Page 22 - 1906-21-24
P. 22
Nrnl 21—24, 1906. LUCEAFĂRUL 451
stă deasupra, peste concepţiunea microscopică a acestuia’). critica acestuia individualistă e de mare valoare artistică,
Tot ceeace poate da criticul — adevăratul critic — e dar e slabă ştiinţificeşte... de aceea e şi numită: dile-
să ajute a pătrunde cit maî adine în nemărginirea unei tantistă. Cît priveşte pe Taine, dl G. I. face greşeala
opere; el trebue să preschimbe simţirea artistică în gîn- de a vorbi deodată şi în acelaş chip de el şi de Sainte-
dire, găsind astfel în operă, o logică, o raţiune, o expli Beuve, ceeace însemnează a forţa lucrurile, sau... ne
care (»L.* XI—XII. 222). Idealul său cînd critică, trebue ştiinţă. între Sainte-Beuve şi Taine e o mare deosebire,
să fie acel al artistului — spre a-î putea pricepe opera cel dintîî a făcut critică subiectivă (pentru timpul
şi aşa să o explice — nu să umple fol numai cu «cioc luî desigur că părea «l’histoire naturelle des esprits*), pe
nirea# între idealul lui şi al autoraluî (cum zice dl G. I.), cînd cel de al doilea a fost doctrinar, a văzut tot
o petricieă de un munte, cu atît mal mult cu cît printr’un principiu. 2î Sainte-Beuve a văzut numai cazuri
criticul trebue să ştie că ce redă artistul în operă nu e particulare, indivizi; pe cînd Taine a văzut maîcuseama
idealul său propriu de viată. — După cum criticul grupe, a văzut sintetic... 3) Taine a vrut să facă ştiinţă,
se transpune într’un artist spre a-1 pricepe, tot aşa a făcut în parte... şi dacă i se poate imputa ceva e
artistul se transpune într’un subiect care îl impresio tocmaî forma artistică (prin care dl G. I. vrea să mă
nează dintr’un anumit punct de vedere; deosebirea e că contrazică) fiindcă a vrut să impresioneze acolo unde
pe cînd cel dintîî explică, artistul întrupează, redă... trebuia să explice, să convingă. Dec! numaî cu afirmaţia
ambii pot trăi in altul prin comprehensiune. De ce dl D-sale proprie şi cu exemple aşa de nepotrivit alese dl
G. I. admite criticului comprehensiunea de a se putea G. T. încă nu a dovedit critica drept o artă... «Aşa dar...
pune în simţirea cuiva, de a o trăi în imaginaţie fără a critica e o artă* — e pripit.
aproba, sau desaproba (»Y. R.« VIII. 227) şi de ce nu Pornit cu Taine dl G. I. vrea să mă contrazică spu-
admite aceasta artistului? Artistul îşî apreciază subiectul, nînd că acesta vorbeşte de însemnătatea fondului (eu
dar din punct de vedere artistic... şi criticul trebue să spusesem că «fondul e motivarea forme!*, (»L.« VI. 93)
arate idealul artistic a! acestuia, şi pe care îl capătă din lucru pe care dl G. I. nu a vrut să-l înţeleagă cum l-am
studiul operei întregi, adăugat cu biografia în care e explicat eu, şi maî departe (»L.« XI—XII. 229): «Felul
cuprinsă firea, influenţa de mediu, timp, loc... Totdeauna cum e exprimat un subiect şi nu subiectul însuşi con-
însă cînd criticul întregeşte astfel personalitatea unui stitne opera de artă.*) Dl G. I. se înşeală foarte, dacă
artist, nu o face decît în pilda artei sale. Cineva poate crede că. după cele susţinute de mine, nu trebue relevat,
scrie asupra luî Goetlie ca om dar aceasta nu are nimic de pildă. într’o istorie a pictureî cît de mare a conceput
de a face cu critica literară; cel ce va vorbi de Goetlie pictural un artist, un subiect oarecare şi cu toate acestea
ca literat, va reface personalitatea acestuia spre a putea nu se părăseşte judecarea arte! din punct de vedere al
înţelege opera şi cînd va ajunge la analiza acesteia, atunci «organului perceptiv.* Nu-mî pot închipui cum ar putea
va căuta să o explice ca artă şi numai ca artă. Cînd cineva vorbi despre Giotto fără să arate mărimea con-
critica de artă explică — după cum am spus maî sus — ceptiuncî picturale a acestuia şi totuş! nu-mî pot în
opera din privinţa altui ideal decît cel artistic, atunci e chipui o istorie a pictureî după semnificaţia tablou
nedreaptă. Căci nu înseamnează că o operă e slabă rilor, căcî atuncî s’ar întoarce lumea pe dos, cel mari
dacă nu e conform idealurilor criticului. Nu e un ar fi ceî mici. şi ceî mioî ar deveni fruntea. (De acest
motiv că o operă e slabă, dacă criticul din cauza micime! lucru am vorbit şi maî ’nainte).
principiilor sale nu ajunge să o cuprindă, ci din potrivă Tot aşa dl G. I. se înşeală cînd crede că după cele
slăbiciunea cade în cazul acesta asupra criticului, care nu susţinute de mine, criticul nu trebue să se informeze de
a ştiut să se mărginească numai la arta pe care o îuţe- viata artistului şi de aceea zice că mă contrazic, fiindcă
lege. Dacă criticul are o fire unilaterală, atunci trebue vorbesc de viata luî Rnbens. Nu, deloc, ba din potrivă,
să fie cel puţin atît de cumpănit şi să evite a vorbi despre un adevărat critic studiază cum am maî spus maî sus
arta ce-i e străină luî fireşte. mediu (loc, timp), viata, firea artistului spre a putea în
Şi încă un cuvînt asupra criticeî-artă. Dacă criti ţelege opera spre a-şî putea explica ce a îndemnat pe
cul «reconstitu eşte personalitatea artistului* artist la creaţie, de ce cutare lucru în opera sa şi aşa
(>V. R.« VIII. 229) aceasta nu înseamnă că prin recon maî departe. Dacă D-sa ar fi studiat pe maî mulţi ar
stituire el vrea să Impresioneze, adresîndu-se senti tişti în felul acesta, atuncî s’ar maî fi lecuit puţin de
mentului, simţire! eî, ci el se adresează intelectului', gîn- patima de a cere artistului o normă pentru idealul
direî, convingînd, explicînd. Şi exemplele date de dl vieţii, o «critică a vieţii* cum spune dl G. I. după
G. I. cu aceasta ocazie — spre a dovedi că critica e artă, Paul Stapfer.
dovedesc maî mult încă o lacună în ştiinţa D-sale. Căci Cu aceasta ocazie (Rubens) dl G. I. mă întreabă foarto
D-sa trebuia să ştie — dacă se avintă în studiu de cri nevinovat «dar de unde ştiî D-ta aceasta?* («AL R.* VIII.
tică — despre Sainte-Beuve 1) că era un artist şi dec! 230) anume că Rubens era foarte moral în viaţă... Din
el nu-şî putea părăsi niciodată impresiunile sale, nu studiul izvoarelor directe, dle G. I., şi a biografiilor scrise,
putea fi cu totul obiectiv-ştiinţific; 2) că ceeace a gîndit şi dacă vreî să ştiî D-ta, să cercetezi această chestiune
un spirit mare ca Sainte-Beuve deşi cu prilegiul altora, atuncî îţî pot recomanda izvoarele adunate de Gachet,
poate fi frumos, interesant, dar nu e critică propriu zisă; 3) Hymans, Ruelens, Rosenberg, sau biografiile mari
a luî Max Rooses sau Emile Michel.
*) Dl G. I. găseşte că şi Eminescu e imoral (»V. R.« VII. 64),
deci are dreptul să ceară a nu se maî citi deoarece ol poate să do- Deşi ar mai fi multe de spus despre critica dluî G. I.
t erm ine voinţa spro imoralitate îl!... în privinţa ideilor generale, totuşi nu maî continuu
