Page 16 - 1908-01-02

Nrnl 1-2, 1908. LUCEAFĂRUL 23
ploscuţe burduhoase pline tot cu tămâios şi Ce umblaţi
Pe la noi ce căutaţi ? .. .
acrişor de poamă coarnă...
— Ce umblăm, ce căutăm
Cum badea Radu, prins în fierturile jocului,
Samă n’avem să vă dăm
uitase de obiceiu şi de tot, leica Sultana care Până ce soacra n’o jucăm!..
tineâ samă de toate numai să fie nunta spre Răspunsul lui Sava, ticluit anume, şi în afară
bine şi noroc, se strecurase binişor printre de rostul zicătorilor dela vedre, făcu pe leica Sultana
nuntaşii grabnici la joc şi dăduse fuga să nu
să se adăpostească în spatele Radului, cu gând
lipsească dela datorie, şi-acum din pragul uşei, să se strecoare în casă, dar n’avii vreme, căci
cu un ginere guraliv la dreapta, iar în mână posnaşul de Răzăşu o prinse repede de mână şi cu
cu plosca purtătoare de cinste şi veselie, steteâ
toată împotrivirea, scoborâră scările în bătătură,
privind negura de lume, care dupăce frânsese unde încleştată de mijloc trebui să se dee jo­
jocul, furnică să găsească pe soacra pricinata cului, in vreme ce Sava îşi începu iar chiuiturile:
vedrelor din sara aceea. Şi cu luminările ridicate ... Zii măi, zii 1..
în sus umblau ei căutând şi nu prea, in vreme Joacă soacra şi-i ciudoasă
ce Sava, jucând singur în ţârăişul viorilor pur­ Că-i pleacă fata din casă;
tând întro mână lumina care clipiâ sfârâind, Joacă, joacă şi nu prea
Că i-i ciudă după ea!..
iar in cealaltă, plosca de socru, băteâ mărunt
Zii mereu, zii măi zii!..
cu talpa în pământ, chiuindu-şi solia:
Şi în ţârăitul răguşit al viorilor, Sava bate
Foae verde şi-o sipică pământul în ropot mărunt, gătindu-se să înceapă
Rostul vedrelor se strică
De nu joacă soacra mică. alt rând de strigături; dar simţind că tovarăşa-i
Şi-apoi foae de păsat. de joc se cutremură de plâns, se opreşte şi
.Joc mărunt şi îndesat, dncându-i lumina drept în faţă ia vorbă de pace:
N’are haz de nui jucat — Lasă cuscră, nu mai face atâta inimă rea,
Şi de soacra mânioasă căci, Doamne, ce mai vedre o să jucăm şi ce
Mânioasă inimoasă
Şi de fete prea duioasă!.. mai nuntă o să durăm... Are să se ducă şi
Zii mereu, zii măi, zii!.. vestea, nu alta...
Şi astfel într’un târziu, când aburea tot de Dar văzând că soacra cea duioasă, nu-i ia
sudoare, face semn cântăreţilor s’o zică înainte, vorbele in samă, îi desprinde mijlocul şi tre-
iar el s’abate spre căsuţa cea bătrână şi strigă: cându-i în faţă o întreabă domol:
— Cuscra, să iasă cuscra la iveală, căci altfel, — Şi nu crezi, cuscră, că are să ne vie
uite pe cinstea lui Sava Răzăşul, că nunta ră­ Sfântul Neculai cu barbă albă şi vreme fru­
mâne numai atâta cât s’a jucat până acum; şi moasă? Ia uită-te la mine! Şi zicând ridică
pe legea mea c’o fi păcat de lacrimile miresei!... mânile de-şi resfiră intr’o parte şi ’ntr’alta pletele
— încoace, cuscre, încoace ţi-i paguba, s’aude negre cari erau înflorite în albul fulgilor stră­
atunci un glas dinspre casa cea nouă. Sava se lucitori de zăpadă.
’ndreaptă iute într’acolo şi din câteva sărituri — Ce-i asta cuscră, nu-i podoaba Sfântului? ..
se pomeni în faţa socrilor de mireasă cari Zii măi, zii,
l-aşteptau cu ploscuţele pline cu vin de cel Zii mărunt şi...
bătrân, de când era badea Radu flăcău. Dar când dădu chiotul şi se ’nvârti ca să
Atunci ploştile se ciocnesc, iar gurile pornesc: apuce cuscra de mijloc, cuscra nicăiri, pierise
— E he, bună dimineaţa la socrii cei de ca prin farmec...
mireasă ! Chiote puternice şi pocnete de pistoale răs-
Bine v’am găsit sănătoşi bufniră atunci din bătătura Potecarilor; iar ti­
Şi de oaspeţi bucuroşi!.. neretul, năvălind tot afară, brâul vedrelor cu
— Mulţumim Dumneavoastră cinstite feţe dru­ Sava ghiduşul în frunte, se ’ntinse până pe
meţe, mulţumim de cuvântul cel bun; departe încingând la mijloc până şi mesteacănul,
Iar până samă ne-om da moşneagul cel alb din tăpşan, care în podoaba
De ne e pe plac ori ba sclipirilor de ninsoare râdea de bucuria nunţii
Pe sosiţi a ospăta. cu noroc.
Samă trebue să daţi loan Ciocârlan,