Page 30 - 1906-19-20

Nrul 19—20, 1906. LUCEAFĂRUL 427
Săracă operă de artă, cît de jos te-ai scoborî ta dacă materia pentru puterile lor. Totuşi nu trebue să se crează
orice îndrăsneţ ce nu te înţelege te-ar putea schimba! că viaţa dela ţară nu oferă celor ce văd viaţa mai în
Noroc că marmora şi scrisul negru pe alb înţepeneşte pe mare, mai adînc, şi prcbleme mari sufleteşti. S’a scris o
veci forma aceea în care ai prins frumseţea demnă de «Năpastă* la noi, s’a scris «Balade şi Idile* care deşi diu
veeinicie!... In acest articol dl L. doreşte o literatură viaţa ţărănească, ele cuprind ceeace e curat omenesc,
românească naţională, nu însă mă)ginită numai la o anumită fără a se mărgini numai la o clasă de oameni, la o clasă
pătura socială, la ţărănime (I. 53) şi pentru aceasta face de oameni reduşi... în aceasta stă mărimea lor. Pe cînd
un scurt resumat al literatureî noastre din ultimele decenii, cutare scenă ţărănească din literatura noastră de azi,
arătînd-o de data aceasta ca îndepărtată de ţărănime, deşi o descriere frumoasă, are în privinţa subiectului o
fiindcă scriitorii veneau dela oraş («locul de provenienţă valoaie aşa de mărginită... şi literatura e ceva mai mult
a scriitorilor a avut o inllueuţă hotăritoare în literatura deeît descrieiî frumoase. Deci în firea artiştilor trebue
noastră« [I. 66]), iar literatura noastră de azi o hotăreşte căutată «puţinătatea subiectelor* (I. 77), dar pentru a
ca ţărănistă prin influenţa literatureî aidelene (1.71). spune de ce artiştii sunt aşa ar tiebui analizată cultura,
Ţărănismul ardelenilor e frumos fiindcă ţâra lor e numai gustul public, idealul de frumos, etc., lucruri care ar
de ţărani, şi apoi viaţa lor e aşezată şi morală (I. 71—74), depăşi ţinta acestui articol. Reîntorcîndu-ne la dl L.:
pe cînd pentru cei de dincoace, ţărănismul e maî întîî o ceeace a spus despre ţărănismul în literatură sunt lucruii
încătuşare în puţinătatea subiectelor (I. 77), apoi nu se ce sau maî repetat, şi cu acestea încă nu se lichidează
redă tot ce e maî frumos la ţară (I. 77) şi in sfîrşit, ţără­ chestiunea.
nismul dă prilejiî de vorbă pe tema moralităţei (I. 75)'). In partea a 11-a (?) a aceluiaşi articol dl L. vorbeşte
Vorbind despre ţărănism, dl L. nu face decit să constate ceva de critică, lucru pe care apoi îl repetă aproape la
cum stau lucrurile, ne eăutînd să explice de unde atîta fel şi cu nici o adăugare în ideea fundamentală, in vo­
ţărănism. Ceeace spune despre «caracterul rustic» al ţârei lumul al doilea «notiţe critice asupra criticei
noastre (I. 66), despre influenţa aideleană (I. 71), cît şi noastre*, ac asta fiindcă dl L. crede că «numai cînd
despre «doctrina naţionalistă* (I. 10) încă nu e tot. Aşa scrii la chestie înseamnă că mergi înainte* (I. 80), idee
D-sa nu spune nimic de ce scriitorii noştri evită întru- care după citirea acestor două articole gemene ia un sens
cîtva clasa orăşânească, (întrucîtva, căci e o exagerare ceva mai concret anume că atunci cînd revii la chestiune
a spune că literatura noastră e absolut ţărănistă). Viaţa înseamnă că baţi apa în piuă. In ambele articole se spune
orăşenilor (nu diferite clase sociale, căci la noi de pildă că «faţă de talentele mari şi formate rolul criticei e nul,
burghezimea se ţine drept nobilime şi nobilimea e pe o faţă de talentele mijlocii rolul ei e oarecaie. Adevăratul
sponci, aşa ca toate clasele ce ar fi să fie la noi sint ei rol e însă faţă de public« (11. 24). Un adevăr destul
amestecate într’una) dela noi e o sarbădă şi meschină de slăbit în felul cum e prezentat de dl L. Căci criticul
imitare a Apusului, dovedind prin aceasta lipsa unui fond de care e vorba să influenţeze atîta nu trebue să aibă
liotărît sufletesc care singur îndeamnă la representare după dl L. altceva de acasă deeît să fi cetit literatură.
artistică. Căci nu se încearcă nimeni să studieze psiho­ (II. 61)') (in cazul acesta e şi D-sa critic). Acestui critic
logia omenească într’un teatru de marionete. In setea ar­ dl L. îi dă însărcinarea ultimă sa popularizeze operile
tiştilor noştri de a prinde în artă ceeace e specific ro­ artiştilor (I. 84, II. 25) şi totuşr — împotriva acestei idei —,
mânesc, societatea noastră orăşenească numai să-i atragă D-sa se întoarce totdeauna la influenţa încurajiatoare a
nu a putut. Artiştii vor suflete româneşti şi acestea se criticei asupra literaţilor (I. 82, II. 22). Maî mult, D-sa
găsesc azi mai numai la sate. — De asemenea dl L. nu deşi spune că rolul adevărat al criticei e analiza şi stu-
a căutat să explice ţărănismul făcînd puţiu şi analiza diarea operelor de artă după criteriul estetic (I. 82, II. 20)
scriitorilor noştri. Căci scriitorii noştri de azi sunt numai totuşi pune totdeauna problema la fel ca şi cînd ar fi vorba
artişti... artişti în sensul obicinuit al cuvântului. Ei văd de influenţa criticei asupra artiştilor. Toată încurcătura
numai suprafaţa lucrurilor, sunt numai descriptivi. Scrierile provine numai din aceea, că D-sa nu consideră critica
lor sunt frumoase composiţiuni stilistice, limbă poetică, peste tot ca studiu ştiinţific asupra operelor (rolul ei
prisos de comparaţii frumoase şi atit. Adîncirea sufletelor, în cazul acesta e tocmai pentru operele geniale cel mai'
gindire, redarea de caractere în acţiuni mai mari, mai mare, aici avînd cel mai mult de studiat), ci drept o dare
complicate, motivate de sentimente maî alese, specifice, de seamă, o cronică ce explică pubiicul şi dă sfaturi scrii­
lipsesc cu totul. Scriitorii noştri se mărginesc numai la torului a doua zi după apariţia scrierii sale [de aceea va­
momente din viaţa comună. Avem o literatură numaji de loarea momentană (I. 81)]... Să fie însă această critică
schiţe. La noi se descrie numai, de aceea şi figurile ce măi ginită cu adevărat tot ceeace poate da criticul, dl L.
se aleg sunt dintre oamenii ce au o viaţă sufletească re­ pe care nu-1 hotăreşte nicăiri?
dusă, a căror faptă, mişcare în afară, exprimă tot sufletul O singură parte frumoasă are al doilea articol despre
lor. De aceea atiţia bătrînî, copii şi oameni simpli în critică, anume descrierea «ghizilor* din Italia, careecu
literatura noastră. De aceea scriitorii noştri se simt foarte
>) E dropt că altădată d. I.. coro criticului calităţilo artistului (II.
bine intre oamenii dela ţară... numai în aceştia găsesc i)
197): «criticul nu trobuo sa fie o fiinţă reco şi gravă... el nu trebue
sa aibă numai priceporea minţi! ci şi po cea a inimii... trobuo să
i) Do şi <11 L. spâne ca tot co o frumos o şi moral (,1. 76), avîn- fie prin excelenţă impresionabil şi vibrant* (11. 198), iar altădată...
tîiulu-so pinii la representarea «beţie! supromo* (I. 193), totuşi D-sa criticul trebue «înainte <le toate să aibă o judecată roco (II. 200).
opreşte pe realistul caro ar vrea să descrie »po o biata fomeio în du­ Mă rog după toato acestea ce trobuo să aibă criticul prin oxcolonţă
rerile facere!, pe un pat inisorabil* (1. 75). De co oaro momente aşa sau maî întîT u e toato?
do înrudite, D-sa le deosebeşte ca demn şi nodemn do arta ?