Page 29 - 1906-21-24

458 LUCEAFĂRUL Nrui 21—24, 1906.

nu cumva eşti deja mort; în această calitate, adus încoace peste Atlantic; uneori se întîmplă
ar trebui sa te scutesc de neplăceri, dar, fiindcă că stă vîntul tocmai în mijlocul oceanului şi
n’am încotr’o, am să-ţi dovedesc uşor cît de proviziile noastre se duc repede; atunci corpul
puţin exişti D-ta. Iată: eu n’am nici o rudă, D-tale păstrat într’o saramură bună, poate ţine
nici pe emisfera asta a globului, dar nici pe loc de marinată timp de cîteva zile... Am mai
ceealaltă; şi nici pe vre-una din planetele siste­ păţit-o odată aşa ...«
mului nostru solar ... Aşa că. dacă eşti o rudă de »Dar sper, dle Twain, că n’o să vă stricaţi
a mea, D-ta nu exişti de mult de tot; pot spune stomacul cu carnea mea.»
dar că eşti mort cu un veac sau două înainte »Cît despre aceasta să n’aî nici o grijă: am
de a exista. Acum eşti ceva... nebulos, ceva mîncat eu carne de porc şi mai afurisită.«
gazefiat, în sfîrşit, nu exişti!« »Dar bine, de ce nu vrei să mă îngropi aci?
»Dar» strig eiî exasperat, aproape înebunit Nu ar fi mai ieftin? S’ar economisi o groază de
de groaza morţii, »D-ta îmi spin gîndirea D-tale, parale!«
eu te aud, în sfîrşit îmi vorbeşti, eu raţionez...« »Fiindcă, dragă rudă, am de gînd să vînd
»Raţionezi răii ... e şi explicabil... ş’apoî corpul D-tale unui Barnum american D-ta ai să fi
dacă îţi vorbesc, ce are a face!? Eli vorbesc prezentat publicului ca o minune, a opta minune:
cu văzduhul, cu o umbră care a fost a D-tale... rudă care n’a existat, niciodată, şi care nu există,
Propriii zis, eu ţiu aci un monolog: căci, la dar poate fi văzută şi pipăită. 0 să fie ceva
drept vorbind, dacă eşti ruda mea, nu exişti; fenomenal. E logica răsturnată. Stârvul D-talo
iar dacă eşti viu, nu eşti ruda mea, ci un o să aibă un succes monstru.»
mincinos, un şarlatan. Insă cum nu vreau să-ţi >Dar eu nu doresc de loc ...«
fac această injurie — să cred că eşti viu —, »Aî dreptate, zice dl Twain compătimitor, »un
eu admit, şi sînt convins, că, eşti mort.» mort nici nu poate dori ceva; un mort numai
»Bine, dle Twain,« zic eii, dîndu-mă învins, are simţuri, deci nici dorinţi. Şi fiindcă eşti
»sînt mort, dar admite că nu sînt încă definitiv.* decedat în lege, am să dispun să ţi se dea în­
»Sper că n’are să ţie agonia D-tale, numai de grijirile necesare. Fie-ţî odihna uşoară, sărmană
cheful meu, o sută de ani. Sînt prea bătrîn ca rudă...«
*
să aştept atîta...«
»Bine, să admitem că sînt mort definitiv; ce Simt cum sudoarea morţii îmi acoperă tot
ai să faci cu mine?« corpul. Un doctor urmat de un cioclu şi de un
»Ce să fac? o să te reclam dela autorităţi, tâmplar intră pe uşe. Şi pe cînd eu, mut de
şi am să-ţi pun corpul în saramură.» groază, asist la cele ce se petrec, tîiuplarul îmi
»Aoleo! în ce? în saramură? în apă cu sare!? ia măsură pentru coşciug. Deschid ochii, casc
Nu se poate, Domnule. Nu se poate!» gura să protestez, dar nu pot articula nici un
»Ia te uită la D-nealui! dar ce crezi că o să sunet. Aud cum ruda mea zice tîmplaruluî:
te pun în alcool. Cu mutra D-tale de beţiv ai »Dacă cumva mortul mai scoate vre-un cuvînt
fi în stare să bei tot spirtul; şi eu nu mă pot saîi protestează, nu-1 luaţi în seamă. A murit
ruina pentru D-ta...» aşa de repede îneît nu s’a putut obicînui cu
Eu rărnin cîteva clipe uluit: Auzi nenorocire! gîndul că e mort...«
să mă bage pe mine în apă, şi încă în sara­ »Fi fără grije, dle Twain, — zice meşteşugarul,
mură? m’a nenorocit! măsurîndu-mă cu un metru care miroase a ca­
»Nu se poate, Domnule! nu se poate. Nici­ davru, sînt obicinuit cu lucruri d’astea: dacă
odată!» ar fi să mă iau după gura morţilor, apoi unde
»Ascultă, dragă rudă, fi om de treabă, nu te aşi ajunge? Ar trebui să închid prăvălia! Mai
pot pune nici măcar în spirt denaturat: e prea dăunăzî, unul, tocmai îi puneam capacu, nu
scump, ş’apoî n’aî mai putea să ne fi de nici i-a venit chef să se scoale şi să facă gălăgie?
un folos.» Dar eu, repede l-am pus la locul lui, i-am dat
»Ce folos, dle Twain? La ce v’aşî putea fi de una cu ciocanul în cap şi s’a astîmpărat imediat,
folos?» altminteri speria rudele. Numai cînd am fost
»Eî, ştii, am o corăbioară cu pînze, care m’a tînăr, am păţit-o odată cu unul, a rămas de