Page 27 - 1908-01-02
P. 27

4                          LUCEAFĂRUL                 Nrul 1-2, 1908.

                                Pe drumul Bărăganului
                                         (Fragment')
             Logofătul  Stoian  era  băiat  de  bergheligiu.  După   tine  mi-e  toată  nădejdea.  Dacă-mi  dai  în  mână
            ce  sfârşise  cinci  clase  primare  în  satul  lui,   pe  hoţ  te  .dăruesc  şi  eu  cu  o  iapă  tânără  cu
            tatăl  său  îl  băgă  slugă  Ia  un  băcan  din  Călăraşi,   mânz. Ce zici? Te legi?
            dar  el  nu  stătu  nici  două  luni  la  stăpân  ci  se   —  De,  boerule!  De  legat,  nu  mă  leg,  pentru
            întoarse acasă.                  că  vorba  Românului:  cu  hoţul  să  nu  te  pui.
             O  vară  întreagă  nu  se  deslipi  de  lângă  Ion   Dar să ştii că Ion Hergheligiu nu doarme.
            Hergheligiu.  Goniâ  călare  până  obosiâ.  apoi  se   Boerul îl bătu po umeri.
            trântiâ  în  iarba  înaltă,  cu  mâinile  pe  după  cap,   —  Bine, voinicule! Aşâ mi-te vreau!
            cu ochii pe jumătate închişi.      Vreme de câteva luni n’a mai pierit nici un
             Iar  intr’o  bună  zi  a  plecat.  Vreme  de  câte-va   cal.  Dar  Ion  Hergheligiu  umbla  tot  posomorit,
            luni  de  zile  a  umblat  haimana  cine  ştie  pe  unde.   căci  vedea  că  nu  mai  vine  prilejul  să  fie  dăruit
            Şi  după  ce  s’a  săturat  de  pribegie,  a  venit  în   de stăpân cu o iapă cu mânz.
            satul  lui  şi  s’a  tocmit  la  curtea  boierului  la   într’o  noapte  însă  tot  a  pus  mâna  pe  hoţ.
            care slujiâ şi tatăl său.        în  noaptea  aceea  Stoian  se  dusese  în  sat  să
             Trei  ani  trecură  ca  trei  zile  şi  flăcăul  hergheli-   aducă  primenele  pentru  a  doua  zi  şi  Ion  rămăsese
            giului  câştigă  în  acest  timp  deplina  încredere  a  singur.  Când  trecu  ca  la  vre-un  ceas  după  cân-
            stăpânului.                      tatul  de-al  doielea  al  cocoşilor,  un  lătrat  de
             Dar  intr’o  zi  se  află  că  peste  noapte  pierise   câine  îi  isbi  auzul.  Hergheligiul  se  trase  binişor
            un  cal.  Toate  întrebările,  toate  bătăile,  toate  cer­  lângă  un  cal  şi  se  lipi  de  el.  Lătratul  de  câino
            cetările  ramaseră  zădarnice.  La  vre-o  două  săp­  conteni  deodată.  Eşî  la  marginea  hergheliei  şi
            tămâni  mai  pieriră  doi  cai,  doi  noateni  din  cei   se  lungi  la  pământ,  privind  înaintea  lui.  Apoi
            mai  frumoşi.  Boerul  aproape  să-şi  piarză  minţile   se  târî  până  la  cai:  văzuse  o  umbră  înaintând
            de  năcaz.  Făcu  socoteala  lui  Ion  Hergheligiu   spre  el.  Strânse  măciuca  de  corn  în  mână  şi
            şi-l  goni  —  după  optsprezece  ani  de  slujbă  —   aşteptă  ...  Un  fâşiit  uşor  prin  iarbă...  Dar  era
            cu cuvintele:                    atât  de  uşor  încât  ar  fi  crezut  că  e  o  adiere
             —  Pleacă, porc bătrân!         de  vânt.  Câteva  clipe  nu  mai  auzi  nimic.  Dar
             Pe feciorul lui însă, pe Stoian îl opri.  când  întoarse  uşor  capul  spre  stânga,  o  mogâl-
             Nu  trecu  insă  mult  la  mijloc  şi  alţi  doi  cai   deaţă  neagră  se  desluşi  în  întuneree.  Hergheligiul
            pieriră.  Stăpânul  hergheliei  rămase  fără  glas   se  rupse  de  unde  eră  şi  izbi  cu  măciuca.  Cel
            câteva  clipe  la  auzul  acestei  veşti.  Chemă  apoi   lovit căzu mototol la pământ şi oftă:
            toţi  argaţii  din  curte  şi-i  bătu  cu  funia  udă.   —  Mă măncaşi fript, taică!
            Mai  pe  sub  seară  îi  luă  cu  vorbă  bună  şi  îi   Hergheligiul rămase încremenit, cu gura căscată.
            cinsti  cu  câte-un  pahar  de  rachiu.  A  doua  zi   Abia  după  câtva  timp  îngenunchie  lângă  cel
            iar  le  trase  o  toană  de  bătae.  Apoi  stărui  să  i   izbit şi întrebă încet: •
            se  dea  un  jandarm,  îmbrăcat  ţărăneşte,  pe  care   —  Tu eşti, Stoiene?
            îl  ţinea  prin  curte  spre  a-i  raporta  tot  ce  se   Dar  nu  primi  nici  un  răspuns.  Se  pipăi  la
            petrece.  Nu  i-a  folosit  însă  mult  nici  vicleşugul   brâu  şi  scoase  scăpărătorile.  La  lumina  scân­
            acesta  căci  la  vre-o  două  săptămâni  pieriră  patru   teilor  el  desluşi  chipul  lui  Stoian.  Intr’un
            cai într’o noapte.               târziu auzi un oftat slab şi după aceea:
             în  cele  din  urmă  boierul  înţelese  ce  greşală   —  Taică, să nu mă spui boerului.
            mare  a  făcut,  gonind  pe  Ion  Hergheligiul  care-1   A  douazi  boierul  află  din  chiar  gura  lui  Ion
            slujise  cu  credinţă  atât  amar  de  vreme  şi  într’o   Hergheligiu  că  peste  noapte  nişte  hoţi  încerca­
            zi îl chemă la curte:            seră  să  fure  cai,  dar  el  şi  cu  Stoian  i-au  simţit
             —  Bre Ioane, mi se fură caii pe un cap. în  şi-au  pus  mâna  pe  unul  din  ei.  O  măciucă  ho­
                                             ţească  a  izbit  însă  pe  Stoian  drept  în  frunte,
             ') Din volumul ce va apărea zilele acestea.  l’a culcat la pământ şi astfel hoţii au scăpat.
   22   23   24   25   26   27   28   29   30   31   32