Page 11 - 1908-01-02
P. 11
18 LUCEAFĂRUL Nrul 1—2, 1908.
bucuroasă, căci voia să iese in lume, voia să se cului, şi-a dat repede cu gândul ce trebuia să
înfigă în ochii tuturor, dar mai ales în ai preo facă. Lăsară tinerii să se prindă in hora săl
tesei şi să ie spună, aşâ din privire, că tot ce tăreaţă care tocmai atunci părea să se fi încins,
vorbise pe socoteala lor fusese numai născociri... în vreme ce ea şi cu toate neamurile tovarăşe
Când au ajuns, nunta eră în temeiu... Tăp se opriră în gura văii, la marginea jocului.
şanul, altădată destul de larg pentru hora cea Singur Radu şi cu unu din ginerii mai în vârstă,
micuşoară a satului; acum stătea să nu mai au cutezat să răzbată până dincolo. Au aruncat
încapă lumea adunată la nunta care avusese câteva glume potrivite spre auzul flăcăilor, cari
noroc de ziua aceea caldă şi senină. Hora purtau horă pe aproape şi-atunci două mâni se
mare sporită cu feciori şi fete chiar şi de prin ridică în sus şi cei doi şăgalnici se strecoară
Cottet: Doliu.
satele vecine, îşi întindeâ jocul în sus, până binişor în largul cuprins al jocului. Aci se opresc
sub gardu cel streşinit al bisericei, iar la vale o clipă, privesc cu dulce spre tinerii dragi ai
spre gârlă până în malul apărat de sălcile des casei şi-apoi cu paşi rari şi cumpăniţi se în
frunzite, cari-şi plângeau crăngile despletite până dreaptă spre cealaltă parte a horei unde cu
la pământ, lntr’o singură parte numai, spre alte glume şoptite cam in taină, li se deschide
porţile cele cu cerdac ale popii, abia de mai iar drumul în cale.
rămăsese puţintel loc, dar şi acela era prins Românii noştri mulţămesc printr’un junghet
de lumea în vrâstă care priviâ tineretul din joc, de râs prietenos, şi-apoi ies de s’aşează printre
cum şi de puzderia măruntă de copii, cari nu tovarăşii de vârstă cari îi primesc bucuroşi
mai avusese loc in vârful gardurilor ori printre făcând roată împrejurul lor. hiritizându-i după
crengile copacilor din preajmă, pe unde tova obiceiu, să le trăiască tinerii. Radu mulţămeşte
răşii lor cei mai îndrăzneţi stăteau acăţaţi ca într’o parte, mulţămeşte în alta, mai scapă şi
nişte paseri uriaşe. Sultana, care dintr’o singură câte-o vorbă aşâ din când în când spre părin
aruncătură de ochi prinsese toată aşezarea jo- tele ca să nu zică c’ar fi ceva la mijloc între
