Page 29 - 1908-01-02
P. 29

6                          LUCEAFĂRUL                Nnil 1-2, 1908.

             —  Datoria  pe  beutură  ?  —  întrebă  logofătul.   multă  socoteală.  Cazacu  cerea  viclenie.  Cel  dintâi
            Am să vând un cal şi să ţi-o plătesc.  bea  din  zi  în  zi  tot  mai  mult,  se  îmbăta  re­
             Şi  la  câteva  zile  după  aceasta,  Suru  han­  pede  şi  ameninţă  atunci  cu  jaf  şi  omor;  cel
            giului  pieri...  dar  logofătul  nu  mai  veni  să-şi   de-al  doilea  eră  tainic  şi  adânc  ea  un  puţ  de
            plătească datoria.               pe Bărăgan.
             Ci  într’o  zi  pică  la  han  tocmai  când  nu  eră   S’a  despărţit  deci  jurând  că  nu  se  vor  vinde
            hangiul  acolo  şi  ceru  de  băut.  Iana  îi  dete.  El   nici  odată  unul  pe  altul  şi  Mitrea  Cazacu  se
            bea  şi  vorbiâ.  —  Vorbiâ  fără  şir:  ba  că  lui   întoarse  la  han  în  noaptea  aceea  tristă  de  No-
            i-ar  plăcea  să  aibă  o  nevestuică  aşa  ca  Iana,   emvrie  când  hangiţa,  singură  în  tot  hanul,  le­
            ba  că  hangiul  e  sanchiu,  ba  că  a  prins  vite   şinase de frică.
            streine  la  păşune...  Şi  dupăce  bău  câteva  oale
                                               In  acest  timp  patima  logofătului  pentru  Iana
            cu  vin,  începu  a  cântă...  cântecul  lui,  pe  care-1
                                             hangiţa  creştea  cum  cresc  apele  primăvara.
            făcuse  el  cu  un  ţigan,  la  o  nuntă...  Şi  deodată
                                             Toate  gândurile  Ini  erau  atrase  de  ea,  cum  sunt
            se opri din cântec şi sări în picioare.
                                             atrase  firişoarele  de  pilitură  de  fer  de  cătră  un
             —  Iano!
                                             magnet.  Şi  îngemănată  cu  această  patimă  creş-
             Hangiţa răspunse înfiorată:
                                             teâ  ura  lui  împotriva  hangiului.  El  ar  fi  dorit
             —  Ce-i?
                                             să  auză  într’o  bună  dimineaţă  că  hangiul  a  murit
             —  Iano! o strigă a donăoară logofătul...
                                             sau  a  fost  ucis  peste  noapte  şi  că  Iana  a  rămas
             Ea  nu  mai  răspunse  şi  Stoian  crezu  că  poate
            îndrăzni şi mai mult.            singură.  Şi  din  zi  în  zi  dorinţa  vrăşmaşe  de  a  se
                                             scăpă de Cristea Mocanu săpâ tot mai adânc făgaş
             —  Să  nu  m’atingi!  —  răcni  ea,  galbenă  de
            frică şi se dete îndărăt câţiva paşi.  în  sufletul  lui.  Glasuri  necunoscute  se  ridicau  în
                                             mintea  lui,  îndemnându-1  la  omor.  Spre  a-se  »în­
             Dar  logofătul  năvăli  spre  ea.  Atunci  hangiţa
                                             tări», el se îmbăta în fiecare zi şi porniâ apoi călare
            îl  izbi  furioasă  cu  pumnii  în  faţă  şi  el  se  opri
            ca  trăznit,  buimăcit  de  ruşine  şi  de  furie.  —   pe câmp. I-se păreâ că chipul hanghiţei pluteşte în
                                             nelămuritul  depărtărilor  mohorîte  de  toamnă  şi
            O  clipă  două  fu  gata  să  tăbăre  pe  ea.  Dar  se
            opri:  se  apropiau  nişte  care  de  han...  El  se   el  goniâ  după  ea  spre  a  o  ajunge,  spre  a  o
                                             aruncă în şa şi spre a fugi cu ea »in lume.»
            dete lângă hangiţă, scrâşni din dinţi şi-i spuse:
                                               Mai  apoi  începu  a  pândi  drumul  hangiului,
             —  Te-aş  putea  ucide  pe  loc  năpârcă  înveni­
                                             stând  ascuns  în  poriimburi  cu  puşca  încărcată.
            nată, dar nu te ucid... Nici dator nu-ţi rămân!
                                             Dar hangiul plecă acuma foarte rar dela han.
             Şi  vreme  de  câteva  luni  n’a  mai  dat  logo­
                                               In  cele  din  urmă  începu  a  da  târcoale  hanului
            fătul  pe  la  han  deşi  dragostea  lui  câtră  hangiţa
                                             noaptea.  Hangiul  trebuia  surprins,  fie  in  han,
            îl  împingea  în  fiece  zi  într’acolo...  Dar  dela
                                             fie  când  eşiâ  prin  curte.  O  lovitură  bună  de
            un  timp  nu  mai  putu  răbda  şi  se  abătu  pe  la
                                             cuţit  şi  s’a  sfârşit  cu  el.  Dar  nu  se  putea
            han.  Atunci  ceru  hangiului  chiria  pe  un  an.  Dar
                                             apropiâ  de  han  nici  la  o  zvârlitură  de  băţ  căci
            Mocanii  n’aveâ  bani  de  zvârlit  şi  l’a  tot  amânat
            până  a  pus  mâna  pe  Mitrea  Cazacu,  cu  sosirea   cânii  îl  simţeau.  Şi  mai  în  totdeauna,  când  se
                                             dădeau  cânii,  o  detunătură  de  puşcă  vestiâ  pe
            căruia la han se începe această povestire...
                                             logofăt  că  hanul  e  păzit.  Şi  cu  cât  creşteau
             Nu  i-a  trebuit  mult  logofătului  spre  a  vedea
                                             greutăţile  ce  i-se  puneau  în  cale,  cu  atât  mai
            ce  fel  de  »marfă*  e  acest  Cazacu.  înfăţişarea
                                             mult se îndărgiâ logofătul.
            lui  de  om  viclean,  răspunsurile  în  doi  peri  pe
            cari  îndrăznea  să  le  deâ  cu  atâta  nepăsare,  lui,   In  timp  de  trei  săptămâni  isbuti  să  înblân-
                                             zească  toţi  cânii.  Cel  mai  greu  pas  eră  făcut.
            logofătului,  dovediau  că  flăcăul  acesta  e  plămădit
                                             Puteâ  acum  să  intre  în  curtea  hanului,  să  as­
            din aluatul hoţilor.
                                             culte pe la ferestre, să se ascunză prin grajd.
             Cel  dintâi  gând  ce  trecu  prin  mintea  logofă­
            tului,  fu  să  se  slujească  de  acest  pui  de  hoţ,   Noaptea  eră  întunecoasă  şi  rece.  O  bură  sub­
            spre  a  se  scăpă  de  hangiu.  De  aceea  îl  cheamă   ţire  se  cernea  prin  întunerec.  Logofătul  rnergeâ
            să  hoţiască  amândoi.  Dar  n’a  stat  nici  două   greu,  alunecând  mai  la  fiecare  pas.  O  lumină
            săptămâni  împreună  căci  nu  se  puteau  înţelege.   mică  însemna  locul  hanului  în  întunerec.  El  se
            Logofătul  vrea  să  Gucreze*  repede  şi  fără  apropiă şi văzu că lumina e în cârciumă.
   24   25   26   27   28   29   30   31   32