Page 29 - 1908-01-02

6 LUCEAFĂRUL Nnil 1-2, 1908.

— Datoria pe beutură ? — întrebă logofătul. multă socoteală. Cazacu cerea viclenie. Cel dintâi
Am să vând un cal şi să ţi-o plătesc. bea din zi în zi tot mai mult, se îmbăta re­
Şi la câteva zile după aceasta, Suru han­ pede şi ameninţă atunci cu jaf şi omor; cel
giului pieri... dar logofătul nu mai veni să-şi de-al doilea eră tainic şi adânc ea un puţ de
plătească datoria. pe Bărăgan.
Ci într’o zi pică la han tocmai când nu eră S’a despărţit deci jurând că nu se vor vinde
hangiul acolo şi ceru de băut. Iana îi dete. El nici odată unul pe altul şi Mitrea Cazacu se
bea şi vorbiâ. — Vorbiâ fără şir: ba că lui întoarse la han în noaptea aceea tristă de No-
i-ar plăcea să aibă o nevestuică aşa ca Iana, emvrie când hangiţa, singură în tot hanul, le­
ba că hangiul e sanchiu, ba că a prins vite şinase de frică.
streine la păşune... Şi dupăce bău câteva oale
In acest timp patima logofătului pentru Iana
cu vin, începu a cântă... cântecul lui, pe care-1
hangiţa creştea cum cresc apele primăvara.
făcuse el cu un ţigan, la o nuntă... Şi deodată
Toate gândurile Ini erau atrase de ea, cum sunt
se opri din cântec şi sări în picioare.
atrase firişoarele de pilitură de fer de cătră un
— Iano!
magnet. Şi îngemănată cu această patimă creş-
Hangiţa răspunse înfiorată:
teâ ura lui împotriva hangiului. El ar fi dorit
— Ce-i?
să auză într’o bună dimineaţă că hangiul a murit
— Iano! o strigă a donăoară logofătul...
sau a fost ucis peste noapte şi că Iana a rămas
Ea nu mai răspunse şi Stoian crezu că poate
îndrăzni şi mai mult. singură. Şi din zi în zi dorinţa vrăşmaşe de a se
scăpă de Cristea Mocanu săpâ tot mai adânc făgaş
— Să nu m’atingi! — răcni ea, galbenă de
frică şi se dete îndărăt câţiva paşi. în sufletul lui. Glasuri necunoscute se ridicau în
mintea lui, îndemnându-1 la omor. Spre a-se »în­
Dar logofătul năvăli spre ea. Atunci hangiţa
tări», el se îmbăta în fiecare zi şi porniâ apoi călare
îl izbi furioasă cu pumnii în faţă şi el se opri
ca trăznit, buimăcit de ruşine şi de furie. — pe câmp. I-se păreâ că chipul hanghiţei pluteşte în
nelămuritul depărtărilor mohorîte de toamnă şi
O clipă două fu gata să tăbăre pe ea. Dar se
opri: se apropiau nişte care de han... El se el goniâ după ea spre a o ajunge, spre a o
aruncă în şa şi spre a fugi cu ea »in lume.»
dete lângă hangiţă, scrâşni din dinţi şi-i spuse:
Mai apoi începu a pândi drumul hangiului,
— Te-aş putea ucide pe loc năpârcă înveni­
stând ascuns în poriimburi cu puşca încărcată.
nată, dar nu te ucid... Nici dator nu-ţi rămân!
Dar hangiul plecă acuma foarte rar dela han.
Şi vreme de câteva luni n’a mai dat logo­
In cele din urmă începu a da târcoale hanului
fătul pe la han deşi dragostea lui câtră hangiţa
noaptea. Hangiul trebuia surprins, fie in han,
îl împingea în fiece zi într’acolo... Dar dela
fie când eşiâ prin curte. O lovitură bună de
un timp nu mai putu răbda şi se abătu pe la
cuţit şi s’a sfârşit cu el. Dar nu se putea
han. Atunci ceru hangiului chiria pe un an. Dar
apropiâ de han nici la o zvârlitură de băţ căci
Mocanii n’aveâ bani de zvârlit şi l’a tot amânat
până a pus mâna pe Mitrea Cazacu, cu sosirea cânii îl simţeau. Şi mai în totdeauna, când se
dădeau cânii, o detunătură de puşcă vestiâ pe
căruia la han se începe această povestire...
logofăt că hanul e păzit. Şi cu cât creşteau
Nu i-a trebuit mult logofătului spre a vedea
greutăţile ce i-se puneau în cale, cu atât mai
ce fel de »marfă* e acest Cazacu. înfăţişarea
mult se îndărgiâ logofătul.
lui de om viclean, răspunsurile în doi peri pe
cari îndrăznea să le deâ cu atâta nepăsare, lui, In timp de trei săptămâni isbuti să înblân-
zească toţi cânii. Cel mai greu pas eră făcut.
logofătului, dovediau că flăcăul acesta e plămădit
Puteâ acum să intre în curtea hanului, să as­
din aluatul hoţilor.
culte pe la ferestre, să se ascunză prin grajd.
Cel dintâi gând ce trecu prin mintea logofă­
tului, fu să se slujească de acest pui de hoţ, Noaptea eră întunecoasă şi rece. O bură sub­
spre a se scăpă de hangiu. De aceea îl cheamă ţire se cernea prin întunerec. Logofătul rnergeâ
să hoţiască amândoi. Dar n’a stat nici două greu, alunecând mai la fiecare pas. O lumină
săptămâni împreună căci nu se puteau înţelege. mică însemna locul hanului în întunerec. El se
Logofătul vrea să Gucreze* repede şi fără apropiă şi văzu că lumina e în cârciumă.