Page 28 - 1906-17-18

386 LUCEAFĂRUL Nnil ! 7 18, 1906.

Vlahută în Ardeal.
*
Intr’o zi senină de toamnă, printre pla­ în cer lîngă Dumnezeu, astăzi poeţii, la
iurile munţilor ce străjuesc matca Oltului, neamuri cum e al nostru, nu pot fi numai
la strîmtoarea Turnu-Boşu, venia la noi nişte visători ori cîntăreţi ai frumuseţii
stareţul poeziei româneşti, dl Alexandru vecinice, — ci trebue să fie poeţi-cetăţenî,
V lăbuţă. cari trăind pe pămîut şi între semenii lor
Venirea lui nu ne bucura numai pe noi, luptă pentru idealurile acestora — cîntă
cei robiţi de pravila frumosului, ci patj’că luptînd şi luptă cîntînd.
şi Fătfrumosul din creştetul bolţii albastre A spus măiestrul ucenicului, cu graiul
se încălzia de bucurie, trimiţînd, în calea lui limpede, povestea poetul ui-eroii al nea­
oaspeluî rar, potop de pulbere aprinsă — iar mului Japonez, care într’o luptă navală cu
vîrfurile bătrînilor munţi, în sclipirea de Ruşii s’a urcat într’o luntre, a luat cu sine
raze, păreai! câ-şi leagănă frunţile albe în o făclie de răşină şi a vîslit pînă în apro­
semn de: Bine ai venit! pierea flotei duşmane, unde, aprinzînd făclia,
Noi cînd l-am văzut în gara Sibiiului, a arătat ţintaşilor de pe năile japoneze,
pogorînd domol din tren, cînd i-am zărit unde au să tragă.
faţa blinda şi senină, am fi vrut s’avem Tunurile bubuiau, gloanţele şuerau nă-
piepturi de aramă, să-I strigăm s'audă tot praznic în văzduh, smoala de răşină îi
cuprinsul Ardealului: Bine ai venit! cădea picur de picur pe frunte, brăzdîndu-I
Sosise pentru întîiaoară pe pămîntul obrazul cu răni dureroase, dar el ţinea ne­
nostru să poposească 2—3 zile şi să pună clintit făclia de-asupra creştetului, privind
cununa de mire pe fruntea celui mai tînăr fericit în faţa morţii, cu gîndul la triumful
ucenic al strunei, — să-I fie naş sărbăto­ patriei sale, al neamului său şi al idealului
ritului poet Goga, care din ceata cîntăreţilor cîntat de dînsul.
mai de frunte ce-afi răsărit la noi e cel Tot aşa cîntăreţul pătimirii noastre va
dintîiu, care-şi statorniceşte vatra traiului avea să ţină pururi aprinsă făclia minţii
pe plaiurile noastre, e cel dintîiă care vrea sale, în faţa primejdiilor, aici acasă. El să
să-şi vadă apusul zilelor aproape de mor- fie cel dintîiu erou al izbînzii ce va să vie!
mîntul părinţilor şi străbunilor. Au ascultat mirii şi-aii ascultat nuntaşii
Să vă spun cum a fost nunta? — E minunata poveste şi-au simţit cu toţii că
greii! Cine îndrăzneşte să se atingă de lu­ sufletul prinde aripi şi s’avîntă departe să
crurile sfinte? Sfinţenia clipei în care se vadă sărbătoarea mare a n u n ţ i i r o m â ­
leagă două suflete e o taină mult prea mare n e ş t i . . .
ca tu minte muritoare să o poţi tîlcui în Cu fiorii acestei taine din viitor în suflet
vorbe... ne-am despărţit de miri şi de nănaşî...
O să spun însă cuvîntul înţelept al Şi nu ştim bine, a fost aievea sau am
nunului mare, care, binecuvîntînd pe tineri, visat numai frumuseţea acestei nunţi!
grăi: astăzi poeţii nu mai au jîlţ de odihnă T. Codru.