Page 10 - 1908-01-02
P. 10

Nrul 1-2, 1908.            LUCEAFĂRUL                         17
                                                      umeri  şi  cu  manile  amândouă
                                                      înfipte  în  brâu  —  ca  întotdea­
                                                      una  când  eră  mulţămit  de  rân-
                                                      duiala  treburilor  puse  la  cale,
                                                      —  păşiâ  rar  şi  apăsat  arun-
                                                      cându-şi  privirea  când  înnainte
                                                      spre  »băeţi«,  cum  le  zicea  el
                                                      tinerilor,  când  împrejur  la  gineri
                                                      şi  feciori,  cărora  le  răspundea
                                                      abia  când  şi  când  în  cuvinte
                                                      scurte şi apăsate ...
                                                       Poeniţa  aceea  bătăturită  de
                                                      pe  tăpşanul  din  faţa  bisericei
                                                      unde  se  juca  de  obiceiu  hora
                                                      satului  şi  unde  acuma  fusese
                                                      scoasă  nunta  la  care  se  duceau
                                                      toţi  ai  Radului,  era  depărtişor
                       Caricaturistul Iser în atelierul său.
                                                      în  susul  satului  şi  alteori  când
         cu  ochii  mari  şi  umeziţi  de  lacrimi,  dar  înne-   leica  Sultana  trebuia  să  se  ducă  cu  fata  până
         când-o  fără  veste  un  plâns,  ascunse  faţa  in  mâni   acolo  la  horă,  i  se  părea  că  nu  mai  ajunge  şi
         in  vreme  ce  capul  şi-l  pleacă  uşor  pe  umărul   se  miră  cum  de  nu  se  mai  găsiâ  şi  alt  loc  mai
         flăcăului.  Voicu  ii  prinde  atunci  mijlocul,  şi  cu   la  mijlocul  văii,  unde  să  s’adune  tinerii  la  joc.
         vorbe pline de dragoste caută s’o liniştească.  Şi  i-se  părea  tăpşanul  urât  şi  nepotrivit,  nu  atât
           Dar  cum  furtunile  acestea  de  obiceiu  trec   poate  din  pricina  depărtării  cât  din  aceea  că  era
         repede,  Sultana  se  ridică  şi  făcându-şi  loc  printre   chiar  în  poarta  popii...;  iar  preoteasa,  cum  ridi­
         fete  şi  nurori  se  ’ndreaptă  spre  tineri  grăind   case  tocmai  atunci  fată  mare,  eră  prea  înţepată
         cu dulce în glasul ei abia potolit:  la vorbă şi prea-şi credea fată mândra satului...
           —  Las’  maică,  voi  nu  luaţi  în  samă...  Aşa   Acum  însă  măcar  că  nunta  se  juca  în  poeniţa
         sunt  eu  ..  .  plâng  degrabă.  Curg  lacrimile,  bată-le,   cea cu pricina, totuş Sultana Radului a mers
         de  voe  bună  ca  şi  de  năcaz...  şi-acum  de  dragul
         vostru  uite  nu  m’am  putut  stăpâni...;  dar  voi
         nu luaţi în samă ...
           Cum  însă  lacrimile  steteau  să-i  înnece  iar
         glasul,  întinse  mânile  amândouă  şi  apropiindu-se
         de tineri, îi îmbrăţişa sărutându-i pe amândoi.
          împrejur,  nevestele  toate  râd  cu  ochii  în  la­
         crimi,  iar  din  prag  Radu  şi  cu  Zamfira  Răză-
         şului  privesc  cu  sufletele  mute  par’că  de  o  dulce
         înduioşare părintească.
          Şi-acuma,  când  toate  neamurile  vechi  şi  nouă
         plecase  spre  nunta  care  se  juca  în  tăpşanul
         obişnuit  al  horei,  înnaintea  tuturor  mergeau
         singuri  Voicu  şi  Dochiţa.  Ţinându-se  de  mână,
         păşiau  cu  spor  la  drum  în  vreme  ce  graiul  lor
         scăpat  mai  mult  pe  şoptite  se  înnecâ  în  râsul
         mângăetor al dragostei.
          După,  ei  la  oarecare  depărtare,  veneau  soa­
         crele,  încunjurate  de  neamuri  şi  dintr’o  parte
         şi  alta,  iar  în  urma  tuturor,  Radu  cu  căciula
         adusă  aşa  pe-n  sprinceană,  cu  cojocul  intre
                                                    Iser: O bucureşteancă.
                                                                      2
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15