Page 23 - 1906-21-24

452 LUCEAFĂRUL Nrul 21—24, 1906.

maî departe, ci înainte de a sfârşi voiu căuta să ilustrez găsi însă întotdeauna oameni care să se împotrivească
cele spuse şi cu cîteva detalii mai expresive (!) aşa la pătrunderea intereselor politice şi în artă.
că prin puţiuul dat de mine cititorul să-şi poată face o Dl G. I. vorbind de arhitectură (»V. R.« VIL 62—63)
ideie de critica dluî G. I. după ce repetă sub altă formă tot ceeace am spus eu,
Dl G. I. critică (Oh! şi cu ce logică!) revista «Lucea­ cu un aer caşi cînd mi le-ar spune D-sa mie întîî, ca
fărul» 1 ) fiindcă ea, care apără caracterul specific româ­ să mă contrazică, D-sa mă întreabă de ce aici iau punctul
nesc al artei noastre, poate să lase să se vorbească în de vedere al unui tendenţionist? Pentruca să arăt că
coloanele ei despre arta pentru artă («V. R.« VII. 61) nici aşa nu merge, că şi un tendenţionist care ar pricepe
aceasta fiindcă D-sa crede că arta aşa cum o pricep eu, ce e arhitectura nu ar putea ajunge niciodată la hotă-
nu poate fi naţionalistă. De altfel D-sa putea să vază rîrea că «arhitectura poate fi judecată din punct de’ ve­
că această presupunere a D-sale e greşită, deoarece în ar­ dere strict moral.» («V. R» VII. 60), la care ajunge dl
ticolele po care D-sa le critică eu spusesem: «numai ex- G. I. în aceasta parte dl G. 1. se încurcă rău, aşa D-sa
presiunea sufletelor mari care cuprind spiritul nea­ spune: «arhitectură imorală nu!» («V. R.« VII. '63) şi
mului şi al timpului au produs arta mare cu valoare maî departe: «arhitectura are o valoare moralizatoaret
vecinică... (»L.« IV. 91) peste tot accentuînd naţionalitatea (VII. 64). Mă rog dacă există o arhitectură moralizătoare,
în artă, deşi apăr independenţa artei (nu zic «artă pentru ar trebui să fie cu putinţă şi o arhitectură demoraliză-
artă« fiindcă aşa cum se înţelege aceasta de obiceiu e o toare şi atunci aceasta din urmă ar fi imorală Deci unde
împuţinare a artei). Mai mult chiar, înainte de a apare e consequenţa? Cum râmîne cu exclamaţia dela început
primul număr din «Viaţa Românească» eu am arătat «arhitectură imorală nu!?« sau D-sa a spus aceasta
însemnătatea naţionalismului, a românismului în litera­ numai fiindcă nu a găsit (bine înţeles) un exemplu de
tura noastră modernă, arătînd şi cauza ţărănismului: arhitectură imorală?
»Accentuîndu-se din ce în ce sentimentul de naţiona­ Mai interesantă decît acest sofism «ratat» e mărturisirea
litate, scriitorii noştriî au părăsit pe cît e cu putinţă dluî G I. că «sentimentele şi concepţiunile izvorîte din
oraşele, unde străinismul a falşificat totul şi s’aii indroptat traiul mizerabil.. . le exprimă artistul-arhitect prin pro­
mai cu seamă spre ţară, spre ţăran, singurul care maî porţii matematice şi linii!» («V. R.« VII. 63).
păstra curată firea de român» (»L.« IV. 91); aceasta fiindcă Iată o morală transpusă în matematică şi geometrie, o
scriitorii noştriî simţeau necesitatea — şi o simt — de psihologie redusă numai la numere şi linii, o filozofie
a întrupa în artă ceeace e propriu al nostru, ceeace e matematică şi geometrică! Ar fi de un interes universal
propriu românesc, ceeace simt ei, şi nu numai să dacă dl G. I. ar desvolta această citire în fracţiuni şi în
imiteze pe scriitorii străini. Aceeaşi ideie apare maî unghiuri a gradului de moralitate sau nemoralitate a
tîrziu în programul «Vieţii Româneşti» («Cătră cititori» unui timp, cum face acum numai relativ la mizeria
Nr. 1) sub forma: «Clasele de sus stau în aer, fără atin­ timpului gotic! D-sa ar trebui să facă tabele de unghiuri,
gere cu poporul de jos care, în ţara ndastră, el singur de linii, de fracţiuni morale şi de cele imorale. Prin
este o clasă pozitivă ce şi-a păstrat mai curat aceasta ar da odată pentru totdeauna cheia înţelegerii
sufletul românesc...» clasele de sus se ating numai cu arhitectureî. D-ia trebue să se priceapă şi în chiro-
cultura apuseană... pe care numai o caricatu­ m a n ţ i e.
rizează». De unde scoate atunci dl G. 1. că eu sînt Nici partea în care dl G. I. tratează (!) musica nu e
reacţionar,*) că eu am oroare de accesul ţărănimei mai rău reuşită. Aşa D-sa spune: Musica exprimă.
în viaţa politică a ţăreî (»V. R « VIII. 01)? în chestia ac­ Ce? Sentimente! (aici mărturisirea: «sentimentele se
cesului ţărănimei în literatură ne-am exprimat la fel, judecă din punct pe vedere moral») ... deci muzica
deci nu e deosebire, iar in privinţă politică nu am spus exprimă sentimente morale. Exemplu*): E imorală Mu­
nici un cuvînt, deoarece am vorbit de artă şi uu de po­ sica ce va exprima sentimentele unei cocote într’o
litică. D-sa spune iarăşi un neadevăr de data aceasta operetă («V. R.« VII. 64). Să începem cu exemplu: dacă
însă motivat (ca şi la sentimentul moral = sentiment estetic) s’ar lăsa cuvintele afară din bucata de musică ce o cîntă
prin confundarea pe care o face D-sa întotdeauna între acea cocotă în operetă, şi dacă melodia i-ar cînta-o alt­
artă şi politică. D-sa vrea prin literatură să facă şi po­ cineva D-sa ar mai putea spune de acea bucată de mu-
litică, de aceea toată sistema D-sale de a critica şi de a sică dacă e morală sau imorală? Greşeala ce o face dl
preţui pe scriitori, D-sa vrea să introducă şi în critica G. I. aici, e că confundă adevărata musică — musica
de artă mijloacele politice (mărturisiri nedrepte, atacuri simfonică, cu musica de cuvinte, din care D-sa ia numai
personale nu din cele mai curate, sofisticărie, salvarea cuvintele şi nu însăşi musica. Dacă D-sa ar fi căutat
numai a aparenţelor, ete.), D-sa vrea să facă în artă po­ vreodată sâ-şî explice ce sentimente exprimă musica
propriu zisă (fără cuvinte) ar fi văzut că moral sau
litică de partid, scoborînd totul la interese... Se vor
imoral nu ar fi avut nici un loc; aceasta fiindcă musica
*) Şi fiindcă s’a vorbit atîta de morală: Oare e moral, felul dluî cum am spus altădată, nu dă acest sau acel sentiment,
(i. I. de-a lovi pieziş şi pe sub mînă într’o revistă, care e o fală a
noastră, numai pontrucă aceasta revistă a oferit odată publicului un ») în exemple dl O. I. o cam nefericit şt aici. ca şi cu Sainto
articol cu un punct de vedere diferit de al D-sale ? K aceasta dosin- Beuro şi Taine. Tot aşa odată ca să arat» cura artistul judecă lumea
teresare ştiinţifică? luptă curată pontru adevăr? cum o apreciază D-sa alese ca pildă Satira III. şi a IV. de Eminesou
! ) Dl O. I. repotă de multeorî in decursul articolului că eu sînt («V. R.« VIII. 216). Orice poetică i-ar fi putut însă arăta că satira ca
reacţionar, aceasta e o dovadă cum ştie D-sa să discute în chestie şi poezia didactică nn o artă în adevăratul înţeles al cuvîntulul, aşa că
do estetică şi critică artistică, reductnd totul la politică. D-sa greşeşte cînd ia săriră ca motiv acolo undo vorbeşte de arta cutată-