Page 6 - 1906-19-20

404 LUCEAFĂRUL Nnil 19-20. 1906.
testerul Partenie.
9
între dealurile împădurite, în vale, satul s’a văzut cît e de harnic, ce stîlpî de portiţă în­
deşteptat de mult Fumul ce s’a ridicat vineţiu, floriţi ştie să facă, şi cum nu avea pe nimeni
subţire, din coperişele de pao des dc dimineaţă, caro să-î dee un sfat maî bun decît frate-so
cînd ciripea rîndnnica, s’a adunat în vr’o patru- maî mare, unde locuia, cînd a cerut-o Partenie,
cincî pîlcurî uşoare de-asupra satului, ca nişte ce se aşeză în satul lor, n’a zis ba. Şi aşa s’a
nouraşî ce nu maî pot bate din aripi. Pe pod- mutat în casa unde stau şi acum. o casă chilavă,
moale, pe lingă case, pe la portiţă, stau la soare ce-abia maî poartă coperişul înalt de pae, înegrit
copii numai în cămaşe, cu capul gol, şi în pe la streşini
răstimpuri se freacă la ocliî cu dosul moale al Copiii lor se joacă prin curte, goî ca napul,
pălmuţiî. Ceî maî mărişori aleargă prin ourto numai nişte zdrenţe de cămăşuţe pe el Iova
după un viţel, după un porc, să-î închiză, ca gată cu togmitul prin casă, iasă la portiţă şi
mai siguri să poată merge să aducă mohor şi priveşte în lungul drumului spre o casă. Vezi
burueni pentru amiazî. Din cînd în cînd, după bine că nu-î acolo Partenie, zădarnic i-a spus
ce-atî isprăvit prin curte, ce le-au dat în grije azi dimineaţă că merge să ridice coperişul unei
părinţii plecaţi de dimineaţă la muncă, aleargă şuri Se maî uită odată cercetător prin curte,
la fereastă, îşi pun pălmile lingă obraz, şi la băeţî, şi pleacă repede pe uliţă la vale.
privesc tainic să vadă nu s’a sculat micuţul în cîrcîma pitită de lîngă pod, Partenie bea
din păcel. vinars şi se ţine la dispută cu jupînul. Femeia,
Vr’un car întîrziat mai scîrţăe pe drumul cu faţa arsă de durere, se opreşte ’n uşe.
alb de praf, în mersul greoiu al boilor. Satul îŞtiam eu că iar eşti aici, măî om slab ce
îşî desvălue uliţele albe, goale. Pe lîngă case, eşti tu!«
pe unde maî creşte troscoţelul bătucit, guiţă pur­ Meşterul, cu ochii sticloşi, se scoală, se clatină
ceii şi pasc gîşte, albe ca de zăpadă. şi se razimă de tarabă înaintea cîrcîmaruluî:
Dintre femeile de pe uliţa cea mare nu-î »Auzî jupîne: io om slab! Ciiî... dapoî că
acasă decît Iova, nevasta meşterului Partenie. eu cînd mă mîniu dau cu barda ’n lună!«
Ei n’aîî pămînt nici un strop, şi trăesc după Vinarsul băut de dimineaţă, pe inima goală i-a
barda lui Partenie. Nu-T vorbă, ar fi putut să muiat tot trupul, şi vorba abia o mestecă.
muncească în parte undeva, că lanuri erau destule. — »Dă şi ’n dracul, nemernicule, numai ieşî
Femeia i-a zis de multe orî bărbatului să sape odată afară să nu te mai văd aci. Să-ţî fie pe
şi eî la cineva, că s’ar trezi toamna cu două-treî suflet jupîne, că şi d-ta eşti făcut par’că numai
cară de cucuruz, şi nu le-ar prinde rău. Dar să strici casele oamenilor.* Cînd era Partenie
meşterul Partenie se uita urît la ea: »Ce, aşa turtă, nevasta cuteza orice cu el. Ieşia
sîntem noi sărîntociî pămîntuluî să mergem cu înaintea eî, împletecindu-se şi ’n ziua aceea
sapa? N’avem noî meseria noastră? Să nu te durmia ca un mort. Copiiî atunci tresăreau cînd
maî aud vorbind tu, că eu cînd mă mînifi, treceau pe lîngă el, şi se depărtau grabnic.
dau cu barda ’n lună!« De multeorî însă Partenie lucra de cînd se
Şi femeia nu maî zicea nimic, ila-î venia crepa de ziuă, pînă colo pe la ojina cea bună.
greu să stee toată ziua acasă! Avea din darul Atunci femeia avea de lucru pe-acasă şi nu maî
lui Dumnezeu cincî copii, dar şi eî ar fi putut mergea după el la cîrcîmă. Jidanul îî surîdea,
rămînea acasă, ca alţii, cum o lăsa şi pe ea netezîndu-şî barba aspră, aducea vinarsul, şi-î
părinţii eî. Ar fi putut să sape singură, iar punea jumătatea înainte, ţinînd sticla în raza
bărbatul să cioplească maî departe. S’a şi apucat luminii de-afară: »Asta-î tare ca spirtu!« Partenie
într’un an, fără ştirea luî Partenie, dar cînd dintîî nu zicea nimic. Era rupt de oboseală,
află acesta, era să bage copiii în toate boalele, obraji-î eraţi prinşi în linii aspre, îndurerate.
aşa o bătaie i-a tras nevestei Ochiî bolnavi stau aţintiţi pe masă, şi jupînul
Să fi ştiut Iova ce poamă-I bărdaşul acela putea să se ’nvîrtă oriclt în jurul luî, că nu-l
tînăr, care se abătuse odată în satul lor, nu vedea.
s’ar fi legat pentru lumea asta de el. Dar l-a De multeorî, cînd se aşeza aşa flămînd şi-stors