Page 20 - 1906-19-20

Nrul 19—20, f906. LUCEAFĂRUL 417
I e r t a r e a. )
1
Zbor cu gândul spre vremuri depărtate. — Aveam, şi unul şi altul, obrajii pătaţi
Bunicule, ai murit; dar din viaţa ta mi-a de lacrămi, şi totuşi, par’că nici nu plîn-
rămas ne-ştearsă amintirea ştiută a zilei sesem. Atît ne ardea acum de darururile
aceleia... Atunci nu ţi-am înţeles plinsul căpătate, de schimbul ce aveam să facem,
bine, pentrucă eram copil; credeam că se pe urmă, cu lucrurile.
plînge, că aşa treime, că e numai pornirea Bunicul avea pensie bună şi era darnic;
inimei în potriva unei nemulţumiri dintr’o la anul noii, la Sf. Nicolae, ziua lui, şi
clipă. Nu ştiam că, la bătrÎQţf plinsul — la Sf. Maria, ziua bunichii, ne înfăţişam
aşa cum e el — aidoma cu al copiilor, la dînşiî, des de dimineaţă, şi plecam de
hohotos, nestăpîuit — doare şi omoară, acolo încărcaţi cu bunătăţi.
pentrucă in el se sparge veninul unei vieţi Trec peste ziua cind a murit bunica!...
întregi de amăgiri. — Copilul plînge, A fost prea multă învălmăşală, prea multe
pentrucă n’a cunoscut încă viaţa; bătrinul lucruri, pe cari — deşi măricel — mt le-am
plînge, pentrucă a cunoscut-o prea mult. putut pricepe bine atunci, căci mi-erau
Bunicul... Ce icoană ştiută a crediuţiî toate nouă.
în clipele de pocăinţă!... Bunica... Ce izvor Dar, în urmă, puţin în urmă, a fost o
de alinare pentru noi, în avîntul nebuniilor zi la care adeseori mintea mi se opreşte,
noastre copilăreşti!... şi stau uimit şi vreau să-mi dau sama ce
Cind eram mic, amîndoi trăiau; şedeau am înţeles, cît am învăţat din amărăciunea
alăturea de noi; curţile răspundeau una lacramilor cheltuite în ziua aceea.
într’alta printr’o portiţă ascunsă în mără­ Mi-erau dragi de-opotrivă bătrînii; dar,
cini în fundul gradinei. Cind mă bătea din acea clipă, bunicul mi-a rămas mai
mama. eii fugeam la bunicul, soră-mea la scump, şi mai sfînt în suflet, şi mă cuprind
bunica. flori de evlavie cînil mă gândesc la el.
Nu mai ştiu de cîteorî s’a repetat scena Bunica murise prin Iulie. Am băgat de
aceasta: în odaia bunicului, eu, potolit din samă: de obiceiu, bătrînii se sting vara.
plins, cu o mină în buzunar, pipăind golo­ Anotimpurile acestea sîut mereu în luptă;
ganul dela el, cu cealaltă pe genunchiul iarna vieţei e şi firesc să se topească mai
lui, cătîud să-i iau mina să i-o sărut... uşor in vara vremei.
Alături, sora-mea, mai mică, mai răută­ Dela moartea bătrîneî, bunicul se făcuse
cioasă, suspinînd încă de durerea urecheleî, foarte supărăcios; — iar noi, cari nu puteam
din care abia scăpase... Se auzi au clicile înţelege atunci cum durerea poate chinui
dela brîul bunichii sdrîngănind; apoi, zgo­ şi schimba într’astfel o inimă, luam por­
motul cutiei dela scrin, deschisă, şi... nirile sărmanului bătrîn drept copilării, ne
restul îl ghiceam: bunica avea cofeturi — ţineam la colţ cu dînsul şi înveninam
leacul lacrimilor noastre... sufletul lui din zi in zi mai amărît.
în sală. ne întîlneam amîndoi fraţii: Odată ne-a prins şi ne-a bătut pe amîn­
— Ţie ce ţi-a dat? doi, el — mielul blînd — care nu ne
— Dar ţie?... atinsese niciodată, nici măcar cu vorba.
Am plîns şi ne-am supărat pe dînsul; n’am
') Din «Biblioteca Copiilor*, Voi. II, ee va apărea de
Crăciun in editura revistei «Luceafărul*. vrut să mai mergem pe acolo. Nici acum