Page 31 - 1908-01-02

luceafărul tfrul i—2. 1908.
El se apropii deci de uşa din faţă a cârciumei se pomeni deodată lâftgă cadavrul hangiului. Un
şi o zgudui cu putere. Uşa era descuiată. Un fior neînţeles îl făcu să dârdâie din toate mădu­
fier roşu îi trecu prin inimă şi un gând îi larele.
fulgeră prin minte: — Cine-i ăsta? — îl întreabă substitutul.
— Ne-au prădat hoţii. — Cristea Mocanu ? — şopti logofătul.
0 clipă-două ţinu uşa crăpată, neîndrăsn.ind — De ce l-ai ucis?
să intre. Apoi intră. Dar atunci c i n e v a se Logofătul zgâi nişte ochi de om speriat şi vru
năpusti să iasă din prăvălie, îl izbi cu putere să răspundă ceva dar nu putu. I-se legase limba
la o parte şi se 'şterse în îutunerec ca o nălucă... ’n gură.
— De ce l-ai ucis? — întrebă a doua-oară
substitutul.
Logofătul Stoian fu prins chiar a doua zi şi — Mu l-am ucis eu! — îngână logofătul.
adus de doi jandarmi la hanul dela trei movile, — De ce tremuri aşa?
unde sosiră pe la ciasurile zece şi substitutul — Mă prind frigurile!
de procuror însoţit de judecătorul de instrucţie. — Dar ăsta ce-i? — îl întrebă substitutul
Aceştia chemară la o parte pe hangiţa şi pe arătându-i cuţitul lui, al logofătului, plin de sânge.
Cazacu şi îi descusură vreme de un cias. Din Logofătul tăcu.
spusele lor, urmă că hangiul adormise de cu — 11 cunoşti?
seară în prăvălie, cum obişnuia adesea-ori dela — Da!
un timp încoace şi că strigase odată: »săriţi că — Al cui e?
mă omoară«. Când au alergat ei în prăvălie, — Al meu.
hangiul îşi da sufletul. Doar atât le-a şoptit: — Cu cuţitu-ăsta ai ucis pe hangiu?
»m’a ucis nelegiuitul!» Dar despre care nelegiuit — Nu l-am ucis eu!
a vorbit el, aceasta n’o puteau spune ei. Toate — II va n i e r j u s q u ’ â l a f i n ! — zise
bănuelile lor cădeau asupra logofătului care judecătorul de instrucţie către substitut.
umblă de mult după hangiţa, dar ei adăogau — A t t e n d e z ! — răspunse acesta şi urmă:
că n’ar putea jură pe sfânta cruce că el ar fi — Ascultă, logofete! Nu mai tăgădui, că va
ucigaşul. Totuş cuţitul plin de sânge ce s’a fi mai rău. Mai bine mărturiseşte-ne drept cum
găsit în prăvălie erâ al logofătului. Mitrea Ca­ l-ai ucis.
zacu mai spuse însă că el a simţit de vre-o — Nu l-am ucis eu!
două-ori noaptea pe logofăt dând târcoale hanului, — Bine ! Va să zică nu vrei să mărturiseşti...
fără a fi lătrat de câni, ceea-ce însemna că el Dar ia spune-ne dacă ţi-aduci aminte să fi
îmblânzise câinii. ameninţat vre-odată pe hangiu.
Oamenii stăpânirii poruncise să se aducă în- — Nu mai ţiu minte, dar se poate să fi făcut
lăuntru logofătul. Acesta erâ galben ca turta de aşa ceva fiind beat.
ceară şi avea ochii turburi ca de nebun. In faţa Logofătul Stoian erâ mulţumit de chipul cum
lui, cei doi oameni ai dreptăţii, hangiţa şi cu răspunsese. îşi ridică ochii în sus şi privirea
Mitrea Cazacu, îi astupau vederile. Cu fruntea lui întâlni pe aceea a lui Cazacu. Ochii logofă­
încreţită, cu buzele puţin deschise, logofătul tului întrebau.
Stoian aşteptă să fie întrebat: — M’ai vândut?
— Cum te chiamă? — începu substitutul. Ochii lui Cazac*u sclipeau ca doi tăciuni:
— Stoian Ion Hergheligiu — răspunse logo­ — Nu!
fătul cu glasul slab. — Astănoapte ce-ai căutat aici ? — întrebă
— Vino mai aproape şi vorbeşte mai tare! substitutul, arătând cuţitul logofătului.
Substitutul făcu un paş îndărăt şi logofătul Acesta vru întâi să tăgăduiască, dar la ve­
se apropii de el. Buzele îi erau vinete ca derea cuţitului se zăpăci cu totul şi nu putu
plumbul şi gura uscată. răspunde nimic.
— Vino mai aproape! — zise a doua-oară — Ai vrut să spui ceva hangiului, nu e aşa?
substitutul. în acelaş timp toţi câţi stăteau în — îl întrebă substitutul.
faţa lui se traseră la o parte şi logofătul Stoian — Da !.. Adecă nu !