea-ţi amăreşte bucuria vieţii,
*) Vezi ,Luceafârul* 1906, pag. 234. Crezi tu că n’ai făcut aici nimic?