Page 11 - 1906-19-20

408 LUCEAFĂRUL Nru! 19 — 20. 1906.
în casă, şi se uita, nimicit par’că, la nevastă. se îmbolnăvia mal tare de nu mal era bun
»Ce crezi tu, lovo, bine va fi de mine?« de nimic.
»Bine, Partenie, dacă nu veî maî bea. Vezi Şi într’o bună dimineaţă, dup’o noapte de
Dumnezeu îţi tot deschide mintea să te laşi de arsură şi de veghiere intra mînios în cîrcîma
păcat. De ce mi vrei şi tu odată? jidanului. — Toţi sătenii îl înfruntau, numai
— Că de azi înainte totul s’a sfîrşit! Ui-te, Hanţ îl ţinea parte. Cum să nu-î fie luî drag
să curgă vinarsul vale şi mă fac că nu-1 văd. de Hanţ ăsta? Şi într’o seară de beţie, Hanţ iî
O să vezi tu, nu maî beau să ştiu bine că mă spuse cu lacrimile în ochi, că deacum nu va mal
aprind. Numai uite tu, lovo, oare n’ar fi bine putea bea. De muere nu-î pasă, dar are rudenii,
să-mî fac un sicriu şi pentru mine. Tot fac la cari s’au săturat de dobitocia luî, şi-l vor pune
alţii tot fac, în urmă mă voiţi trezi că mă umflă sub pază de-aci încolo.
sarsaila şi pe mine şi cine mi-a face mie, un Sasul se clătina pe scaun, cu ochii blejiţl,
sicriu? Aici nime nu ştie numai eu. Ce crezi zdrobit de durere, »Ie Parteni, pe mine mă
tu că io-s tufă? Om odată! Eu singur meşter ’nchid, şti, pun iacat şi nu maî las’afară«.
de lemn.« — Şi dacă apuca odată pe coarda Erau amîndoî turtiţi, şi se ’nţelegeau cum
asta pomenea de Hanţ, de maeştrii, îî trecea să-şî ajute.
cu totul gîndul luî de moarte, şi-şî bătea şer- Sasu-şî spuse toată cuminţenia ce-ar fi putut
parul, că dacă bea, el cîştigă banii. să-î ajute. La el în curte este un şopron, aproape
Dar nevasta ştia să-î aducă aminte îngrabă de zidul de graniţă Cad Hanţ era dintr’o fa­
de sicriu. »N'ar fi rău să-ţî faci unul. Cine ştie milie, care numai luî i-a lăsat şasesprezece
cînd vine moartea.« table de vie, şi avea o casă încunjurată cu zid,
Şi Partenie se mulcomia iarăşi, cu gîndul la de-ar fi putut sta şi ’ntr’un oraş. Dacă ar putea
sicriu şi la moarte, şi cu hotărîrea că nu va el să sară de pe şopronul acela în uliţă, ar fi
maî bea. scăpat. — »Măî, frate Parteni,« — zise el în
Se întîrapla, într’adevăr, că dup’o beţie straj- sfîrşit »tu eşti maistru, faci tu la min’ neşte
nică Partenie să zacă o zi două. Şi atuncî trei- aripi de scîndură şi io zbor peste zid.«
patru săptămînî nu maî punea vinars în gura Meşterul Partenie vr’o trei zile nu s’a deştep­
luî, ci muncea ca un smintit. Şi dintr’odată se tat din beţie, dar în timpul acesta a croit sa­
schimba tot, ca prin minune, în casa meşterului. sului doua aripi, aşa cum l-a slujit pe el mintea.
Mîncare regulată, copiii curăţel îmbrăcaţi, biata Să şi le lege de subsuori, iar de-asupra rezimă-
Iova în rînd cu femeile Dumineca la biserică. toare pentru mînl, ca să poată prinde şi mişca
Chiar el îşi văcsuia cişmele şi la începutul li­ aripele.
turghiei era în şir cu ceialalţî creştini. Iovei i se Hanţ se ’mbătă în seara cînd îl dete Partenie
părea că vede iarăşi pe flăcăul harnic, zdravăn, mîntuirea, de-abea s’a ridicat din toate şanţurile
ce s’a oprit odată cu săcurea pe umăr, cu barda pînă acasă.
pe mînă la eî în sat. Atuncî într’adevăr vedea, Rudeniile lui Hanţ, oameni cu vază în sat,
că n’au lipsă să muncească în parte la cineva, cari se ruşinară de purtarea-! păcătoasă, îl puseră
căci Partenie aducea bani destul acasă. Îî adu­ sub pază, şi nu-1 mal lăsară să iasă afară. Şi la
cea şi-î izbea pe masă, făr’ să zic’o vorbă. o săptămînă, după multă cercare şi trudă, Iul
Asta însă nu putea merge mult aşa. Bine că Hanţ îî reuşi să se urce pe coperişul şopronu­
nevasta era voioasă şi copiii hrăniţi şi bine ’m- lui, să-şi pue aripile şi să-şî cerce zborul. Dar
brăcaţî, dar meşterul Partenie trecea prin chi­ cum s’a ’nieptat din cizme, aşa lung ca o pră­
nurile iadului. Se gîndea cu mînie la sfatul jină a căzut pe pietrile de lîngă grajd şi şi-a
tată-so, la vorbele popii, la sicriu şi nu-şl putea dat duhul.
închipui o prostie mal mare ca toate acestea! Bietul Partenie ajunse acum la judecată, c’a
Şi cînd lua cu barda sfăşiile lungi de aşchii ca ajutat pe Hanţ să-şî facă moartea. Abia a scă­
să rămînă laturea grinzii netedă, i se părea c’a pat cu faţa curată, dupăce martorii jurară că
îmbătrînit, că nu maî are nici putere în braţ. Partenie se ’mbată de-î ca mort.
Stilpî dela portiţă nu făcea, spunea că-î lasă Moartea aşa de năpraznică a lui Hanţ însă
pe maî tîrziu. Şi cu-cît trecea timpul, cu atîta l-a zguduit puternic pe meşterul Partenie. Nu