Page 32 - 1906-21-24

Nrul 21—24, 1906. LUCEAFĂRUL 461
tb V,
întinde cu mîndrie aripele-ţi uşoare Eu mai însemn numai un vers. poate cel mai
O, sufletul meu vesel, o, suflet fericit! vechili sîmbure din care va eşi mai tîrziîi o
înaltă-te în ceruri şi sborî cîntînd la soare,
floare, C î n t e c u l g i n t e î l a t i n e ; deocam­
Căci soarele iubirii în cer a răsărit
dată, în P r e s i m ţ i r e , Alexandri credea, la
Şi ’n cale-mî s’a oprit! (P. 28)
* 1859, aşa:
Căci amorul e un soare. (P. 35)
* Şi ’n curînd ginta latină
R&sări-va ca un soare
Iu tine cred, Elenă, precum credeam odată Coperiud cu-a sa lumină
în glasul maiceî mele, în sfîntul eî amor,
Celelalte mari popoare. (P. 100)
Precum în soare crede natura ’ntunecată — (P. 41)
Alexandri poetul se odihnea pe-atuncî. Scria
Pentru Alexandri par’ că nu exista un termen
puţin.
mai puternic de comparaţie sau (descripţie decît
Deodată el revine cu putere mare, în P a s ­
soarele. De aceea el revine mereîi d. e. în Ve­
t e l u r i ; dintre ele cel dintîî (în volum) cu­
n e ţ i a , B i o n d i n e t a , O s e a r ă l a L i d o ,
prinde o mărturisire limpede:
U r s i t a m e a .
Ş i î n S u v e n i r e soarle stărue în centrul Dor gingaş de lumină, amor de dulce soare
fantazieî poetului dela Mirceştî. Citez de-aicî Voi mă răpiţi cînd vine în ţară asprul ger! (P. 120)
Des r o b i r e a Ţ i g a n i l o r , cele două fabule,
Poetul este dureros şi gingaş, cînd
R o m a n ţ a , A d e v ă r u l ş i m i n c i u n a , fireşte
şi pe D r i d r i , de unde n’ar fi putut lipsi, Dor Soarele iubit s’ascunde...
de c ă l ă t o r i e , B o s f o r u l , S t r o f e —, aproape
sau cînd
pe pagină de pagină.
Ni M ă r g ă r i t ă r e l e l e n u fac excepţie. Cînd Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători. (P. 121)
este patriotic, poetul cîntă:
Şi ce veselie este ’n troheele
Fericit, măreţ acela, care sub un falnic soare
Pentru patria sa moare
Vin Floriile cu soare
Nemurire dobindind. (P. 67)
Şi soarele cu florii!
Scutul S e n t i n e l e i , »ce ca soarele sorea« Din P a s t e l u r i s’ar putea copia un şir ne-
este cunoscut tuturora. Mai puţin se ţine seamă sfîrşit de citate şi tot astfel şi din V a r i a . Re­
de preţul cailor Sultanului din Maroc, despre nunţăm la ele, adueîndu-ne aminte de vorba
care poetul este sigur poveste!, că de-aicî înainte mult mai este şi
Că el orice comoare, ceva trebue să culegem şi din ce-a rămas.
Şi partea lui de soare L e g e n d e l e încep cu o idee mai veche, cu
Mi-ar da pe calul meu (P. 82) iubirea soarelui pentru Trestiana: »Cind se arată,
soarele îî face semne.* Ideea creşte însă şi-o ia,
Ce mare preţ — pentru poet!
în L e g e n d a c i o c î r l i e î , trup de poveste:
Poetul este atît de plin de soare, încît îl vede
cum fata iubeşte soarele, cum pleacă la el pe
şi unde nu-î. De pildă unde noi, realiştii, n’am
cai năzdrăvani, cum soarele o ’ndrăgeşte şi cum
vedea decît puţină cenuşe, scrum, — ce-aî putea
blestemul mame! Iu! o preface în ciocîrlie:
fi cînd te-aî apropia de soare? —, el vede
încă viaţa: Ades copila, pradă gîudiriî ce-o răpeşte,
Se scaldă ’n lumină, cu soarele grâeşte
Ea era frumoasă, dulce ’uciutătoare
Şi zice: »Tu, al lumii, monarh strălucitor!
Ca o floare vie căzută din soare! (P. 71)
O, splendidă comoară de viaţă şi amor!
Tu, ochiri deschis în ceruri să vad’ a mea simţire !
Soarele nu lipseşte nici din B ă l c e s c u m u ­
Tu singura-mî dorinţă, tu dulcele meu mire! (P. 203)
r i n d — s’ar fi putut? —, nici din a n u l 1855,
căruia-I cere un »mîndru soare* pentru ţară, In L e g e n d e figurile, comparaţiile cu soarele
nici din Emm i, care-î plăcu m u l t lut Eminescu. nu se maî sfîrşesc. în Ana D o a m n a , L e ­
Şi din cîte alte poezii nu lipseşte! Cititorii g e n d a R î n d unice!, Dan c ă p i t a n d e
»Luceafărului* le vor citi poate încă-odată... p l a î , G r u i S î n g e r , V l a d Ţ e p e ş ş i s t e -