Page 26 - 1906-17-18

384 LUCEAFĂRUL Nrul 17— 18, 1906
In pieptul său mînia, într’ascuns, Arată-i deci încredere deplină
Şi să-ţî aducă spaimă, iar atunci Şi dacă n’aî putea să-î dai mai mult!
Să te căieştî, gîndind la sfatul meu!
I f i g e n i a .
I f i g e n i a . O spune-mi ce-ţî mai este cunoscut!
Cum? Domnul ar gîndi ce nici un om
Care-şl cinsteşte numele şi cărui A r c a ş .
Credinţa ’n zei îi ţermureşte vrerea, Să-ţi spună el; îl văd venind pe Domnul;
N’ar fi să cugete? De ling’ altar ŞtiG că-1 cinsteşti, că inima te ’ndeamnă
Vrea să mă zmulgă ’n braţu-î cu de-a sila? Cu drag şi bucurie să-l întîmpinî.
Atunci chem zeii toţi şi mai ales Pe omul bun femeile-1 pot duce
Chem pe Diana, Doamna hotărîtă, Departe cu o vorbă bună.
Va ocroti cu drag pe preoteasă, (Pleacă.)
Ea, zîna cea fecioară, pe-o fecioară.
I f i g e n i a (singură).
A r c a ş . Nu ştiu
Fii liniştită! Domnul nu-î un tînăr Cum aş urma eu sfatu-î credincios;
împins la fapte-aşa nesocotite Dar bucuroasă da-vol Domnului,
De-un sînge prea aprins. Precum îl ştiu, Pentru atîta bine, vorbe bune
Mă tem de altă aspră hotărîre Şi mi-aş dori să spun, cu adevăr,
Pe care-o va ’mplini cu străşnicie; Puternicului ce-î pe placul său.
Căci sufletu-î e neclintit şi tare. Traci, de I. Borcia.

DftTOKIE.
A fost o iubire, o iubire nebună, cum rar se supra, printr’un ochii! mai pătrundea soarele,
mai vede în zilele noastre. desmicrdînd cuibul dc vrajă al iubire! lor cu­
Şi într’o pornire nechibzuită, dar frumoasă rate, cum nu se mai vede în zilele noastre.
de neasemănat, s’au apropiat eî u n u l de altul, Dar sărăcia e greu pînă-ţi intră în casă, că
şi-au dat mîna, şi-au pornit apoi fericiţi pe ne­ pe urmă incet-încet se face stăpînă pe toate.
fericitul drum al tuturora. Şi vis li-s’a părut Şi eî au văzut-o cum s’a desprins din colţul eî
viaţa atuncea şi casa lor un cuib de vrajă ţesut şi-a început să umble prin odaie. Şi nori întu­
din tot ce-au avut eî mai preţios şi mai sfînt necaţi s’au aşezat pe frunţile senine pînă acuma
în suflete. Şi un copilaş curat ca şi iubirea şi ceaţă s’a lăsat pe sufletele lor şi-au început
lor a prins să ciripească în casa lor. Darul lui să moară zimbetele pe buzele lor strînse. Copilul
Dumnezeu, cînd iubirea e tînără şi dorul de viaţă doar se maî resfăţa în liniştea tulburată, biet
e îmbrăcat încă în haina de flori a primăverii. flutur rătăcit într’un palat fără stăpînî.
Dar visul lui îi e dat să plutească de-apururî Şi într’o zi ea n’a mai putut să rabde. Cu
în văzduhuri, căci visul e floarea ce se veşte­ ochi! plînşî i-a dat ea d r u m u l sufletului din
jeşte în pămîntul vieţii de toate zilele. lanţurile în car! l-a ţinut cu dorul să-l sugrume.
Şi tristă va fi povestea de aci încolo, oricît El în loc să caute s’o domolească, furat de furie
aşi cerca s’o îmbrac în vorbe măestrite. î! zise:
S’au trezit într’o dimineaţă cu sărăcia în casă »Eram fericit înainte de a te cunoaşte! De
şi n’au dat-o afară, n’aveau putere s’o dea, ci ce-aî venit să-mî tulbur! viaţa ?«
cu grije au ascuns-o într’un colţ al cameriî, au Săgeţi veninoase au fost vorbele acestea pentru
închis uşile şi au lăsat perdelele la ferestre ca biata femeie şi îngînă şi ea robită de durere:
nu cumva să se uite cineva înăuntru. Şi umbră »Dece necinsteşti singurul lucru curat şi frumos
s’a făcut în camera lor de atuncea, doar pe de-a- din viaţa ta?«