Page 33 - 1906-17-18

Nrul 17-18, 1906. LUCEAFĂRUL 391

scriitor. Este drept că n’a rămas în literatură; adevăr, astăzi indiscutabil, că legea din 1862
poeziile sau studiile sale asupra naturalismului apără şi pe autorii străini. Hotărîrile de a n u l
s’aiî dat uitării; dar interesul viu pentru des- acesta, ale Curţii de Apel din Bucureşti şi In-
voltarea literaturii i-a rămas: maî cînd era nalteî Curţi de Casaţiune şi Justiţie sînt mă-
adunase într’un volum poeziile unul amic maî nuncbele de flori cu cari vă întîmpinăm la
norocos, ale lui Şerbănescu, şi desvălia un sosirea voastră printre noi. S’ar părea că e ceva
bust al lui. Raportorul are deci experienţă lite­ providenţial ca să ti obţinut noi acest resultat
rară. Experienţa nu le lipseşte nici celorlalţi îmbucurător tocmai în răstimpul anului jubilar,
doî membri aî sub-comisieî, anume dl ui Ciru cînd poporul român recunoscător serbătoreşte
Economu, care scrie încă, şi C. Dissescu, care-î domnia glorioasă a Majestăţel Sale Regelui
un vestit iurist. Oricum, partea leului o va Carol I; semn bun e acesta pentru îndeplinirea
avea raportorul. dorinţei noastre celei din urmă: a l i p i r e a R o ­
Astfel se va încheia o desvoltare, al cărei în­ m â n i e i l a C o n v e n ţ i u n e a d e l a B e r n a
ceput datează — după spusele acestuia — tocmai d i n 1886.«
dela 1878. D. Tr. Djuvara povesti într’un discurs Cum vedeţi sînt impresii dela 1878, cu V. Hugo
acel interesant început: »\'ă primim — zise la rampă şi cu una din vorbele lui cele mari —
dl Djuvara cătră literaţii străini — cu inima şi acest zeu bubuia bucuros, maî ales spre sfîrşitul
cu braţele deschise, pentrucă sînteţî apostolii vieţii; cum vedeţi, o impresie puternică din tine­
unei credinţe sublime: voi cutreeraţl toate un­ reţe a născut o serie de stăruinţe, al căror ideal
ghiurile lumel, propovăduind cuvîntul adevărului actual este alipirea la convenţia dela Berna.
şi cerînd să se facă dreptate cugetăreî omeneşti, Pentru a termina cu lămuririle asupra acestui
desrobite de încătuşările veacurilor. Mă a f l a m nou factor de înrîurire în viaţa literară, să arătăm
l a P a r i s , l a C o n g r e s u l i n t e r n a ţ i o n a l pe scurt ce este convenţia dela Berna, la care
d i n 1878, c î n d g l a s u l i n s p i r a t a l m a ­ vom adera.
r e l u i V i c t o r H u g o r ă s u n ă , i m p u n ă t o r Convenţia dela Berna asigură autorului străin
ş i p r o r o c i t o r : > Asociaţiunea literară inter­ toate drepturile pe care legile ţării le asigură
naţională,* zicea el, »va trăi; opera voastră mă­ autorului naţional: este o egalitate absolută, o
reaţă va reuşi; din alianţa literilor va ieşi pacea asimilare absolută, cum zice Pouillet. A legifera
sufletelor*. De atunci, ideile voastre şi-aii făcut dreptul străinilor însemnează deci a legifera şi
drum. Sămînţa bună a încolţit: Sub imboldul pe-al scriitorilor români şi v i c e - v e r s a . De
frumoaselor voastre principii, Uniunea interna­ aceea ziceam maî sus, că n’ar fi fost rău, dacă
ţională din Berna, pentru ocrotirea proprietăţeî toţi literaţii români de seamă s’ar fi pronunţat
literare şi artistice s’a închegat şi în urmă, am în chestie, deoarece eu nu mă îndoiesc că faţă
fost faţă la triumful raţiune!, în congresele de tendinţa iuriştilor de-a urinări şi ’n gaură
anuale întrunite în punctele cardinale ale con­ de şarpe pe nevoiaşul plagiator obscur sau pe
tinentului, la Londra, Lisbona, la Viena, la Roma, ologul intelectual care împrumută — poate nu
la Madrid, la Neapole şi în 23 alte oraşe. — atît de des precum se crede — dela altul o cîrjă,
Iată-vă, acum, în cel mal răsăritean colţ de pă- ca să poată merge încă o zi sau două prin li­
mînt, în care aţi fost pînă astăzi, într’o mică teratură, literaţii ar fi fost poate, de dragul ce­
ţară, multă vreme neînţeleasă, din punctul de titorilor, maî îngăduitori, mal desinteresaţî, maî
privire ce vă interesează. In zadar repetam, în ca Flamarion!
diferitele noastre congrese, că autorii străini se Noi Românii avem nevoie de-o literatură
bucură, în România, de aceleaşi drepturi ca şi ieftină, popularizată cu ardoare, cu cît se poate
Românii înşişi; îndoiala dăinuia şi toţi repetau maî puţine piedecî; noi, scriitorii, sîntem întîl
că România era ţara unde contrafacerile sînt c e v a , profesori, advocaţi, doctori, gazetari şi
organizate sub scutul chiar al legeî; autori! pe lîngă aceasta şi l i t e r a ţ i ; noi scriem fără
străini nici nu îndrăzneau să-şi reclame dreptu­ socoteli exacte cu editorii; la noi venitul nu
rile. Propunînd Parlamentului şi obţinînd în curge, ci pică numai; şi no! nu ne plîngem.
1904 suprimarea depozitului obligatoriu, am fost Din potrivă, ştiu pe unii fericiţi că sînt repro­
fericit să înlesnesc justiţiei proclamarea acestui duşi — şi nu-î vorba de nulităţi ori de ambi-