Page 28 - 1906-19-20

Nrul 19-20,. 1906. LUCEAFĂRUL 425
unde toată judecarea se reduce la simţ artistic, unde nu face şi multe lucruri bune (voi. I. 3). Dl L. începe să
poţi vorbi deeît de artă, acolo nu îndrâsneşte mai nimeni scrie, fără a avea vre-o ideie de susţinut, fără a voi să
(naivii vorbăreţi nu încap aici cînd e vorba de oameni se facă înţeles, ci numai de dragul de a discuta (I. 22),
cu cultură dar fără înclinare). De aici sărăcia mare în adresîndu-se la chestiunile de estetică, fiindcă ele sînt
studii saii critici de arhitectură şi de musică. Pe lîngă «cele mai puţin serioase«, sînt chestiuni de gust (I. 14).
pictură şi sculptură tot se mai pot adăposti unii, căci Şi apoi cu cît e ceva mai nesigur, cu atît D-sale îi pare
ele dau prilejiî criticului să vorbească întrucîtva de mai «picant«, mai frumos (I. 13). Din acest punct de
alte cele, pe cînd despre artele ce nu redau copia lumeî vedore lucrurile neserioase, şubrede etc. pot fi considerate
exterioare, domneşte o muţime îngrijitoare. Ar li nedrept de D-sa ca «generoase*; (I. 13), fiindcă aici poate spune
să se treacă aceasta pe seama ţârei: nu sunt critici de şi D-sa ceva, dar faţă cu publicul cetitor aceasta e lipsă
aceştia pentruca n’au ce studia. Căci slavă Domnului, de generositate, e chiar o vină fără margini împotriva-î
avem o arhitectură proprie a noastră pe care nu a studiat-o a-i spune că adevărul e toana de dimineaţă sau de seară
nimeni cu adevărat, numai cîţiva artişti au simţit-o şi a dluî L. (I. 18), că teoriile sunt bune să ne jucăm cu
întrebuinţat-o, artişti de care iar nu vorbeşte nimeni. ele pentru a ne desfăta mintea (I. 18). Toate vorbele ca
Tot aşa arhitectură rea se face cu nemiluita şi de ase­ «seriositate profesională*; nobilă ştiinţă (I. 1), de caro se
menea nimeni nu zice nimic. în musică?... Dar cine a mal slujeşte un asemenea scriitor sînt o impietate faţă
zis vre-o vorbă pînă acum de eîntecul nostru popular şi de adevăr, o lipsă de sinceritate a omului ce doreşte sa
despre musică savantă ce se face în Bucureşti de atîtea «limpezească pe sine şi pe alţii cu probleme literare*; (1.85).
glorii a lumeî întregi, unde se ceteşte ceva afară de anunţuri Căci nu se împacă jocul cu seriositatea, şi a vrea să
şi dările de seamă în jurnalele zilnice? Adevăratul simţ arunci în felul acesta nisip în ochii publicului e a-1 în­
pentru artă lipseşte, căci de desvoltarea lui educaţia şela conştient. De altfel tot ce scrie dl L. nu trebue luat
noastră nu se îngrijeşte, iar toată activitatea celor ce îşi în sine ca prea periculos, deoarece D-sa nu are idei ho-
iau însărcinarea de a lumina în această privinţă slujeşte tărîte, nu caută să impună nici o părere. Afară de ne­
la de toate numai la desvoltarea simţului artistic nu, căci încrederea în cele ce spune şi cît i se par de şubrede
cum poate orbul să înveţe pe alţii să vază? Cum va nu mai susţine nimic cu adevărat. D-sa e inofensiv, scriind
putea de pildă acel membru din comitetul teatrelor — critic numai din dor de-a juca un rol («încrederea şi ambiţia»),
literar — să aleagă o piesă, să-î hotărească felul de-a fi de a se vorbi de D-sa fie chiar şi rău (Viaţa Literară
reprezentată sau să-î critice felul de-a fi jucată, cînd el anul I. Nr. 36). D-sa ţine morţiş să devină cineva şi atîta
singur mărturiseşte că nu înţelege o piesă pînă cînd nu tot. Pericolul de a ajunge să crează cineva în ceeace
o vede jucată? spune D-sa, e asemenea mic, deoarece felul superficial şi
Avem mulţi critici literari la noi în ţară, fiind-eă avem neserios cum îşi tratează mai tot cuprinsul cîmpului în
foarte puţini oameni cu pricepere în ale artei. care vrea să fie activ, pune stavilă oricărei aprinderi.
O ilustraţie originală a criticului care întruneşte ceva Şi apoi ce se poate alege din ce spune D-sa cînd fiecare
din ambele feluri de critici de care s’a vorbit pînă aici articol nu convcrgează spre nimic, nu are nici o unitate
e autorul «Paşilor pe nisip* ... dl E. Lovinescu, de care de gîndire, nu hotăreşte nimic?
se va ocupa acest articol. E curios cum cu atît de puţin, cît oferă dl L. şi atît
de nefolositor publicului se poate intra în publicitate.
* *
Gazetele sau revistele, care au dat loc dluî L. şi care
Tn iarna anului acestuia critica literară românească a în felul acesta l-au încurajat să scrie, nu sunt oare cele
mai crescut cu un volum: Paşi pe nisip ... de dl Lovi­ mai de învinuit, dacă dl L. continuă să scrie? Căci D-sa
nescu, care prin felul cum se înfăţişa nu promitea nimic nu e responsabil, D-sa e ca un copil de care s’a făcut
trainic, singur autorul mărturisind în prefaţă că nu crede într’o clipă haz şi care apoi se antrenează şi începe să
cu totul în adevărul articolelor sale («articolele din cartea exagereze eu gîndul că va mări hazul, inconştient că
de faţă... depăşau şi depăşesc încă uneori limita cuge- momentul cînd a fost întâmplător bine a trecut de mult
tăreî mele Prefaţa voi. I.). Aceasta precum şi studiile Şi acum ceea ce face devine din ce în ce mai neplăcut.
ce urinau după prefaţă prin şubrezenia lor, căutau să Dl L. nu ştie ce se poate spune in public şi ce nu, D-sa
scape de a fi judecate cu adevărat serios, tot volumul pare că nu ştie pentruce se scrie... şi e trist că cei
neprezentind interes deeît ca ilustraţie a unei manifestări pe sub ochii cărora a trecut ca să ajungă la lume, nu
de >limbuţie« în scris, un adaos la aceeaşi grupă studiată l-au învăţat, sau nu i-au împedeeat rătăcirile. De aceea
odată do dl Maiorescu relativ la vorbitori. Materia de dl L. peste şeaso luni dela primul volum a mai dat unul
limbuţie o formează ceva literatură cetită, ceva idei să­ la lumină şi mai promite şi altele... să analizăm însă
nătoase rămase tot din cetire, dar care sunt mai totdeauna pe rînd cuprinsul acestor două apărute.
inconştient contrazise, o necontenită balansare între
teorii potrivnice, fără ca o convingere proprio să-î In «mişcarea literară» dl L. caută să arete ca
oprească într’un loc anumit şovăiala şi apoi un prisos improprie numirea de «primăvară literară *, ce s'a dat
de anecdote, de întîmplărî şi cuvinte ale oamenilor mari literatureî noastre şi să-î hotărască caracterul ei ţărănist .
— nu dintre cele care i-au făcut mari — totul redat Pentru dl L. un curent nou literar e numai o generaţie
într’un stil afectat, preţios, spiritual, un chin de a prinde nonă, «jurînd» (I. 6), că scriitorul cutare care a început
fineţa franţuzească, dar care fiind falşă, vrută, e neplăcută. să scrie «zece anî« mai tîrziu deeît Eminescu, dă fireşte
Cu convingerea că prin încredere şi ambiţie se pot naştere unei literaturi cu caractere noi şi totuşi D-sa vede