Page 19 - 1906-21-24

448 LUCEAFĂRUL Nrul 21—24. 1906.

cartea pe care a luat-o numai în mină. — Dacă D-sa a cărei caracter înăscut şi necesar e de ordin motor şi
ar fi studiat cu adevărat psihologia, cum e atunci cu nu de ordin intelectual».®) Deci şi critica dlui G. I. în
putinţă să afirme: »par’că atitudinea morală şi sentimen­ potriva spuselor mele, că sentimentele provocate de opera
tul faţă cu opera n’ar fi acelaşi lucru!« (»V. R.« VIII, 56), de artă nu pot fi motive pentru voinţa cititorului, se naşte
sau ^sentimentele se judecă din punct de vedere moral« numai din necunoştinţa chestiune! despre caro vorbeşte.
(»V. R.« VII. 64)? Nu numai cel mai elementar tratat de Mai departe dl G. I. spune că orice sentiment căpătat
psihologie, dar şi într’un dicţionar D-sa ar fi putut afla printr’ooperă»lasăo predispoziţie în suflet«(»V. R.« VIII. 218),
că, sentimentele compuse ale omului se împart (după că după orice »carte« (operă literară) «voinţa ... in viitor,
calitate) in intelectuale, estetice, morale religi­ în determinarea ei, se va resimţi de efectele acelei «cărţi»
oase. 1 ) Despre aceasta împărţire însă dl G. I. pare a nu (»V. R.« VIII. 219)®) (rog să se ştie că aici sentimentul se
avea nici o cunoştinţă; pentru D-sa există numai un indentifică după dl G. I. cu subiectul moral sau imorali).
sentiment; sentimentul moral, şi de aceea de cîte- Această ideie şi-o contrazice dl G I. singur, întîî in parte
ori întîlneşte cuvintul sentiment in articolul meu pe care prin cuvintele: »dacă n’am predispoziţie pentru
îl critică, D-sa îl scrie cu litere mari, atrăgind atenţia că anume sentimente »cartea» nu-mi va produce
m’atn prins, am vorbit de sentiment deci de morală căci nici un efect, dar dacă am predispoziţie «cartea» va
•sentimentele se judecă din punct de vedere mo­ fi o întărire a unei serii de motive determinate ale voinţei
ral» zice D-sa. (»V. R.« VII. 64)1. . Toată critica ce mi-o mele» (»V. R.« VII. 219), şi mai departe, cu totul, prin
face dl G. I. în aceasta privinţă e fundată pe aceasta redu­ mărturisirea: »dacă prin comprehensiune mă pot pune
cere a tuturor stărilor afective omeneşti numai la una: sen­ în simţirea ce o are un criminal cînd ucide din pasiune,
timentul moral. (Tot aşa dacă D-sa ar fi confundat de pildă urmează că o am şi eiî? Urmează că o aprob? în­
sentimentul estetic cu cel religios, desigur că ar fi putut ţeleg ce s’a petrecut in el, pot trăi în imaginaţie senti­
să mă mai critice şi în aceasta privinţă — propriu zis mentul lui. dar îl desaprob» (»V. R.« VIII 227). Dacă
să dezvâlue atentatul ce-1 face D-sa la psihologia elemen­ e aşa de ce se mai teme D-sa de «predispoziţia ce-ţi
tară, lucru de care acuză pe alţii, (»V. R.« VII. 65) — răinîne în suflet»? De ce atita scris zadarnic căci
încă odată pe atit). Dacă D-sa ar fi citit cu atenţie într’o sîntem cu totul de acord? Aceasta comprehensiune
psihologie chestiunile privitoare la sentimente, în special e ceeace cer şi eu — cuî ii lipseşte, îi lipseşte
sentimentele estetice, ar mai fi cîştigat cunoştinţa multor şi priceperea pentru artă... Dacă D-sa aprobă
lucruri, de care azi nu se mai îndoeşte nimeni... afară sau dezaprobă acţiunea unui erou dintr’un roman de pildă,
de cei străini psihologiei, afară de D-sa. e treaba D-sale intimă; scriitorului îi e absolut egal dacă
Aşa întîî ar fi putut vedea că: »pe cînd toate celelalte D-sale îi e drag sau nu personagiul reprezentat; el a
emoţii (e vorba de cele care dau naştere sentimentului vrut numai să întrupeze, să reprezinte un om iutreg, o
social, moral, religios) aii originea şi raţiunea de a fi in fire hotărîtă, vie... atît. — Din această insă nu rezultă
conservarea individului, ca individ sau ca fiinţa socială că el îl desaprobă sau aprobă. Dacă dlui G. I. îi e sim­
(etre social) emoţiunea estetică se ştie, (dl G. I. nu!) patic sau antipatic cutare personagiii dintr’o operă, acesta
diferă de celelalte prin aceia că activitatea care o pro­ nu condiţionează întru nimic valoarea artistică a ei. Dacă
duce are ca scop nu săvîrşirea unei acţiuni vitale sau chimistului îi place sau nu cum miroase cutare gaz tni-e
sociale ci numai plăcerea de a se exercita.»®)... şi atunci absolut egal. Ceeace vreau — cînd îşi ia însărcinarea
n’ar mai fi putut conchide aşa de simplu că: aceste sen­ să-mi vorbească în chimist de acel gaz, — e să-mi vor­
timente (e vorba de cele produse de o operă de artă, bească d e s p r e e 1. Tot aşa va vorbi şi criticul despre opera
deci estetice) se transpun în cititor se adaog la seria de artă şi nu despre gusturile sale. — Descrierile impresiu-
de motive determinate ale voinţei,« (»V. R.« VIL nilor pe care le produc unele opeie de artă asupra spiritelor
60), sau: »sentimentele (produse de opera de artă) care mari sînt, fără îndoială, interesante, dar valoarea lor nu stă
d ete rm i n a voinţa în lupta vieţii» (»V. R.« VII. 64) sau: în lămurirea operei însăşi, ci au valoare proprie, în impre-
•...asemenea sentiment (produs de opera de artă) siunele ce le redă... şi aceasta e o valoare de operă în­
creazâ o serie de motive anumite pentru acţiunU jumătăţită, artă parazită cum am spus. (Desigur că
(»V. R.« VIII. 219) ultimul cuvînt subliniat de D-sa). dl G. I. nu va face greşeala să se socoată între aceştia).
Se vede din aceste cîteva citate (în textul dlui G. I. vine Tot din studiul sentimentelor putea dl O. I. să vază că im-
foarte des) confundarea sentimentului estetic — care e presiunea estetică nu e egală cu impresiunea produsă
fără poftă, fără voinţă, fără interes, — cu cel moral care de realitate, că simţirea în artă e întrucîtva slăbită prin
•nu este în sine însuşi decît o tendinţă spre acţiune, o conştiinţa că ceeace se reprezintă nu e adevărat, ci numai
predispoziţie», care e »în fond mişcare sau împedecare aparenţă, că prin această conştiinţă cel ce gustă arta e
a mişcăreî, tendinţa spre acţiune sau împedecarea acesteia... înălţat din viaţa de toate zilele, e liberat de interese,
de nevoi; el trăeşte într’o lume aparentă care nu-i poate
») Omul se comporta faţă cu natura în trei chipuri: primind (mai nici ajuta nevoilor sale, nici să i se împotrivească pla- * *)
exact a se bucura de... = geniessend), cunoscînd (erlconnend) şi luorînd
(activ, handelnd), — aceasta prin facultăţile de simţire, reprezentare,
i) Ribot. Op cit. p. 295 —296.
gîndire şi voinţă. Fiecare din acestea dau în sufletul lui naştere unul
*) După ce dl G. I. a citit pe Dickons, Zola, Eminescu, Goga după
sentiment diferit; cele dintîî sentimentului estetic, gîndirea, sentimen­ ce a auzit marşuri... Junebre poate) de Chopin, D-sa se simte uu
tului intelectual, voinţa, celui etic. (Vezi asupra acestei chestiuni de
fericit mizantrop ce sta deoparte cn impuls să întro în
pildă studiul psihologic: Das Gelilhl de Dr. Thoobald Ziegler. Leipzig 1809. i
slujba celor ce aşteaptă o dreaptă sărbătoare («V. VIII. 219). Mă
») Kibot. I,a psychologio dos Sentimente. Paris. Alean. 1903.
rog aşa conseijuent şi unitar e determinată voinţa dlui G. I. totdeauna?
pag. 330.