Page 15 - 1906-19-20

412 LUCEAFĂRUL Nrnl 19-20, 1900.

Căci supărată pe cîrmuitor, Toas.
I-opria Diana şi cerea prin rostul Te du deci! Fă ce inima te ’ndeamnă.
Lui Calchas fiica craiului drept jertfă. Şi n’asculta de glasul sfatului
Mă amăgiră ’n tabără cu mama Şi-al judecăţii. Fii de tot femeie,
Să viu şi mă tîrîră la altar Te dă pornirii care te cuprinde
Să mă jertfească. — Zîna fu 'mpăcată, Şi te împinge ’ncoace sau încolo.
Căci moartea-mî n’o doria, şi mă ’nveli, Cînd se aprinde ’n sînul lor o poftă,
Scăpîndu-mă, ’ntr’un nor; aici în templu Nu-i lege sfîntă să le apere
Mă deşteptai întîl din moarte iarăşi. De trădătorul care le-amăgeşte
Sînt eQ, sînt însăşi Ifigenia, Din braţul credincios al soţului;
Pierduta fiică a lui Agamemnon Şi cînd s’a stins în pieptul lor văpaia,
Şi-a zînel roabă, care stă ’nainte-ţl. Zadarnic stărueştî cu sfaturi bune,
Căci vorba-î spusă ’n vînt, de-ar fi de aur.
Toas.
Mal multă cinste fiicei craiului Ifigenia.
Nu-î dau decît dedeam necunoscutei
Gîndeşte, Doamne, la cuvîntul tău!
Şi-ţî zic şi-acum ca mal nainte: vino,
Aşa îmi răsplăteşti încrederea?
Urmeazămă şi ’mparte tot ce am. Păreai doar pregătit să afli totul.
Ifigenia.
Toas.
Cum pot să fac, o Doamne, voia ta?
Nu maşteptam s’aud ce nu doriam;
Nu este zîna care m’a scăpat
Dar trebuia, nu-î vorbă: nu ştiam
Stăpînâ peste viaţa mea ’nchinată?
Că îmi făceam de lucru c’o femeie?
Ea mi a cătat lăcaş de adăpost
Şi mă păstrează, poate, unui tată,
Ifigenia.
Ce-a fost destul de aspru pedepsit,
O, Doamne, nu despreţui femeia!
Aici spre mîngăierea bătrîneţeî.
Nu-s falnice ca ale voastre, însă
Şi, poate, mi-e aproape ’ntoarcerea,
Nu-s nici nedemne armele femeii.
Şi eu, nesocotind voinţa ei
Şi, crede-mă, eQ înţeleg mal bine
Şi îndrumarea-I, să mă leg aici?
Decît tu însuţi fericirea ta.
Un semn cerul, de-o fi ca să rămîn.
Tu, făr’ să cumpăneşti, crezi că logodna
Toas. Ne va uni spre fericire soarta.
Plin de nădejde şi cu gînd curat,
Nu-i semn de-ajuns că încă eşti aici?
Vrei să mă ’nduplecl ca să ţi fac pe voie.
Nu căuta tot nouă amînărll
Dar mulţumesc aicea zeilor
Cînd nu vrei, vorba multă e ’nzadar,
Că-mi deteră tărie ca să ’mpiedec
Căci celalalt aude numai: nu vreau.
Logodna asta care nu le place.
Ifigenia.
Toas.
Nu-s vorbe spuse ca să amăgească;
Nu zeii, nu, ci inima-ţî vorbeşte.
Mi-am desvelit adîncul inimeî.
Nu-ţî spune, Doamne, inima şi ţie
Ifigenia.
Cum trebue să mă muncească dorul
De tată şi de mamă şi de fraţi? Eî ne vorbesc numai prin inimă.
în şalele străvechi, pe unde jalea
Toas.
îmi mal şopteşte numele în taină,
S’ar împleti, ca pentru-o nou născută, N’am şi eu dreptul să-I ascult ca tine?
Din stîlp în stîlp cununi de bucurie.
Ifigenia.
O, dacă m’aî trimite peste mare,
Ne-aî da şi lor şi mie viaţă nouă. Furtuna ’n piept înghite glasul tainic