Page 12 - 1908-01-02
P. 12
Nrul 1-2, 1908. LUCEAFĂRUL 19
ei, dar ochii nu-i s’abat decât spre ai lui cei De-acasă, Sultana lui Potecă, deşi nu plecase
dragi din horă, ori cei rămaşi dincolo in mar cu sufletul senin, totuş nici gând de duşmănie
ginea din gura văii. nu avea, de părerea lui Radu, ca să între în
Simţiâ cum în sufletul lui de tată, năvăleau vorbă nu fu; dar spusese că de-a veni întâm
fel de fel de gânduri. Şi-ar fi vrut să-i fie în plarea de sfat cumpănit, n are să fie tocmai ia
ţelese aşa numai din graiul cel mut dar săge aceea care să întoarcă spatele.
tător al privirilor... Şi a fost înţeles şi de unii Dar cum au ajuns la nuntă, ba una, ba alta,
şi de alţii. cumetrele şi finele, i-au şi adus veste de laudele
Băeţii s’au purtat aşa de mândru in jocul vrăjmăşeşti ale preotesei, care spune tuturor că
din nunta aceea străină, încât ochii tuturor erau are ea bună nădejde că feciorul Bogdăniţei nu
Cottet: Doliu.
aţintiţi numai spre ei ca şi când s’ar fi jucat logodeşte cu fata lor şi că chiar de-ar şi logodi,
nunta lor şi nu a altora; iar Sultana şi toţi chiar de-ar face şi nuntă, traiu împreună tot
ceilalţi n’au zăbovit mult acolo în marginea n’au să aibă... Şi — acum s’o mai lase inima
depărtată a horei, ci îndată cum s’a frânt jocul pe ea ca să privească cu ochi buni pe duşman
şi s’a deschis cale largă, au trecut cu toţii şi cele Doehiţei, pe duşmancele odorului ei?
s’au aşezat pe aproape, în preajma preotesei, care Dar toată lauda preotesei, putea să treacă
stând la poartă, între fine şi cumetre se făcea că fără să fie luată multă vreme în samă... Fur
nici nu zărise lumea cea nouă care venise la tuna stârnită pentru o clipă în sufletul cu grijă
nunta ce se juca în poeniţa din faţa casei lor. al Sultanei ar fi trecut repede...
Şi astfel, în ciuda popii, care ar fi vrut să Să vede insă că inima ei fusese rânduită să
nu dea nimic de vorbă satului, cele două mame tremure vecinie de grija norocului ce ursitorile
cari până atunci, când se întâlneau, tot schimbau sorocise odorului ei, căci pe lângă vorbele cele
câte-o vorbă două, acum steteau înţepate fulge- cu sute de tăişuri ce auzise, îi fusese dat şi de
rându-se numai din priviri ca nişte duşmance ne sus să vadă semnul vestitor nu prea de bine.
împăcate ... Ziua aceea frumoasă, ca o zi de primăvară
