Page 7 - 1906-21-24

Nrul 21-24, 1906. luceafărul 43 7

»U mă, ce mă, ce-a zis ăla c’am zis eu, de-am »Ui-te, mă Ghiţă, asta a cîntat.*
zis, de n’arn zis, tu să zici c’am zis, c’oîzice!« Mie nu-mî venia să cred, dar nicî să pun
Şi pădurea răspundea voioasă, cu glas curat) mîna pe ea. Dela o vreme mi s’a părut, cum o
aşa de tînăr şi de pretinos. ţineam în rnînă, că e ceva sfînt, aşa ca rîn-
Atunci clopoţeii de pe miei şi clopotele de duniea. Mînile-mî căzură moî de-alnngul tru­
pe oî nu se maî opriau din tingi-tingi-tingi-ting, pului şi privighetoarea se făcu nevăzută,
din banca-banea-banca-banc, pînă ce nu ne Eu mă bucuram cînd mergeam cu oile la pă­
opriam din fugă în preajma pădurii, unde era dure, dar băgăm eu de samă că şi D-tale îţî maî
iarba maî crudă, floarea maî frumoasă şi maî place aici ca acasă. Ne-ai făcut o colibă de nuele
arătoasă, maî cu dulcî miroase. acoperită cu pae, unde durmeam peste noapte
Cum era primăvară, pe cîmpie-afară bateau eu cu sluga Culiţa. Era departe satul şi D-ta
vînturî calde, ca o mîngăere ce-ar veni do de­ aî vrut să nu fim noî tot pe drum cu oile şi
parte dela groapa bunicii din progadia cea veche. cu vitele vara. — Dar în schimb aveaî D-ta
Şi treceau pe sus noriî albî ca de lapte ce se maî multe drumuri. Par’că văd şi acum ! Aproape
ţineau de-olaltă ca lîna albă nescărmănată. Apoî în toată seara, după ce apunea soarele, pe deal
în restimpurî trecea prin înălţimî cite-un nor între lanuri vedeam cum se clatină un om
ca un lac de glod, aşa era de rece, de negru înalt cu puşca pe umăr. Din costiţa acoperită
şi de urît. Pe lunca înverzită tot treceau la de spini, de pe care ciuguleau mieii şi noatinî,
umbre, ca chipuri viî, de tot lătra şi fugea după eu vedeam bine cum se apropie omul acela.
ele eăţăluşul nostru Zoltan, şti care se uita cu Vedeam şi o căldură mare mă lua de pe la
ochii, pin’ era mic de tot, de gîndeaî că i tot piept, şi-mî părea că presurile ascunse în tufele
somn. de spini cînta aşa de frumos: ti-ri-ti-ti-ti-ti-ti-
Intram cu oile prin pădure, că erau floricele ti-tiiiii..., cum nu cîntase toată ziua.
multe de-ţî luau vederile, iar oile nu se maî Ne aduceai de acasă un cocoloş cu brînză,
puteau purta de-ajuns cu gura lor lungureaţă, slănină crestată, şi mere de cele văratice dela
pe citul niieiî treceau ţanţoşî înainte pînă unde noî din grădină.
daţi de-o rîpă. Acolo se înşirau, cu gîturile în­ După cina noastră D-ta ieşiaî afară pe podraol,
cordate, cu căpşoarele date ’ntr’o parte şi trăgeau rupea! puşca, şi nu ştiu cum îţî puneai gura,
la nişte jocurî căluşereştî ca acelea! Mîngăerea de aşa cîntaî din ţevile de oţel, îneît sunetul
şi bunătatea cu care m’a primit pădurea îmî tăicios, ca un tăiuş de sabie, ca un glas din-
aduse lacrimi în ochî, şi cercam aievea să aflu tr’altă lume pornit dintr’un piept puternic de
vr’o faţă de muere care ar fi pădurea însaşî, aramă, umplea pădurile tăcute, întunecate. Su­
să mă lipesc tare de sinul său. Căci mie-mi netul trecea in clocot par’că, pînă dincolo de
părea că nesmintit pădurea aceasta trebue să coasta cornului. Cum îmî vine acum în minte
fie împărăţia uneî femeî nespus de bune, — deşteptarea aceea de noaptea a pădurilor, îmî
aşa cum o ştiam eu pe bunica. pare asemenea strigătelor de alarma a trimbiţi-
Dar printre crăngile neînverzite încă deplin, lor ce-ar răsuna de-odată într’o ţară întreagă.
*
lunecă păsărele sure, ciripesc aşa de cu căldură,
de par’ c’ar avea inimă ca oamenii, iar în tu­ Ţin minte ca acum, că era după Paşti, şi eu
fişuri înverzite de tot, maî depărtate, crăiasa cu sluga Culiţa stăm în uşa culibiî şi ascultam
paserilor cum mă gindiam eu, fluera prelung cu groază o pasărea-draculuî ce de pe un părîti
trămurîndu-şî glasul, apoî întorcea cînteeul de-ţî din pădure tot aşa făcea: »Huhu hu-hu-hu-huuu!«
venea să saî în galop la auzul luî şi pe tactul Nu ştiam noî ce poate să fie, şi cînele lătra la
ce-1 avea. Cînd se ostenia şi de asta, îşi lăsa ea şi rîcăia pămîntul cu picioarele de din ’nainte.
glasul domol de pare că se îneacă în suspine, Cînd deodată D-ta răsaî înaintea noastră şi ne
apoî fluera deodată tare, chemător, cum auzisem spui s’o lăsăm în pace că-î «huhurez*, un fel
maî tîrziu că fac haiducii. de bubă holbată.
Cîud ţi-am spus Dumnitale de minunea asta Nu ştiu ce-aveaî în sara aceea, că nu-ţî venia
de cîntec aî zîmbit şi la cîteva zile mi-aî adus să vorbeşti ci părea numai c’aşa-ţi lucesc ochii,
o pasăre sură, maî ca o vrabie de urită. şi aî vrea să-nu spui ceva. Şi peste cîteva cli-
Contiuuarea vezi pag. 440.