Page 17 - 1906-21-24

446 LUCEAFĂRUL Nrul 21—24, 1906.
fără semne de citaţii sînt direct luate din operile acestor XI—XII. 225), «a înţelege cit de legată e firea arti­
scriitori sau numai întîlnite la alţii, nu pot să spun... stului ou opera...«(»L.« XI—XII. 225), «nu copia realităţeî
totul e că asemănarea se vede. se vede în artă, ci natura preschimbată în xpresiun ea
în articolul meu trecut am dat multe citate în inte­ unuisufletmare» (»L.« XI—XII. 220) ile unde scoate
resul subiectului, fără să mă gîndesc dacă îi va plăcea atunci D-sa că eu am susţinut arta impersonală? D-sa
ori nu dlui G. I. în scurtul rezumat asupra evoluţiei dă drept susţinut de mine ceeacc nu am susţinut nici­
istorice a esteticei, nu puteam să mă întind în expunerea odată, ceeaco mi-ar fi fost peste putinţă să susţin, deci
teoriei fiecărui estetician, de aceea m’am mărginit să în­ unul din motivele principale de critică pe care îl repeta mai
soţesc generalităţile, pe care le spuneam, de citate ce la fiecare pagină în potriva mea e un neadevăr; D-sa pro­
mi-au părut că cuprind cel mai mult şi mai clar ideia cedează neonest. Acelaşi lucru îl face cînd mă condamnă
fiecăruia, relativ la chestiunea pe care o susţineam. Dl de victima realismului («V. R.« VII. 56), deoarece
G. I. însă, nu a vrut să vază aceasta. 1 ) Mai departe am eu am arătat că nu cred în o artă naturalistă sau rea­
întrebuinţat peste tot citatul acolo unde ideia pe .care listă în înţelesul strict al cuvîntului, spunînd: «întrucît
voiam să o exprim fusese spusă de cineva mai ’năinte. arta poate fi cu adevărat naturalistă în sensul scriito­
Din citaţii dl G. I. face »f i şe« şi cu acest cuvînt încearcă rilor secolului trecut... nu poate fi vorba aicî«(»L.«XI—XII.
să facă glume — însă nici măcar cu meritul de a fi 230) (fiindcă făceam numai istoricul). De asemenea dl
original. G. I. putea să vază că eu nu pricep arta drept decal-
După aceste «chestiuni prealabile... asupra procedeu- care a naturei din felul cum arăt că e lumea oglindită
rilor» — trecînd [ieste aerile ce-şî dă dl G. I. că pune în artă: «ceeace prezintă arta (e) înălţat mai presus de
ordine în ceeace am spus eu—, «să venim la chestie...« fapta reală, în lumea imaginelor, realitatea în nereali-
aşa cum a aşezat-o D-sa! tate în fantasie (»L.« XI—XII 220), «nu realitatea sau
Ci ud vorbeşte de crearea operei de artă (»V. R.« copia ei în artă, ci natura preschimbată în expresia
VTT. 53) dl G. I. vrea să-mi găsească contraziceri, spu- unui suflet mare, natura trecută printr’un suflet de ortist«
nînd că «fişele» se lovesc în cap; dar pentru a dovedi (i b i d e m), «în artă e lumea mărită peste putinţa lor
aceasta D-sa nu pune în faţă două contraziceri, ci două (a publicului mare) de a o cuprinde singuri« (ibid. 225),
idei care se complectează una pe alta, D-sa le desparte «cît de emancipată e tema de mărimea concepţiuneî» (cu
şi le tratează ca independente, zicînd că într’un loc susţin priiegiul lui Rubens) (ibid. 224) etc. — şi cu toate acestea
una şi în alt loc alta. Pentru a contrazice D-sa între- dl G. I. spune cu o nemărginită îndrăzneală că eu aşi
birinţează neadevărul. fi susţinut că «artistul redă realitatea aşa cum este ea»
în «Luceafărul» (Nr. IV. 91) am zis mai de mult: («V. R.« VII. 54), că «artistul transpune (!) realitatea
«Numai expresiunea sufletelor mari care cuprind (!) în artă...» că «artistul e o placă fotografică («V. R.«
spiritul neamului şi al timpului lor au produs arta mare...» VII. 51), artistul un receptor pasiv de imagini» («V. R.»
era o ideie generală pe care o detaliam întru cîtva în VII. 53). în aceasta mistificare a adevărului dl G. I.
articolul despre «Morala în artă«. Totuşi dl G. I. îmi caută să se ajute prin cele spuse de mine asupra orga­
atribue cu deasila susţinerea artei impersonale — nului perceptiv, însă tot cum D-sa înţelege rolul
lucru pe care nu l-am pomenit decît atunci cînd fixez organului perceptiv în artă dovedeşte o uimitoare ne-
caracterele sub care s'a manifestat realismul francez; ur­ cunoştinţă pe terenul estetic, — unit cu dorinţa de ă
mează însă de aici, că eu însumi susţin impersonalitatea contrazice, prin falşificarea celor susţinute de mine.
artei ? Dacă am vorbit de ideia care cer romanticii s’o D-sa crede că a arăta adevărata valoare a simţului în
reveleze artă, urmează că cer eu însumi artei să fi- artă însemnează a susţinea că arta copiază natura în
losofeze? sensul plăceî fotografice. Din articolul meu nu a putut
Neîncrederea în posibilitatea unei arte impersonale am nici măcar să bănuiască aşa ceva, deoarece eu spun ca­
arătat-o chiar atunci cînd vorbeam de realism prin cuvin­ tegoric că: «în mărginirea la un simţ nu trebue să se
tele: «totuşi felul artei documentare impersonale purta înţeleagă că artistul redă numai percepţiunele sale, ci el
caracterul euluî» dovedind aceasta prin definiţia lui gîndeşte într'o artă şi gîndirea sa e însăşi opera«
Zola şi a lui Maupassant sau «aceasta nu însem­ (»L.« XI—XII. 224), tot aşa îşi va reprezenta numai im-
nează negarea personalităţeî artistice» (»L.« presiunea... pictorul care trecînd peste reprezentarea
XI—XIT. p. 230). Unde e contrazicerea cînd peste tot numai a celor ce vede în jurul său, vrea să întrupeze
accentuez rolul personalităţeî în artă: «deosebirea artei din o ideie picturală, un tot născut in fantazia sa» (ibid.
punct de vedere a influenţei neamului, a timpului, a 225), «fantazia, gîndirea în imagini, îşi desfăşură
personalităţeî.» (»L.« XI—XII 224), «natura omului activitatea sa la fiecare artist în limitele facultăţilor sale»
care se exteriorizează în toate activităţile sale...» («L.» *) (ibid. 224) etc. Iar cînd zic că «să redea imaginea din
el, e ultima ţintă» a artistului (ibid. 225) aceasta ideie
*) Cu prileşiul citaţiilor, Dl G. I. crSseşto ocaua să spună cum de putea numai dl G. I. să o transforme în a fotografia,
a fost cu putinţă să citez do pildă po Taine sau Brunetiăre... f’ar’că deoarece eu explic imaginea tocmai ca să o deosebesc de
a ropota o ideie bino exprimată a cuiva, sau numai a reda ceeace e
pură cercetare istorică, obiectivă a altcuiva, însemnează a admite fără imaginea placei fotografice, prin: «o imagine (artistică) redă
rezervă tot ce aceştia au susţinut Nici chiar D-sa nu cred să admită ceva din natură trecut printr’o fire, care cuprinde carac-
cu totul po Paul Stapfer (!) cu toate că îl citează aşa de mult. Tot teristicele poporului şi a timpului în care s’a
cu priiegiul cărţilor, dl G. I. confundă odată pe Burckhardt cu
Baedecker; fiindcă a văzut citat «Der Cicerone» de Burckhardt şi-a născut» (ibid. 224), (e acelaşi lucru spus mai înainte sub
închipuit că e tot un simplu G u i d e!!!... forma: arta e expresiunea sufletelor mari ce cuprind