Page 29 - 1906-19-20

426 LUCEAFĂRUL Nrul 19-20, 1906.

eminescianism după 17 anî (!) Ia d-na Farago. (II. 149). un foileton de ziar cu un asemenea articol şi apoi să
Prin primăvara literară dl Mehedinţi n’a caracterizat apară în volum V Dacă el e »o desfătare a minţeî» pentru
numai literatura de azi, ci toată literatura ce a început autor, e departe de a fi acelaşi lucru şi pentru cetitor.
să dea, din inima şi sufletul românesc, indepârtînd prin Căci în ceeace priveşte teoria mediului dl L. nici nu
această vorbă toate vlăstarele tomnatice, lipsite de viaţă, o slăbeşte, nici nu o rezumă fidel, şi nici nu o adaugă
ce s’au adus din alte părţi şi s’au răsădit la noî... deci cu ceva. De influenţa artistului asupra mediului s'a vorbit
tot ce ţese dl L. pe tema primăvereî literare în sens de întotdeauna. Ce sunt curentele în artă dacă nu influenţa
renaştere, ba încă întunecătoare a trecutului, e numai artistului asupra mediului — văzut mai în mare — lucru
prilej de vorbă, căci nu s’a spus de nimeni. Ceeace pe care dl L. crede că l-a descoperit întîi? Atunci cînd
s’a susţinut a fost, că după o pauză neplăcută care a dl L. ajunge fără să vrea la vre-o idee aproape sănă­
urmat epocei eminesciaue, în care se căuta înviorare toasă ca «există aşadar un schimb de idei, un flux şi re­
dela ce nu se potrivea cu noî, generaţia nouă de azi a flux de sentimente, o infiltraţie latentă de o parte şi de
reînceput primăvara de unde se întrerupsese: «primăvara alta a artistului şi a publicului» (I. 35) D-sa fuge. Ideile
literară, care cu Junimea ajunsese în luna Iui Maiu sănătoase nu se pretează la paradoxe şi D-sa se prăpă­
durează încă şi cu scriitorii mai tineri din ziua de azi». deşte după acestea... poate fiindcă nu le poate face.
(8. Mehedinţi, Primăvara literară. Sămănătorul, anul IV. Căci ce dă D-sa drept paradox e sau un joc de cuvinte,
Nr. 8). Ceeace trebuia arătat era faţa nouă sub care se sau o idee şchioapă, saii cîte-odată... ceva absurd; pe
prezintă literatura noastră de azi, nefiind totul numai cînd paradoxul e o gî n d i re, care are numai cusurul de a
naţionalismul redus la ţărănism de care pomeneşte dl L. fi generalizată cînd ea e valabilă numai într’un caz anumit.
de altfel după ce D-sa singur spune că ţărănismul nu e Aşa dl L. zice «mişcarea literară e înainte de toate o
nou în literatura noastră (I. 9). Susţinerea că ţărănismul mişcare» (T. 1) = «un quart d’heure avant sa mort, il
nostru e oarecum artificial fiindcă vine dintr’o etait encore en vie«, sau «omul nu e numai un animal
doctrină (I. 10) şi-o slăbeşte dl L. singur, cînd zice dialectic şi metafizic, ci e şi un animat ce se repetă»
că în desfăşurarea literară a tuturor timpurilor nu vom (I. 10)... şi apoi se crede îndreptăţit să se prăpădească
găsi un critic ce să dea o îndrumare nouă li- de rîs (II. 3). Dacă dl L. crede că a scrie un asemenea
teratureî ... iar cînd vre-unul s'a încercat, munca sa a articol e o «datorie» a sa, după cum crede că are o da­
rămas zadarnică* (I. 80). Atunci nici la noi ca şi aiurea torie să ne informeze şi ’n viitor despre mişcările uoastre
şi altădată, o doctrină nu poato da o îndrumare literare (1. 2), atunci se înşeală sau vrea să înşele . . .
nouă literaturei, şi deci atit explicarea cu doctrina cît D-sa ştie că dorinţa cea maî mare a celor ce scriu e de
şi însăşi presupunerea unei doctrinî cado. Ori toată a se limpezi pe oi şi pe alţii în problemele literare (1. 85),
această explicare aparentă a fost numai un joc de des­ pe cînd în tot articolul de care a fost vorba aici, D-sa
fătare (I. 18) al dlui L. ? nu face decît să turbure ceeace e pe cale să se limpe­
«Teoria mediului şi literatura noastră*, zească. Da, e adevărat, că «nimic nu e maî de respectat
deşi o unul din articolele cele maî lungi ale volumului decît părerile altora, atunci cînd aceste păreri sunt ieşite
întîi, e cel mai lipsit de miez; de altfel singur autorul dintr’o convingere» (I. 85), dar atunci cînd autorul îşi
în întreg capitolul întîi pregăteşte publicul să nu-1 ia neagă convingerea, ca aici, şi fabrică idei (!?) numai ca
tocmai în serios cînd vrea să susţină că pe lîngă influ­ să se joace... cum să-l considere cetitorul?
enţa mediului mai există şi influenţa artistului asupra Aşa deja în articolul vecin despre «literatura şi
mediului. Publicul trebue deci să nu-i ia în serios numai critica noastră». Dl L. uită ceeace a spus despre
felul de-a-l spune, căci în ideia veche e şi mult adevăr. teoria mediului şi se încearcă să arate literatura noastră
Pentru a dovedi aceasta idoie dl L. crede că e nevoe să ca fiind «expresia naţională» a poporului nostru (I. 48.66.72.)
nege pentru moment influenţa mediului (I. 28), spunînd după ce cu cîteva pagini maî înainte spusese că «artiştii
că mediul nu motivează opere de artă (I. 36), deşi în- sînt departe de a fi expresia acestor faeton, a mediului»
tr'un alt articol maî tîrziu spune că »în literatura noastră (I 38). De ce oare naţiunea saii locul de provenienţă a
locul de provenienţă a scriitorilor a avut o influenţă ho- scriitorilor («care a avut o influenţă hotărîtoare») (T. 66),
tărîtoare<- (I. 66), sau «în această literatură se oglindeşte nu sunt considerate de dl L. ca mediu? — De altfel
deci pătura din care au ieşit scriitorii» (I. 72), sau chiar articolul acesta e maî natural şi maî bine decît multe
în acelaşi articol «societatea e aceea ce dă elementele altele, atîta timp cît dl L. se mărgineşte să redea faptele,
prime şi informe...< artistului (I. 35). Apoi cînd caută să adecă un modest rosumat din literatură; dar îndată ce
slăbească teoria mediului (de altfel şi ce crede D-sa că D-sa vrea să gîndească nou, contrazicerile sau extrava­
susţine drept noii e tot aceeaşi teorie), D-sa o exagerează ganţele sînt gata. Aşa D-sa zice că în definitiv subiectele
sau o falşifică, vorbind de influenţa mulţime! asupra con- (în literatură) sunt indiferente... ceeace interesează... e
cepţiuneî estetice a artistului (I. 30) (lucru pe care în arta cu care aceste subiecte sînt îmbrăcate într’o haină
felul acesta nu l-a spus nimeni) şi nu de influenţa me­ sensibilă şi comunicativă» (I. 51), ca apoi să se contrazică
diului asupra natureî artistului, cum e legea mediului singur prin «ceeace se schimbă e numai decorul, şi decorul
normal înţeleasă, şi pe care se bazează toată istoria artelor e ceva secundar în artă.« (1. 74). Altădată D-sa foarte
cu naţionalismul, cu şcolile în artă. Cît priveşte exemplele liniştit corectează »Văpasta« Dlui Caragiale zicînd că ai’ fi
de care se slujeşte, dl L. are onestitatea să Ie descalifice cîştigat dacă eroii ar fi fost nobili (I. 70), sau pe însăşi
singur («exemplele date sunt întrucîtva şi excepţii» Venera din Milo, găsind că vălul ce îi acoperă o parte
[I. 34]). E întrebarea, merita să se umple de cîteva-orî din corp «strică»... «fără el frumseţea ar cîştiga» (1.76).