Page 31 - 1906-21-24

460 4 LUCEAFĂRUL Nrul 21—24. 1006.

iasă deodată din odaia caldă la aer rece, ci trecea î n A n d r i i - P o p a soarele apare ca punct
mai întîî prin una ori două odăi din ce în ce de orientare:
mai temperate, pînă ajungea la aerul rece: O Căpitane, frăţioare,
pregătire zilnică pentru a înfrunta cîteva grade Ce se vede despre soare? (P. 8)
de frig!
Iată şi C e a s u l r ă u , unde asemenea se iveşte
Cind am citit această informaţiune m’am gîndit
la f i z i o l o g i a poetului, pe care nimeni n’a o idee poporană:
cercetat-o anume pe cînd trăia — cum i-au cer­ Oastea ’nvingătoare
cetat-o de pildă lui Zola — şi mi-am zis: S’ar A stins dela soare
Aprigul duşman. (P. 13)
putea, pentrucă este firesc, ca ea să fi înrîurit
şi poezia lui — fireşte inconştient —, pentrucă
Tot aşa în S t r u n g a :
nimic nu scapă de influenţa magicelor şi totuşi
atît de banale experienţe zilnice, care sînt frigul în potica fără soare. (P. 13)
şi căldura. Şi mi-am zis iarăş că nu era fără
î n C i n t e c h a i d u c e s c :
de rost veşnicul lui stat la vatra cu jar din
Ce-o să facem, vai de noi,
Mirceştî, că va fi avînd un înţeles şi mărtu­
Fără codru, fără soare. (P. 14)
risirea (din scrisori) că acum, oarecind, poate
fantaza şi scrie versuri, pentrucă in odaie este î n d o r u l :
cald, cald...
Dorul arde ca un soare. (P. 19)
Şi atunci, luînd volumul lui de versuri din
raft, am început să-l citesc băgînd de seamă ce î n M ă r i o a r a P I o r i o a r a , de repeţiteorî:
rol are căldura, şi anume s o a r e l e , izvorul ei,
L’al Moldovei dulce soare...
în poezia lui. *
Binevoiţi a da oarecare atenţie acestei cer­ Dar umblare-ai frăţioare
cetări şi veţi vedea de unde a intrat în opera Zece ani întregi cu soare...
lui' Alexandri atît de multă lumină, cită se află
Iar din apă cînd sălta
în el, de unde au căzut în ea atîtea văpsele vii, Şi la soare s’arâta
de ce te înveseleşte el şi de ce te duce astfel Soarele în cale-i sta... etc.
mereu spre optimism: El a fugit totdeauna de
La ideea din urmă a dragostei soarelui pentru
umbră şi de posomorîre şi, căutînd pentru sine
o fată Alexandri va reveni în Legende, semn
căldura şi lumina, a prins-o cu belşug în operă,
că ea era m u l t mîngăiată de fantazia-î luminoasă.
a prins-o şi pentru noi.
Deocamdată putem zice că în D o i n e este
Din Doine încă. lată ’n D o i n a întîiul text numai atîta soare, încît putem vorbi despre un
cu soare, despre un dor al haiducului: răsărit de soare. Dar în L ă c r ă m i o a r e soa­
rele este răsărit bine, sus, sus de tot. Poetul
De-aş cînta ziua, la soare, văzuse sudul Europei, Italia, Adriatica, Medite-
Doina cea de răzbunare. (Pagina l) 1 )
rana, soarele sudic, lumina sudică şi rămăsese
în C r a i n o u Zamfira: c’un dor vecinie nestins:
Numai de soare fu sărutată Să ating c’o sărutare
Pe sînu-î fraged — Mările din Archipel...
Ades copila mîndră, vioaie Duce-m’aş încă ’nainte
De soare ’npăru-î se ascuudea. (P. 4) Pe cel plai îneîntător,
Unde soarele-i ferbinte
întorci pagina la M a g h i a r a : Ca ferbintele amor. (P. 98)
Mindri-s ochii ca din rai, Un amor adînc, duios îi deschisese şi mai
Dulci ca soarele din Mai. — larg inima pentru frumseţile natureî greceşti şi
Ca Maghiara scumpă floare italiene: Este vorba de al «iubirii soare« din
N’aî vedea lucind la soare. (P. 6)
duioasa S t e l u ţ ă ; este vorba de acel 8 M a r t ,
‘) Citez după ediţiunea Miuerveî. pe care-1 cîntă explosiv: