Page 19 - 1906-19-20
P. 19

■ 4
             416                        LUCEAFĂRUL                Nrul 19-20, 1906.
            pe  trepte,  spre  înţelegere  şi  închinare,  un  copilaş   şi  Duca  nu  era  nici  o  deosebire?  Şi  unde  ră-
            golaşei,  în  cămeşuţă.  Ceeace  vrea  să  zică,  că   mîne s’o simţim, ca simpli privitori de monumente,
            pană  şi  acestor  mititei  drăgălaşi  li  se  propove-   dacă monumentele lor se clădesc pe aceeaşi idee?
            dueşte  recunoştinţa...  Decît  este  iarăşi  aceeaşi   Să  ne  rugăm  poate  Domnului  pentru  o  doză
            idee, ca şi la Duca, ca şi la Brătianu.  mai mare de inspiraţie originală?
              Este  aşadar  motiv  să  ne  întrebăm:  Nu  s’ar   *
            putea  să  existe  şi  alte  idei  plastice,  care  să
                                               P. S. Dintr’o ilustraţie a U ni v er su 1 uî văd că
            exprime  simţirile  noastre  pentru  patrioţii  mari,
                                              şi  bustul  lui  Traian  a  păţit  la  Galaţi  —  o  imi­
            oamenii  de  talent,  şi  chiar  şi  pentru  oamenii   taţie;  aici  aduce  un  bătrîn  pe  copilul  închi­
            de  numai  oarecare  talent?  Trebue  să  ne  repeţim
                                              nător.  —  Viitoarea  mare  statuă  a  Regelui  va
            mereu  şi  să  umplem  Bucureştii  cu  statui,  în
                                              imita şi ea?...
            care  femeile  reale  şi  simbolice  să  producă  atîta   G. Bogdan-Duică.
            monotonie  de  impresii?  între  Brătianu,  Catargiu

                                         Adorare.
            Avem  şi  noi  pe  culme  o  laviţă  sub  tei...   Te simt că-mi eşti aproape şi mina mea o pun
            Durerile vieţii n ajung în umbra ei.  De  tîmpla  ta  ferbinte.  Apleacă-te  să-ţi  spun
            Acolo  cu  nădejdea  că  poate  nai  murit...   Ce  dor  mi-era  de  tine,  de  toată  firea  ta  ...
            Aştept îngenunchiată al lunci răsărit,  îmi tremură genunchii, şi ’n loc de-a mi-îpleca
            Să-mi  lumineze  drumul  din  margine  de  lac,  Im  mă  ridic  spre  tine  în  vednicul  avînt,
            Cînd peste văi, pe dealuri şi ’n codrii toate tac. Ce leagă trup de sufiet şi cerul de pămînt.
                           Te mîngăi lin pe frunte şi ochii ţi i sărut...
                           Şi de-am perdut o viaţă... nimica nani per dat...
                           Zi iubeşti şi-mi spui nimicuri, eu tremur şi te-ascult;
                           De nu ţi-am fost iubită — ţi-am fost poate mai mult.
                                                                 M. Cunţan.



                                       Plîrtg apele.

            Plîng apele pribege în noaptea fără stele   Iubirea mea, de ualurî, corabia şi-a frînt
            Şi trestia să sbate în undele de uînt...  Şi uiaţa mea să scurge din dor şi din durere,
            De lacrimi necurmate pleoapele-mi sînt grele, —   Şi totuşi nu te blestăm ei bine te euuînt;
            Departe eşti de noaptea în eare mă frămînt,   fă dat uieţiî mele o sfîntă mîngăiere,
            Ieoană luminoasă a uisurilor mele.  Jd’ai înuâţat a plînge, să sufer şi să eînt.
                                                                          rt. s. -
   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24