Page 17 - 1906-19-20

414 LUCEAFĂRUL Nrul 19-20, 1906.

SCRISORI DIN BGCGREŞTI.
IV. mi-e foarte lungă... Asta-I statua din curtea
C. F. R.!
Un scandal în artă.
Din toate ne-am ales dar cu un cap expresiv
4 Nov. 1906. şi-o fetiţă, între care se petrece ceva: Ce se
Cînd, venind prin gara de Nord, apari în curtea petrece este expresia recunoştinţei ţării, ce-a
gării şi arunci ochii împrejur ca să începi a trimis aici o fetiţă... Aceasta este ideea statueî.
primi impresii bucureştene, nu se poate să nu Şi tot aceasta să fie scandalul în artă? Doamne
vezi statua dela dreapta. fereşte! Cine ar fi atît de nebun să spue astfel
Mulţi aţî fost la expoziţie; cîţi aţi văzut-o de vorbe: Recunoştinţa este o însuşire care îm­
bine? podobeşte pe cei ce-o au, mai ales la noi undo
Grilajul de fer se retrage în formă de semi­ cei ce-o au sînt cam puţini.
cerc într’o grădină; golaş acum, cînd este soare Scandalul este aiurea. La dreptul vorbind, nici
cald şi verdeaţă fondul de ramuri şi frunze al nu este tocmai un scandal. Yorba este prea
statueî este o recreaţie. aspră, dar întrucît vorba aspră trezeşte mai re­
Dar ea, şi acum, şi orî cînd? pede atenţiunea şi întrucît ce vreau să arăt mai
Pe o bază semicirculară se înalţă un pedestal, la vale este prea vrednic de oarecare atenţie,
purtînd în trei păreţi trei reliefuri. De-asupra rămîe zisă şi vorba scandal. Scandalos este aşa­
lui capul, un cap expresiv. G. Duca se chemase dar faptul că pentru a exprima recunoştinţa
bărbatul eternizat aici. O femee goală şade la nici celelalte statue din Bucureşti nu ştiu face
dreapta lui, răzămîndu-şî mîna pe-o cărămidă altceva, decît tot ce-au făcut artiştii din curtea
şi strîngînd în degete un compas. Dn compas C. F. R. Scandalul este această sărăcie
şi o femee goală: am înţeles; aşa ceva n’a exi­ de id el, al cărei leac nu ne priveşte, dar despre
stat, ci este o închipuire a artistului, — care care trebue să se vorbiaseă desluşit.
trebue să fie mai fantastic decît mine, simplul Vii deci dela gara de Nord, în oraş. Poate
muritor — o muză poate, ori de bună seamă o eşti obosit şi cauţi odihnă în grădina Ateneului
muză, muza artei orî ştiinţei pe care răposatul sau poate te opreşti să admiri Ateneul. Intri
a reprezentat-o în viaţa sa laborioasă, rodnică: în grădină, apuci pe cărarea cotită în dreapta
Duca a fost inginer. Ingineria să fie!? De ce şi te opreşti la statua lui Traian Demetrescu.
nu ? Dar se poate să fie şi altceva, să aibă şi Acesta a fost poet. Ca să nu greşeşti explicarea,
alt nume, poate unul grecesc; o femee ca aceasta înţelesul. — presupunînd că n’ai ştii cine a fost —
poate fi şi altceva. Cu mîna stingă ea sprigineşte artistul a aşezat pe-o treaptă a bazei o liră cu
de subsuoară paşii unei copiliţe, care se ridică coardele întregi. Din dreapta poetului se ridică —
cu curaj oferind... bustului frunzele nemuririi. şi aici — o fetiţă cu părul lins, sveltă şi năl-
Stilul realist al fetiţei te desbăgubeşte de im­ tuţă, mai năltuţă decît cea din gară. Şi aceasta
presia şi expresia convenţională a muzei. Dar oferă bustului fără mînî flori, şi i-ar oferi multe,
milă mi-a fost şi-mi este de fetiţă, deoarece ea fiind-că poala-î este plină de flori. Aceeaşi idee,
întinde zadarnic ramura cătră un bust — fără acelaş mod de întrupare, ca şi la Duca: fetiţa
mînî, milă-mi este că gestul ei viii nu întîlneşte şi oferta.
un gest real. Astfel »impresia« unică nu se Mai faci cîţiva paşi pe aceeaşi cărare, în aceaşî
închiagă, ci se desmembrează chiar, oricît ai grădină, şi staiiarăşi locnluî: Altă statuă, daraceeaş
sili-o să se realizeze întreagă, una şi nedespăr­ idee, acelaş mod de-a o spune, Cu o variantă.
ţită. Dar iată mai la vale, în dreapta şi în stînga Teodor Şerbănescu — tot un bust fără mînî —
pedestaluluî cîte-o roată înaripată, cîte două este condamnat să primească laurul din mîna unei
aripi ducînd vultureşte roatele înfipte pe peatră! femei îmbrăcată greceşte. El n’are mînî ca să-l ia,
După compas, roata, roata cu aripi! Simbolul deci iarăşi avem gesturi fără rost pentru înţelege­
vrea să-ţi spue că Duca a fost un om hotărîtor rea r e a lă aarteî. Şi-apoîel e Român, ea Grecoaică;
în desvoltarea C. F. R. (Căilor Ferate Române). pînă aici eram cel puţin naţionali. »Dar nu vezi,
Fusese directorul lor. Roate cu aripi! Mirarea ignorantule, că femeia poate să fie vr’o muză?«