Page 21 - 1908-01-02

28 LUCEAFĂRUL Nrul 1-2. 1908.
pentru aceea se înfăţişă în urâţenia întocmi­ Ei, ştii, ţăranii socotesc ca o ocară nemaipo­
rilor noi, prefăcute, lipite cu bucăţi adunate de menită să te desprinzi de lângă o fată dîn horă,
pe toate vânturile, şi care nu s’au putut îmbină. dar să desprinzi, să alungi o fată din horă,
în jurul horei acesteia se adunaseră ciopor pentru asta nu se află măsură, pentrucă asta
fetele do ţăran blânde, aşezate, devenite deodată nu s’a întâmplat niciodată.
prea serioase, pentruca să privească cum joacă îmi veniâ să mă duc s’o iau de mână să mă
de frumos »boierii«. prind cu ea lângă celce o izgonise şi trebuia
Şi iată că din cioporul acesta se desprinde un s’o fac, dar rn’am zăpăcit eu însu-mi, am lăsat
chip bălai, blând ca de înger, neştiutor, cu ochii să treacă clipa când trebuia şi pe urmă n’am
albaştri, nevinovaţi ca de miel, cu zimbetul co­ mai putut. M’aşteptam să văd răsărind din pă­
piilor când primesc jucării, cu trupul subţire, mântul care răbda ocara şi mâhnirea mută, un
tânăr, fraged şi se prinde plecându-şi uşor capul flăcău cu braţe tari, să-l zguduie de piept pe
într’un gest de desăvârşită mulţămire în hora mântuitorul cinstei horei boiereşti, m’aşteptam
»boierească«. Albul cămeşii ei şi salba grea de să văd venind un răzeş cu părul cărunt, cu
argint izbea ochii în mijlocul borangicului galben obrazul aspru şi să-l scuipe în faţă pe cavalerul
şi salbelor de aur dimprejuru-i. lumei bune. Dar n’a venit. Şi fata s’a depărtat
A fost o clipă de surprindere obştească. Şi uşor, plutind par’că pe pământ, cu ochii rătă­
deodată se desprinde dela locul lui din horă cel ciţi, cu un suspin întretăiat, înecat în frica de
mai chipeş logofăt de moşie, îşi izbeşte cu nuiaua a nu se face şi mai rău de râs.
carâmbul dela cizmă, se azvârle şi se prinde în Am plecat posomorit şi trist,
dreapta fetei; dar nu-i apucă mâna-i, ci mâna îmi bătusem mult capul altădată să văd cum
vecinei ei din stânga. O uşoară împinsătură cu răsărise aristocraţimile, oligarhiile in mijlocul
spatele, un arcuş de vioară al lăutarului, un pas popoarelor de păstori din vechile vremuri întu­
mai departe în horă şi fata, alungată cu sila, ră­ necate... Acuma vedeam limpede... aşa de
mâne cu mânile lăsate în jos, albă de zăpăceală, limpede că m’am cutremurat
de ruşine, stană de piatră lângă tovarăşele ei,
G. C. loncscu.
ce nu-şi putură ascunde o uşoară exclamaţie ...

C r o n i c ă .
Anul nou în viaţa literară. Sunt obişnuite schimbă­ nesc sufletele. E firesc deci ca şi cetitorii să prefere
rile şi surprinderile aduse de anul nou în lumea literară. scrisul acestor zile şi numai puţini să se apropie de pa­
Acesta e prilejul când speranţele cari au licărit timide gini străine, sau să aprecieze bucăţile literare ale unei
în cursul unui an cer cuvânt, iar avânturile fără noroc lumi uitate. Probabil această convingere a îndemnat pe
se sting în prăpastie. în acest timp «se strâng rândurile« dl Iorga să se îndrepte dio nou «spre actualitate» şi
şi răsar nouă reviste literare, cari vor «să umple un gol să-şi reia activitatea întreruptă în urma despărţirii do
simţit», — iar altele apun, sau se premenese. Să aruncăm «Sămănătoruk Astfel «Floarea darurilor» încetează după
o privire asupra schimbă! ilor din acest au şi cu cum­ un an de muncă. Paginile acestei reviste cuprind, alături
pătul liniştit al cronicarului să le arătăm cetitorilor noştri, de articolele dlui Iorga, spicuiri frumoase din literatura
■»Floarea Barurilor«, revista dlui Iorga, după un an de poporală şi un număr bogat de traduceri din autori străini.
apariţie, »treee în coloanele militante ale «Neamului ro­ Credem a nu păcătui, când spunem acum la încheierea
mânesc» cu care se confundă», — deci e sistată. Această revistei — că aceste traduceri au fost de multeori lipsite
revistă a dlui Iorga nu şi-a putut croi un drum mai larg de cuvenita trudă migăloasă a adevăraţilor artişti, şi au
în păturile cetitorilor noştri. Lipsită de orice notă de ac­ fost înjghebate de condeie tinere, uneori cu greşuri jig­
tualitate, dând mai mult pagini de traduceri, sau de nitoare. Numărul prim din «Neamul românosc« în noua
foliilor, iar uneori «rânduri uitate din literatura noastră lui înfăţişare ne aduce şi bucăţi literare, din cari re­
veche», — «Floarea darurilor» nu putea să-şi cucerească marcăm frumoasa poezie «Glasuri sfinte» de C. Rotică.
un număr mai însemnat de cetitori. în viata literară Ne pare rău că pentru desenurile pictorului Stoica nu
astăzi e o mişcare febrilă, numărul scriitorilor noştri s’a putem avea cuvinte de laudă.
înmulţit, producţia lor se înfiripă din vârtejul emoţiilor »Viaţa literară ţi artistică«, a fost cedată de dl
zilnice şi poartă pecetea frământărilor cari astăzi stăpâ­ Ctiendi dlui Virgil Cioflec şi va apare în curând