Page 25 - 1906-17-18

Xrul 17—18. 1906. LUCEAFĂRUL 383
Dar cine-a ’nseninat pe Domnul nostru? Şi chiar şi ’ntr’înşil nu ca mal nainte.
Şi cine. prin cuvinte dulci şi blînde, Cu pizmă vede ’n tinerii viteji
A amînat din an în an străvechea Tot rîvnitorl la tron, căci el se teme
Şi cruda datină ca tot străinul De neputinţa bătrîneţeî, poate
Să piară ’n sînge la altarul zînel Şi de răscoală şi de moarte cruntă.
Şi, în atîtea rindurî, pe cel prinşî, Nu caută Scitul vorbe pe ales,
Din gura morţii, i-a trimis acasă? Iar craiul mal puţin; el care-î numai
N'a ascultat, în loc să se mîhnească Deprins să poruncească şi să vrea,
Că o lipsim de vechea jertfă cruntă, Nu ştie măiestria cum s’aducă
Cu îndurare ruga ta, Diana? Cu iscusinţă de departe vorba.
Nu înconjoară ’n falnic zbor izbînda Nu-1 încurca, vorbindu I îndoielnic
Oştirea noastră? ba în frunte! zboară. Şi prefăcîndu-te a nu ’nţelege!
Nu-şl simte-orîcine viaţa mal tihnită Intîmpină 1 la calea jumătate!
De cînd viteazul şi ’nţeleptul Domn
Se bucură de clipe-aşa senine I fi gen i a
Acum cu tine şi ne înlezneşte Eu să grăbe-c ce mă ameninţă?
Şi nouă datoria grea şi mută?
Zici viaţă fără rost, cînd peste mii A r c a ş .
Fiinţa ta un balsam viu revarsă? Numeşti tu cererea-1 ameninţare ?
Cînd pentru ţara ’n care-un zeu te-aduse,
Eşti veşnicul izvor de fericire I f i g e n i a .
Şi cînd pe ţermul fioros al morţii Ea ml-e cea mal grozavă dintre toate.
ÎI pregăteşti străinului scăparea ?
A r c a ş .
I f i g e n i a . Arată-î tu încredere din parte-ţî.
Puţinul scapă lezne ochiului
Ce vede cît mal este înainte. I fi g e ni a.
Cînd îmi va izgoni din suflet teama.
A r c a ş .
E bine să nu preţueştl ce faci? A r c a ş .
De ce-î ascunzi tu obîrşia ta?
I f i g e n i a .
S’o pui îndată la cîntar, e rău. I f i g e n i a .
Nu se cuvine taină preotesei?
A rcas.
Dar şi să nu bagi ce-i de preţ în seamă, A r c a ş .
Ca şi să te făleşti cu preţ deşert. — In faţa Domnului nu fie taine;
Ascultă de cuvîntul unul om Şi dacă n’o pretinde, totuşi simte
Ce ţi-e prieten bun şi credincios: Şi-o simte-adînc în sufletul său mare
Cînd va vorbi cu tine astăzi Domnul, Că te ascunzi de el cu îngrijire.
Tu înlezneşte-î ce va vrea să-ţî spună.
I f i g e n i a .
I f i g e n i a . E dar mîhnit şi supărat pe mine?
Tu mă ’nspăimînţl cu orice vorbă bună;
De cîteorl nu m’am ferit cu greu. A r c a ş .
Aşa se pare. El, nu-I vorbă, tace;
A r c a ş . Din vorbe aruncate însă eu
Gîndeşte te ce faci şi dacă-î binel Am înţeles că sufletul doreşte
De cînd pierdu pe fiul său iubit, Să fii a lui. O nu-1 lăsa, fecioară,
în prea puţini se mal încrede Domnul Pustiu şi singur, ca să nu ’ncolţească