Page 31 - 1906-19-20

428 LUCEAFĂRUL Nrul 19—20, 1906.

atît maî interesantă cu cît caracteristicile acestora sînt dominarea lui Taine) şi pe care le aplică abia la literatură
asemănătoare acelora sub care cetitorul vede pe autorul şi şi acolo nedibaciu. Maî departe D-sa riscă atunci, citul
apaşilor pe năsip» ... «Explicări neinteresante, anecdote vorbeşte de arta grecească ca fiind în spiritul artei pentru
fără nici o sare, formule cunoscute şi banale... insinuare* artă (II. 57', maî întîî fiind-că nici exemplele D-sale nu
(II. 27) ... adăugate poate cu o respingătoare laudă de se potrivesc toate şi al doilea a vorbi cu atîta siguranţă
sine [de pildă: De rerum natura «putea totuşi fi şi maî de un timp ce nu e aşa departe şi străin, un timp, în
greoaie în alte mini maî puţin abile .. .* (dccît ale D-sale) care spiritul artei era cuprins într’o noţiune (identificarea
(II. 9!)), «privirea mea pătrunzătoare» (II. 86), «aceasta a frumosului cu binele) străină nouă azi în senzul ei ade­
scăpat pînă acum tuturor criticilor* [şi numai D-sale nu vărat ... e o dovadă de superficialitate şi uşurinţă.
(II. 87)] pe caie d-sa singur o numeşte o incurabilă «im­ Unul din păcatele cele mai mari ale dlui L. pe lingă
pertinenţă» (începutul voi. II.)! multe altele, e că vrea să scrie delicat, spiritual, subtil,
E rău înţeleasă libertatea de a scrie, libertatea de a-şl şi acest dar care crede D-sa că-1 are, vrea să-I arete ceti­
spune opinia, dacă nimeni nu se îngrijeşte măcar să torului totdeauna dela primul rind; de aceea maî toate
alunge din faţa publicului atîta necuviinţă. Daca dl I,. articolele D-sale au ceva atît de respingător în început.
ar fi simţit o clipă sincer cuvintele spuse de D-sa in Viaţa Aşa D-sa odată începe cu: «vă plac studiile de estetică,
Literară (Anul I. Nr. 26.) despre «bun simţ«, atunci de mie nu-mi plac. Iată aşa dar un motiv pentru a scrie
sigur că mult din ceeace pîua azi a tipărit n’ar fi văzut unul de data aceasta» (II. 36). Ar li fost şi mai adine
lumina zilei. Dacă «corectitudinea bazată pe sfinţenia con- şi mai plăcut, dacă dl L. deducea din aceea un motiv
vingereî» i-ar fi fost întotdeauna lozinca, dl L. nu ar fi să se lase de scris. Altădată D-sa începe cu un joc de
scris de pildă «o privire asupra clasicismului» cuvinte (?) în care vrea să fie «picant -: «Spiritul de
(II. 83—90), care e poate unul din cele maî neserioase doctrină prea desvoltat e un foarte frumos defect al
articole ce s’aii scris vre-odată la noi. E o aplecare naivă oamenilor culţi» (I. 12), şi ca să atragă ateuţia asupra
la clasicism a ideeî lui Th. Gautier din M-elle de fineţe! vrute D-sa spune să nu ia cumva aceasta drept
Mauperin (citat de dl L. voi. II, pag. 92)'). un paradox... Nu, drept paradox de sigur că
Despre articolul «arta şi morala« ar fi de spus acelaş nu . . . De altfel această schimbare de cuvinte ia cîte-
lucru ca despre «teoria mediului», anume că e numai odată forme absurde ca «şi ascultind atîta metafizică e ca
o şovăire între lucruri spuse deja, fără ca prin vre-o putinţă să răguşiţi» (II. 18), (ar fi fost bine să se pună
fiotărire să se poată fixa cel puţin dacă nu cum stă arta explicarea spiritului [dacă e spirit] în notă), sau «viaţa e
cu morala, atunci ce crede dl L. despre aceasta. De aceea scurtă, arta e I u n g â« (II. 36), «nu scopul face arta precum
ar fi fost maî natural să încheie articolul cu mărturisirea nici arta nu face scopul» (II. 94). «Povestitorul e natură
că e de părerea tuturor, decît cum încheie că «are un întrupată» (II. 110).. .deci popa întruparea lui Dumnezeii.
privilegiu de a nu fi de părerea nimăruî» (II. 82). Cit pri­ Fineţe de felul acesla îl duc cite-odată piuă acolo, îneît
veşte rolul de «conciliator» pe care dl L. şi-l ia singur, D-sa ajunge să vază cu urechile [»şi cînd in urechi stă
îi rămîne numai întru atîta întrucît D-sa nu poate fi tupilată armonia sunetelor şi a liniilor frumoase«
învinuit că a mai spus ceva în această chestiune. Ne- (Viaţa Literară. I. 26)], sau să se adăpostească stiud cu
spunind în nici o parte nimica D-sa a lăsat lucrurile cum picioarele peste ceva [»ne trebue ceva solid dedesubt
au fost, fără să bage zizanie ... şi pentru aceasta a scris pentru a ne putea adăposti la orice pericol» (tot în
un articol de patruzeci şi şase de feţe. In amănunte D-sa Viaţa Literară)]. Felul şi tonul în care dl L. spune toate
e bine cînd istoriseşte ceeace s’a gindit de alţii, sau cind aceste lucruri subţiri e asămănător cu a actorilor noştri
redă resumate din părţi ale istoriei literare. Asta in ge­ care cind vor să fie naturali (în piesele moderne) ei
neral, căci de pildă nici chiar în definiţia dela început vorbesc într’un ton de mahala.
(II. 43) dl L. nu realizează acest interes relativ, ci dă Tot cu o spiritualitate sau fineţe — nu se ştie ce a
deodată o sumă iucomplectă de teorii obişnuite (cu pre­ vrut — chinuită, de felul celor multe diu volumele sale,
începe şi articolul «Tendinţele în artă» care deşi
*) Işî va da scamă ori şi cine cum trobue cousiiiorată parada de cu un fond maî bun, totuşi nu e lipsit de obişnuitele
literatulu clasică pe care o face dl L. in tot scrisul D-sale, ctnd atunci contraziceri şi de unele greşeli logice. Aşa D-sa spune că
cînd e vorba sii schiţeze spiritul clasic, D-sa nu găseşte nimic mai mult
de spus decît câ clasicismul e un candid porumbel (II. 83). Pe cind poezia e «o îneîntătoare inutilitate» (II. 91), ca apoi să
alto întrupări în pasări de casă, a celorlalte şcoli literare? Do alt­ spună «poezia e uneori o nevoe sufletească» (II. 92).
mintrelea D-sa aro specialitatea concretizărilor în figuri mari; aşa do Ceeace însemnează după D-sa o nevoe inutilă sau o inu­
Alichelangelo D-sa nu greşoşte do spus decît* formele do lapte...
apărură în marmoră (II. 42). Nu greşeşte? Poato a vrut să spună forme tilitate necesară. Satî D-sa vrea să asemuiască tendinţele
do unt? Din unt se pot face figurine, dar din lapte nu. Tot in acest în operile literare cu vasele pamitenaice zugrăvite, sau
•articol dl L. găseşte la distanţă do o pagină aceeaşi viaţa a Grecilor cu solniţa lui B. Cellini diu Luvru, care sunt o împreu­
din acolaşi timp odată într'un fel şi odată tocmai contrar. »Nu cred nare de inutilitate sau prisos de forţă (artă) şi utilitate
că viaţa de atunci era mai dulco sau mai morală decît cea de acum... (obiectul în sine), asemuire care duce la absurd. Atît
din potriva lumea vocho ni se înfăţişază cu scăderi şi mai mari decît
in timpurile moderne* (II. 88), şi apoi «antichitatea clasică... întru­ vasul cît şi solniţa sunt un obiect util la care arta e un
neşte condiţiile cele mai desăvirşite de fericire şi de prosperitate so­ adaos şi nu prin această înfrumseţare adăugată satisfac
cială ca şi de perfecţie ... do aceea (în) acele timpuri suporioaro sub ele o necesitate, pe cînd cei ce vorbesc de tendinţa ope-
toate raporturile* (II. 90). Atîta prociziane şi hotărîro în cunoştinţa
vieţii Grecilor, îndreptăţeşte toată concepţia nea D-sale despro clasicism; rilor literare cer însăşi operei artistice utilitate. Opera
numai atît, că dacă viaţa Grecilor era deodată în două foliuri, ar scrisă nu are nici un schelet care să fie în de-ajuns să
trebui şi pentru arta lor o dublă întrupare, aşa să zicem porumbcl-raţă. satisfacă o utilitate Ş 1 a cărei făurire să nu fie opera