Page 13 - 1908-01-02

20 LUCEAFĂRUL Nrul 1-2, 1908.
senină şi caldă, dela o vreme, înspre sară, s’a Vara când codrii din zare momeau cu pletele
schimbat ca prin farmec. Un vânt rece a în­ lor pline de’ntuneric, când desişurile'dealurilor
ceput să sufle cu putere ridicând nori negri şi chemau în freamăt domol, ori în glas duios de
groşi dinspre munte şi mai curând de cum s’ar bucium, când în serile senine şi răcoroasă mur­
fi aşteptat oricine, picăturile reci de ploae încep murul apelor se îngână cu cela al doinelor, al
să cadă din belşug împrăştiind lumea, care, în cântecelor aprinse de dragoste ori alean, tot
fuga spre adăpost, printre crâmpeele altor vorbe prin partea locului ai fi vrut parcă să rămâi;
spuse în grabă, nu uitau să amintească şi de iar toamna, când viile îşi; arătau toată podoaba
pronosticul vremii... Ea spunea lămurit că bogăţiei lor, făcând atâta larmă pe cele dealuri
traiul celor cu nunta din ziua aceea, avea să unde în preajma crâmilor răsunau chiote de
fie dulce şi senin până aproape de bătrâneţe, veselie şi străluciau focuri ochioase până noaptea
când trebuia să se abată apoi şi furtună grea târziu, asemeni nu-ţi venea să te depărtezi...
în casa lor. Ba, ce e mai mult, Prisăcelul nici la timp de
Credinţa asta de altfel o purtau în suflet toţi iarnă nu avea cusur. In urma toamnei cu po­
cei cari plecau dela nuntă, dar nici o inimă nu doabă de beteală galbenă aurie, povârnişurile
tremură de grijă ca ceea a leichi Sultanei care se îmbrăcau repede, repede în albul curat al
în drumul spre casă se gândea, că dacă vremea zăpezii; livezile şi hugeagurile păreau încărcate
aceea eră semnul de sfârşit al căzniciei celor do floare, pe dealuri şi prin vii ademeneau
cu nuntă, apoi eră şi semnul de început al băe- epurii cu jocurile lor nebunatice; iar în amurg
ţilor cari trebuiau să facă logodna chiar în sara ori în răsărit de soare, din depărtări buciumă
aceea. glas de lupi chemând spre inima codrilor la
Gândul cel vechiu începu atunci sa-i încol- vânătoare.
ţască de iznoavă în suflet. Alta nu eră de făcut Astfel eră plaiul Prisăcelului şi astfel se de­
decât să mai amâne logodna pe altădată; dar prinse să-l vadă toţi câţi crescuse şi trăise acolo
cum în urechi nu-i răsunau decât laudele preo­ prin partea locului.
tesei, se hotărî să lase toate în voia celui de ... Acum însă, când vremea urâtă care se
sus, nădăjduind că măcar de nuntă şi tot îi va deslănţuiâ cu gând parcă să nu mai contenească,
dărui cu zi vestitoare de traiul cel bun. când în cuprinsul de pace şi tihnă stăpânea
Şi astfel chiar în sara aceea, din preajma fiorul ernei năpraznice, iar sus pe pânza seni­
căsuţei bătrâne a Potecarilor, răzbufniră glasuri nului, pe calea nepătată a soarelui prietenos,
puternice de puşti şi pistoale, cari, furate de nori negri şi plini de întuneric se mâncau în
vâltoarea furtunii, duceau vestea logodnei dela goană de vânt; când codrii urlau în luptă pe
un capăt până la altul al văii. moarte iar ploaea repede şi rece scăpată din
vâltoarea înălţimilor, venea, venea mereu, că-
VII. deâ necontenit zile şi nopţi dearândul, iute,
Prisăcelul, cu munţi înalţi şi albaştri în răpăitoare de parc’ar fi stat să desfunde pământul,
fund, cu dealurile din preajmă coperite de hu- prisăcenii se simţiau parcă streini, aruncaţi în
geaguri şi vii, cu casele mărunte şi risipite pe părţile acelea aşâ ca de un vis urât... Simţiau
coastele domoale cari să prăvălesc până pe că întunericul acela care îmbrobodise cuprinsul,
prundul mărunt al gârlei guralive, niciodată le intră in ochi orbindu-i; furtuna care urla
nu-1 găsiai urât, nici odată nu te-ai fi grăbit să nebună le bântueâ sufletele, iar ploaea, ploaea
te desparţi de el. cu picăturile ei reci, le îngheţa inimile...
Primăvara îţi eră drag pentrucă nici într’o Dintre toţi însă mai doborîţi erau ai casei
parte nu inverziau codrii aşa de timpuriu, nici lui Potecă şi cei de peste vale, ai mirelui...
într’o parte nu s’arătâ pe coaste iarba mai Cu nădejde că vremea s’ar desbrobodi ca să
deasă, mai verde ori mai împodobită în florile dea rând şi altor zile mai frumoase, au tot
fragede cari umpleau cuprinsul de mireazmă. amânat nunta dintr’o Duminecă în alta, până
Paserile asemeni păreau că tot aici îşi gă­ când, în cele din urmă, o sorocise în ziua de
sesc locul cel prielnic, căci cele dintâi ciripiri Sfântu Niculae, sărbătoare din care nu mai eră
de dragoste tot prin părţile acestea răsunau... iertat dealtfel nici de biserică să mai fie amânată.