Page 5 - 1906-21-24

Nrul 21—24, 1906. LUCEAFĂRUL 435
cinî, şi în răcoarea şjenină a înserării ne căruţa nunchiat lîngă dînsa, i-aî sărutat mînile, apoi
pe rînd prin curte, pînă ce mama ne chema la ai plîns mai departe înfundat, cu capul în palme.
cină. D-ta atunci, zimbind, ne priviaî cum îm­ Noi am început să sbierăm, — eram şapte acum,
bucăm de zdravăn, şi nu ştiii cum priviaî cu şi toţi şapte deodată, pînă ce veni mama, po-
atîta lumină în ochi, la mama. runcindu-ne să ne astîmpărăm. Dar cînd văzu
Dumneaei era însă bucuroasă că adurmiam bine pe bunica şi pe D-ta cum plîngeaî, ne-a
în grabă, şi putea să toarcă liniştită din caerul luat lîngă dînsa şi a început şi dumneaei să
alb de lînă. plîngă.
Eu durmiam lîngă bunica, într’un pat de cel La cîtva timp după asta, în liniştea sării,
care se trage. Şi nu ştiu cum, dar dumneaei cînd noi copiii eram în pat, îmi aduc aminte
nu-uil spunea poveşti, cum cetesc acum in multe cum povestiaţî amîndoi despre bunica. Marna
scrieri că fac femeile cele bătrîne, tui-mi spunea torcea, iar D-ta aveai o carte cu chipuri şi tot
decît atunci, cînd vedea că nu-mî vine somnul întorceai la foi. Şi din povestirile acelea mi se
ci mă tot zvîrcolesc, de părea că am »cariei* desltişia tot mai bine în mintei chipul bunicii
cum zicea dumneaei. Nici azi nu ştiu ce însem­ şi traiul deodată, de care mai ’nainte nu
nează vorba asta. Atunci îmi spunea poveşti cu ştiam nimic.
mocani ce duc în ciubăre copiii cari nu vreai! Şi cu ochii jumătate închişi, la cuvintele
să doarmă, şi una cu muscalii, cari adunaseră D-tale vedeam departe-departe, mi se părea la
toate miţele din sat in vremea aceea, cînd au capătul lumii, o pădurice între hotare largi,
picat pela noi, — le-au fript şi le-au mîncat, pustii, unde bunica a fost nevasta pădurarului
cum am mîncat noi iepurii. Cînd auziam că-mi Yasile. Mi-o închipuiam pădurea aceea, ori ce-ai
spune bunica aşa, mă trăvăleam repede cu faţa fi zis D-ta atunci, ca pădurea de lîngă sat, cu
cătră părete, şi nu mai ziceam nici »mac«. — stejari bătrîni, cu frunze negrii de verzi ce
Priveam peretele de-asupra patului, că era atir- erau. Şi la poalele acelei păduri, într’o cotitură,
nată acolo o icoană cu botezul Domnului, şi vedeam căsuţa cu coperişul de pae, cu ferestu-
nicîcind nu mă puteam mira destul de chipul ţele mici, de să încapă pumnul, cum ziceai D-ta,
acela. Că sfîntul Ion sta numai într’un picior, şi aşa-mi plăcea căsuţa aceea, de cîte-odată
şi era gol ca napu, numai pe la mijloc avea o îmi dau lacrimile cînd mi se părea că văd pe
amărită de cingătoare. Ş’avea neşte degete ca bunica înlăuntru. în jur gardul de nuele înalt,
ghiarăle la paseri, şi nişte ochi holbaţi. De-asupra să nu poată sări lupii la ocoalele din curte unde
şi dedesubtul chipului erau nişte semicercuri rumegă oile şi viţeluşiî. Doi dulăi, cuminţi ca
roşatice, de cari totdeauna am crezut că sînt fălii omul, păzeau zăcînd pe labe în mijlocul curţii.
de ceapă. în credinţa aceasta mă întărea şi bu­ Acolo, în curtea aceea te vedeam şi pe D-ta
nica, zicîndu-mi, că adevăraţii creştini în post tată, cum vii cu sînul plin de alune să-î dai
cu ceapă şi mămăligă trăiesc. bunicii şi moşului, şi cît erai de mîndru, mai
Deşi bunica nu era duioasă cu mine decit tîrziu cînd veniaî cu puşca din pădure, ţinînd
rareori, aveam o atragere mare cătră dumneaei. iepurele trăznit de labele din ’nainte.
Mai mărişor, cînd veniam dela şcoală în dulcele Dar tot din vorbele din serile acelea te-am
Crăciunului, ştiri că m’aştepta totdeauna cu văzut odată cu ochii în lacrimi multe, cînd
cratiţa de fer plină de »găgău«. Mămăligă rece spuneai c’a murit moşii Vasilo, ş’a rămas o
sfrimită şi friptă într’un strop de unsoare. Nici biată văduvă cu cinci copil să-î crească mari
nu-mî puneam bine straiţa cu cărţile jos şi dum­ acolo în pădure, în mijlocul hotarului.
neaei s'apropia de mine: »hăî Ghiţă, ştii, aşa o D-ta erai mal mărişor între ceilalţi fraţi, şi
ţîr de găgăti n’ar mînca guriţa ta ai îngheţată?* erai mîndru cîte-odată că te ştiai stîlpul casei.
Numai tîrziu, cînd eram mai ridicat, cînd Din şopotele de lîngă masă, pe care tremura
dumneaei ş’a închis ochii, am simţit eu bine flacăra luminii de ceară, înţelegeam, că adeseori,
toată legătura ce era între mine şi dînsa. Dar cînd păziai oile pe dealurile din preajma păduricii,
ştiu că şi D-ta ai plîns atunci tata, de noi toţi te adînceai în cioplitorile cu briceagul, pînă ce
copiii ne-am uitat miraţi la D-ta că ce faci. oile se împrăştiau şi dau în opritori. Cică tatăl
Dar D-ta nu ne-aî luat in seamă, ci ai înglie- mamil de multeorî scotea oile D-tale din lunca