Page 20 - 1906-21-24

Nrul 21—24, 1906. LUCEAFĂRUL 449
nurilor sale, nici să-i facă rău. «Un contrast la aceasta ligent precum ar proceda acela care s'ar socoti cu toată
alcătuesc firile serioase rigid burgheze ; chiar cea mai seriositatea ce să înceapă mai degrabă cu averea cîşti-
liberă plăcere ei o gustă cu o seriositate încordată, ei gată în vis, acum treaz, sau cum să-şi rînduiască acum
au totdeauna de a face cu scopuri care tind la realizare; viaţa pe baza acestui cîştig» 1 ).
de atîtea scopuri ce-î înlănţue ei aii pierdut putinţa să Numai din cunoaşterea caracterelor sentimentului es­
scape de realitatea 1 ) tetic se poate explica tot raportul între om şi opera de
Trebue ca cineva să aibă un suflet mare, mărime de artă lucru pe care însă nu-1 pot face aici unde am in­
gîndire, de simţire, spre a putea vedea lumea apărută în tenţia să arăt numai ce fel de critică face dl G. I., cu
artă desinteresat, să nu o confunde cu realitatea. E o ce cunoştinţe etc., ci voi relua această chestiune într’un
mărime rară... de aceia şi cei ce pricep cu adevărat articol viitor despre sentimentul estetic şi opera
arta sint rari. Omul al cărui sentiment estetic nu e des- de artă.
voltat, sau confundă arta cu realitatea (»L.« XI—XII. 219)
Acum să continuăm mai departe cu analiza susţinerilor
sau fiindcă nu poate să trăiască prin simpatie sentimentul
care a îndemnat pe un artist la creaţie, neînţeiegînd dluî G. I. La începutul lungei D-sale polemici dl G. I.
spune că eu confund problema creaţiunei operei de artă
opera, scoate din ea numai ceeace e la nivelul înţelegere! cu cea a raportului dintre ea şi public. (»V. R.« VII. 53)
sale. După preceptele sale strimte el judecă dacă ce face
şi după 26 de feţe D-sa conchide: «aţi văzut cum dl R.
cutare personagiii din roman e bine sau rău, i-ar fi lui
(eu) confundă problema creaţiunei operei de artă cu cea
de folos sau nu, etc. Să înţeleagă o fiinţă redată în roman
a raportului dintre ea şi public» («V. R.« VIII. 224), fără
pentru ea, să-i simtă forţa ce o ate de a trăi în artă,
a arăta odată cum de confund eu apariţia geologică a
dacă acţiunile ei îi sînt conform lirei, hotărîtoare... atîtea munţilor din Elveţia cu admiraţia turiştilor... cum spune
şi atîtea care a determinat pe artist la creare, care fac D-sa figurat.
frumuseţea operei, toate acestea rămîn pe de lături în chestiunea raportului operei cu publicul cred că
pentru omul lipsit de priceperea estetică. El caută într’o
operă «ce are de spus artistul* în privinţa de «critică a neînţelegerea dintre D-sa şi mine provine din aceea că
D-sa înţelege totdeauna prin cititor pe acel om «uşuratic,
vieţii» (»V. R.« VIII. 216, 218), cum te îndeamnă artistul __ un om dintre aceia faţă cu care se poate pune fără
să trăeşti ca să-ţi fie cît mai bine... el vrea ca artistul
multă discuţie problema influenţelor morale» («Y. R.« VIII
să-l iniţieze în viaţa practică. Aceasta e considerarea sa
223) pe cînd eu cînd am vorbit de artă am presupus
estetică... desigur dacă sentimentul estetic e egal cu
totdeauna pe cititor drept omul care înţelege arta. Aşa
sentimentul moral. am zis: «arta e pentru puţini... pentru cei ce se aleg,
Fără o concepţiune artistică nu ar putea exista arta,
şi aprecierea morală ţe care o cere dl G. 1. artis­ ... a ajuta lumei să se ridice la înălţimea ariei e scopul
mare pe care trebue să-l urmărească omul luminat, şi nu
tului omoară arta, stinge impresiunea artistică. Căci atunci a cere artei să ia forme accesibile oricărui fel de public»
cînd voi întîlni într’o operă încercări de ale artistului (»L.« IV. 92, XI—XII. 232). Ce ar deveni toată arta dacă
să-mi arate că această faptă săvîrşită de eroul său e ea ar trebui ferită de toţi acei oameni neîntregî, asupra
bună, că aceea e rea... atunci impresiunea estetică s'a cărora ar putea să aibă o influenţă rea? Arta presupune
pierdut deja, deoarece eu încep să-mî încrucişez părerile oareşieum un cerc de oameni înrudiţi cu artistul, un
mele cu ale autorului, convingerile, ideile, interesele per­
cerc de oameni care au mărimea de a putea cuprinde
soanei mele (care am spus că se pierd în considerarea
lumea artistului. Artistul nu se adresează — dacă poate
estetică) cu ale lui, şi atunci şi independenţa artei e
fi vorba de adresare în o creaţiune în care se ignorează
scoborîtă din neatîrnarea, din necondiţionarea ei. Dar
publicul — decît firilor înrudite, numai acelea îl pot
spre a înţelege ceeace neagă impresiunea estetică, ceeace
pricepe. Căci public care să înţeleagă arta pe dos, care
numai aparţine sentimentului estetic, trebue să cunoşti să ia din ea tocmai ce nu trebue luat, care să o imite,
acest sentiment, trebue să cunoşti caracterele impresiuneî a fost şi va fi întotdeauna, şi totuşi societatea nu s’a
estetice. Aşa să ştii că impresiunea estetică e legată la ridicat în potriva artei de teama răului căruia ar putea
cel ce gustă arta cu o stare supra individuală («iiber in- da naştere. Dl G. I. admite numai literatura conformă
dividuellen Zustand»), o inconştienţă de sine drept cutare teoriilor sale politice, sociale, morale; dar şi în această
persoană, şi o transpunere sufletească în operă, o con­
admitere nu e totdeauna consequent. Aşa D-sa laudă ca
fundare, un fel de a trăi în operă; bine inţeles avînd
morala nuvela Ion Ursu a dlui Sadoveanu (literariceşte
conştiinţa că lumea aceasta a artei e o lume peste reali­
D-sa a spus în Curentul nou, că e slabă) deşi în
tate, e o lume ideală. Aşa trăesc de pildă în artă un omor, această nuvelă e un popă «care seduce pe femeia altuia
simt tot ceeace simte cel ce face omorul, dar oroarea fără mustrări de conştiinţă», lucru care îi face scîrbă în
adevărată de faptul pe care acum îl simt pe care îl romanul lui Maupassant «Fort comune la mort» («V. R.»
trăesc, nu se arată, deoarece ştiu că aceasta e numai VIII. 221). Bine dar dacă alţi popi dela ţară vor citi
aparenţă, că nu e faptă reală. această carte şi se vor lâsadeterminaţî îu acţiunea
Lumea operei de artă e închisă in sine, are realitate
numai îu operă, durează numai cît opera şi «cine duce lor, de acest popă? Cum rămîne cu efectul moral al
operei? Pe urmă, de ce aici dl Sadoveanu nu «se
lumea aceasta mai departe cu gîudul, adecă o compune
bucură» (tot ce spun aici de dl Sadoveanu e în felul *)
mai departe pe socoteala lui, procedează tot aşa de inte-
*) Th. Lipps, Aesthetik. II. Teii. >L)ie UsthetischeBetrachtung
*) Volkelt. Aesthetik. pag. 497. und die bildende Kunst.« Hambnrg. Leipzîg. 1900. p. 80-87.