Page 36 - 1906-21-24

Nrul 21—24, 1906 LUCEAFĂRUL 465

o să-ţî vie mai bine-că eu sînt mai mare ca cu mănuşile cele calde... închidea ochii pe
tine, încalţă şi ghetele şi puneţi mănuşile, că-ţî jumătate şi vedea toate minunăţiile din ferestriie
înghiaţă mînile rle tot. Bazarului şi se gîndea. mai ales, că în astă seară,
Fetiţa se uita încremenită şi nu îndrăznea să rămînînd deşteaptă ca s’aştepte pe tăticu, o să-l
le primească. prindă şi pe Moş-Iene, o să-l vadă şi pe el şi-o
— la-le, ia-le că mama a zis. să-l întrebe ...
Fata puse cutiuţa jos şi se îmbracă repede. Şi cum se gîndea ea aşa, simţi deodată cum un
Se încălţă, îşi trase mănuşile, şi apoi uitindu-se văl tot mai des şi mal greu îi împainjineşte
pe rînd la mîni, la picioare, la trup... zirnbi de ochii... dar nu se lăsa, îl mai deschise odată mari
plăcere şi ridici nd ochii la Rina vru să-î zică de tot şi... văzu pe Moş-Iene. Nu putea fi decît
ceva, dar Rina se făcuse nevăzută. Ea, dupăce el. Un bătrîn cu căutătura nespus de blîndă,
îmbrăcase fetiţa, ar fi vrut să se Apropie de fe­ cu pletele şi cu barba albă şi ca de mătasă.
reastră să se uite un pic la Moş-Crăeiun, dar Hainele erau albe de pănură, căciulă albă pe
în aceiaşi clipă şi-aduse aminte c’a fugit de-acasă cap şi ’n picioare opinci albe. Se răzima cu
fără ştirea mamiî şi că mama poate o caută. Se mina dreaptă într’un toiag alb de mesteacăn, cu
întoarse deci repede acasă, dar eînd să urce stingă prinse pe Rina de mînă, o sculă din pat
treptele dela intrare, în goana prea mare lunecă şi aşa în cămăşuţă, cu picioruşele goale, o luă
şi căzu, lovindu-se la frunte. Dete un ţipet. Mama cu el. Şi Rina veselă, îl urmă.
din bucătărie o auzi, ieşi repede şi-o găsi întinsă Au mers ei au mers multă vreme tot pe că­
pe jos cu mîna la frunte, plîngind cu parapon. rări albe ca de spună. Ai fi zis că sînt ninse
Mama speriată şi îngrijată. nepricepînd ce se dar nu era frig de loc, ba chiar, de-oparte şi de
petrecuse îşi luă copila în braţe şi întră cu ea alta a cărărilor, erau tot meri şi piersecî înflo­
în casă eertînd-o straşnic. riţi Pe drum, Moş-Iene o luă pe fetiţa la ’ntrebărî:
— Ce nebunii ai făcut iar? Cum ai plecat — De ce-al supărat pe mama? Ce-aî făcut?
aşa fără sa întrebi ? De ce nu ţi -ai luat jacheta Rina ii povesti Moşului toate cum se petrecuseră;
şi şapca şi mănuşile?... O aşeză pe un scaun iar Moşu o dojeni: fapta ta a fost frumoasă, dar
şi cînd să se întoarcă, dete cu ochii de dulapul cu cit aî fi fost tu mai mulţumită şi cu cît ar
deschis şi roscolit. fi fost maieă-ta mai fericită dacă i-aî fi spus
— Ce-i aici? Nu mai plânge şi spune-mi toate gîndurile tale! Mamei, nici cînd să nu-i
ce-ai făcut ? ... ascunzi nimic.
Rina plîngea tot mai tare, dar nu dedea nici — N’o să mai fac niciodată, Moş-Iene, nici­
un răspuns. odată n’o s’o mai supăr. Dar du-mă înapoi, că
.Mama cercetind mai de-apoape dovedi lipsa poate-o fi venit şi tata. Să nu se sperie cînd nu
hăinuţiî, a minuşilor şi-a ghetelor. Desbrăcînd m’or găsi in pat.
fetiţa şi pregătindu-i patul, o tot întreba, mai — N’avea grije, te duc eu la timp acasă. Acum
cu bine mai cu rău, dar Rina încăpăţînată, în dac’am venit pin’ aici hai înainte............... Şi ajun­
loc să-şi mărturisească fapta, pentru care mama seră la o poartă de argint. Moş-Iene trase de clo­
ei de sigur n’ar fi pedepsit-o, tăcea ca lemnul. poţel şi porţile se deschiseră dela sine.
Se ’nserase de-abinele. Mama mai avea de lucru în curte ce să vezi: de jur împrejurul gar­
in bucătărie şi prînzifor. îi schimbă fetiţei ba­ dului tot pomi cu frunze de argint. Curtea toată
tista cu apă rece de pe frunte şi ieşi cam su­ era plină de zăpadă şi totuşi frigul nu se simţia
părată. de loc. Cerul era senin, soarele strălucea ca ’n
Rina se pomi din nou pe un plîns din ce toiul verii şi în razele lui sclipia zăpada ca
în ce mai amarnic. La urmă luă hotărirea, cum pietrile scumpe. în fundul curţii se zărea o
va întră mama pe uşe, s’o strige, s’o ia de gît căsuţă a cărei ziduri erau acoperite de iederă
şi să-i mărturisească tot ce făcuse. Cu hotărirea şi rosmarin peste cari ninsese zăpadă de argint,
asta se mai linişti şi prinse a se gindi la altele: în mijlocul curţii se înălţă un brad înalt şi
Cum o să vină tăticu, cum o să roage pe mama verde şi frumos. Tulpina era proptită cu patru
să nu-i spună îndată cît a fost ea de rea; se pari ca nu cumva să se răstoarne de povara
gîndea la fetiţa cea săracă, cît i-o fi de bine bogăţiilor cu cari era împodobit. De crengile