Page 20 - 1908-01-02
P. 20
Nrul 1-2, 1908. LUCEAFXRUL 27
Dela tara.
*
y III. ce aduceau cu ei din oraşe un aer de ridiculă
Când iubeşti, dragă prietine, nu-ţi mai e de importanţă; preoţi potoliţi ce binecuvântau în
ajuns numai fericirea ta singură, te doare pentru treacăt vr’o bătrână; băieţi de liceu cu haina
durerile altora, cărora le-ai deschis porţile su de uniformă descheiată; seminarişti cu firetu
fletului tău. Sunt tot acela dela începutul ve rile bătătoare la ochi pe gulerul de catifea; un
nirii mele aici, dar cu cât mă uit mai de aproape sergent major răzimat ţanţoş în sabie... un alt
şi mai cu luare aminte la viaţa ţăranilor mei, popor decât acela al jucăuşilor mei. Şi nici unul
cu atât descoper mai multe tragedii. Şi să nu din acest alt popor nu juca. Nu puteâ, nu vrea,
crezi c'am să-ţi povestesc de cine ştie ce ură nu se cădeâ... dar nu jucâ. Şi în jurul lui
adâncă, de cine ştie ce sărăcie muceda, de mame jumătate ţărance, jumătate cucoane, cărora
cine ştie ce boale netămăduite de care se sting. li se sărută mâna cu toată ceremonia; neveste
Acestea sar în ochii oricui, acestea se pot în tinere invălite în bogata broboadă de borangic,
dreptă intr’un viitor de dragoste şi de dreptate, ce cădeâ până la pământ; fete cu oprege ţărăneşti
acestea mişcă şi pe sufletele mai împietrite... şi cu hăinuţe cusute în oraşul »boierilor«, cu
eu vreau să-ţi spun însă de durerile zilelor de pălării, cu umbreluţe, cu strângerea silită de
sărbătoare, de durerea mută ce pare a trăi numai buze a râsului şi vorbei prefăcute. Am tras cu
o clipă în mijlocul zimbetelor, în mijlocul cân urechea şi am prins cuvinte neobişnuite, însăi
tecului lăutarilor. în mijlocul veştmintelor de late fără nici un Dumnezeu în curata limbă ţă
sărbătoare, în lumina veselă a soarelui de pri rănească, pe care m’aş fi aşteptat s’o aud. Nu
măvară. ţi le mai spun, fiindcă ori ar trebui să râzi prea
Ieri am fost la nedee. Fireşte că nu poţi şti mult, ori să nu crezi, ori să te scârbeşti.
ce-i asta — e hramul bisericii din satul vecin Şi deodată tot poporul acesta pestriţ la vorbă
— lumea din împrejurimi se adună ca la cea şi la port, dacă nu şi la suflet, să răzleţeşte, se
mai de seamă petrecere pe care o are. Dupăce alege par’că s’ar fi ferit de atingerea cu sălbă-
s’a isprăvit cu prânzul întru pomenirea celor tăcimea. şi se face ciopor în marginea tăpşanului
morţi, a început jocul. M’am dus în mijlocul într’un colţ dintre grădini.
horei şi-ţi spun drept că-mi uitasem de mine, M’am dus şi eu acolo. Jucau. Să fi văzut,
privind lanţul acela de tinereţe ce juca şi el în dragă prietine, cu ce plecăciune de oameni pur
jocul tuturora, ce sălta, se strângea şi se de- taţi prin lume poftiau tinerii învăţători pe *dom-
stindeâ în cântecul lăutarului. Cetiam atâta pu nişoare« la joc, să fi văzut cum îşi subţiau bu
tere sălbatică, în feţele acelea arse de soare, zele băieţii de prăvălie pentru ca să poată scoate
umezite de sudoare, că mi-se părea c’ar vrea să un »mersi« cât mai cuceritor, să fi văzut cum
razbiască pământul cu ropotul picioarelor lor. îşi plecau »domnişoarele« mulţămite capul, cum
Erau în starea de veselie in care te pierzi, nu îşi legănau logofeţii de moşie trupul în joc în
mai vezi şi nu te mai gândeşti la nimic, ci te figuri de mlădioşie şi de eleganţă... n’ai mai
laşi orbiş în voia puterilor oarbe din tine, ca fi putut răbda să stai acolo, te-ai fi dus înapoi
luptătorul ce nu mai e conştient de el în iuruşul iar la haiducii de alăturea, ce purtau aproape
atacului. Şi mi-au plăcut, mi-au plăcut că-i văd pe sus fetele în hora aceea nebună, încurcată,
ridicaţi deasupra grijilor şi năcazurilor, pierduţi mare, in care nimenea nu se gândiâ la el şi
o clipă în veselia lor, cum ne pierdem noi în nu vrea să fie mai mult decât eră.
înţelesul unei opere de artă. Vedeam limpede înaintea mea cum se pră
în jurul horei se mişcă lumea ca un furnicar. buşeşte o lume senină, simplă, curată, pe care
Şi am văzut in această lume, care se mişcă o viaţă de veacuri o îmbracă într’o poezie aşa
pe margini, învăţători tineri cu seriozitatea voită de înălţătoare şi cum răsare înaintea mea o
întipărită pe faţă; logofeţi de moşie bătându-şi lume nouă, în vorbă şi în port, in suflet şi in
carâmbul cizmei cu coada biciului răsucit în deprinderi, o lume care nu apucase încă să se
mână; băieţi de prăvălie, îmbrăcaţi în negru, desăvârşească în noua ei alcătuire şi care tocmai
