Page 27 - 1908-01-02

4 LUCEAFĂRUL Nrul 1-2, 1908.

Pe drumul Bărăganului
(Fragment')
Logofătul Stoian era băiat de bergheligiu. După tine mi-e toată nădejdea. Dacă-mi dai în mână
ce sfârşise cinci clase primare în satul lui, pe hoţ te .dăruesc şi eu cu o iapă tânără cu
tatăl său îl băgă slugă Ia un băcan din Călăraşi, mânz. Ce zici? Te legi?
dar el nu stătu nici două luni la stăpân ci se — De, boerule! De legat, nu mă leg, pentru
întoarse acasă. că vorba Românului: cu hoţul să nu te pui.
O vară întreagă nu se deslipi de lângă Ion Dar să ştii că Ion Hergheligiu nu doarme.
Hergheligiu. Goniâ călare până obosiâ. apoi se Boerul îl bătu po umeri.
trântiâ în iarba înaltă, cu mâinile pe după cap, — Bine, voinicule! Aşâ mi-te vreau!
cu ochii pe jumătate închişi. Vreme de câteva luni n’a mai pierit nici un
Iar intr’o bună zi a plecat. Vreme de câte-va cal. Dar Ion Hergheligiu umbla tot posomorit,
luni de zile a umblat haimana cine ştie pe unde. căci vedea că nu mai vine prilejul să fie dăruit
Şi după ce s’a săturat de pribegie, a venit în de stăpân cu o iapă cu mânz.
satul lui şi s’a tocmit la curtea boierului la într’o noapte însă tot a pus mâna pe hoţ.
care slujiâ şi tatăl său. în noaptea aceea Stoian se dusese în sat să
Trei ani trecură ca trei zile şi flăcăul hergheli- aducă primenele pentru a doua zi şi Ion rămăsese
giului câştigă în acest timp deplina încredere a singur. Când trecu ca la vre-un ceas după cân-
stăpânului. tatul de-al doielea al cocoşilor, un lătrat de
Dar intr’o zi se află că peste noapte pierise câine îi isbi auzul. Hergheligiul se trase binişor
un cal. Toate întrebările, toate bătăile, toate cer­ lângă un cal şi se lipi de el. Lătratul de câino
cetările ramaseră zădarnice. La vre-o două săp­ conteni deodată. Eşî la marginea hergheliei şi
tămâni mai pieriră doi cai, doi noateni din cei se lungi la pământ, privind înaintea lui. Apoi
mai frumoşi. Boerul aproape să-şi piarză minţile se târî până la cai: văzuse o umbră înaintând
de năcaz. Făcu socoteala lui Ion Hergheligiu spre el. Strânse măciuca de corn în mână şi
şi-l goni — după optsprezece ani de slujbă — aşteptă ... Un fâşiit uşor prin iarbă... Dar era
cu cuvintele: atât de uşor încât ar fi crezut că e o adiere
— Pleacă, porc bătrân! de vânt. Câteva clipe nu mai auzi nimic. Dar
Pe feciorul lui însă, pe Stoian îl opri. când întoarse uşor capul spre stânga, o mogâl-
Nu trecu insă mult la mijloc şi alţi doi cai deaţă neagră se desluşi în întuneree. Hergheligiul
pieriră. Stăpânul hergheliei rămase fără glas se rupse de unde eră şi izbi cu măciuca. Cel
câteva clipe la auzul acestei veşti. Chemă apoi lovit căzu mototol la pământ şi oftă:
toţi argaţii din curte şi-i bătu cu funia udă. — Mă măncaşi fript, taică!
Mai pe sub seară îi luă cu vorbă bună şi îi Hergheligiul rămase încremenit, cu gura căscată.
cinsti cu câte-un pahar de rachiu. A doua zi Abia după câtva timp îngenunchie lângă cel
iar le trase o toană de bătae. Apoi stărui să i izbit şi întrebă încet: •
se dea un jandarm, îmbrăcat ţărăneşte, pe care — Tu eşti, Stoiene?
îl ţinea prin curte spre a-i raporta tot ce se Dar nu primi nici un răspuns. Se pipăi la
petrece. Nu i-a folosit însă mult nici vicleşugul brâu şi scoase scăpărătorile. La lumina scân­
acesta căci la vre-o două săptămâni pieriră patru teilor el desluşi chipul lui Stoian. Intr’un
cai într’o noapte. târziu auzi un oftat slab şi după aceea:
în cele din urmă boierul înţelese ce greşală — Taică, să nu mă spui boerului.
mare a făcut, gonind pe Ion Hergheligiul care-1 A douazi boierul află din chiar gura lui Ion
slujise cu credinţă atât amar de vreme şi într’o Hergheligiu că peste noapte nişte hoţi încerca­
zi îl chemă la curte: seră să fure cai, dar el şi cu Stoian i-au simţit
— Bre Ioane, mi se fură caii pe un cap. în şi-au pus mâna pe unul din ei. O măciucă ho­
ţească a izbit însă pe Stoian drept în frunte,
') Din volumul ce va apărea zilele acestea. l’a culcat la pământ şi astfel hoţii au scăpat.