Page 13 - 1908-03

Niul 3, 1908 LUCEAFĂRUL 43
mai deschide uşa — se rugă un bărbăţel care
se tot. văitase de frig.
— Ba nu, mă rog — îngână Barba-Costa. Ce,
ei nu sunt creştini? Asta acum! Ei nu sunt
oameni? Să le urăm şi lor!..".
Şi ieşind afară, el lăsă uşa deschisă şi începu
să strige. Glasul bătrânului abia putea să birue
urletele vântului. Prin volbura ninsorii, se des­
luşea, departe, o lumină roşcată, iar dintr’acolo,
când şi când, vântul aducea picături de cântec
şi adieri de tambură
La glasul bătrânului, răspunse o lumină mare,
ce spintecă depărtata mogâldeaţă şi un chip de
om so arătă în pervazul de lumină.
— Ce e? parc’ar fi zis un glas, neliniştit,
dintr’acolo.
— La mulţi ani, băieţi; anul nou cu bine!'
răspunse Barba-Costa, cercând să închine cu
plosca.
Iar de dincolo, încurcate, unele mai puter­
nice, altele aproape stinse, vântul aduse câteva
vorbe:
— Aha!.. Noroc... Cu bine...
Chipul pieri şi lumina se închise.
Barba-Costa îşi roti privirile ’mprejur.
Se îngrozi. îi părea rău că a părăsit căldura
Brâucuş: Bustul uuui tunar.
focului. Do jur împrejur, nămeţii ridicaseră alţi
munţi, cu chipuri ciudate, părând aci nişte lupi
uriaşi, aci biserici cu clopotniţe pleoştite.
Prin ceaţa ce-i învăluia privirea, bătrânul
cărbunar deosebi o namilă albă, ce spânzură
de-asupra, — cotul de stâncă ce adăpostea coliba
şi, pe care se grămădise parcă, toată zăpadă din
munţi.
Barba-Costa se cutremură şi întorcând repede
capul intră în colibă.
Aci, tovarăşii moţăiau.
Unul adormise de-abicele. Bătrânul se culcă
şi el, dar nu putea dormi. Liniştea din odaie,
răsuflările uşoare ale tovarăşilor, pâlpăitul slab
al focului — toate astea, închise în vijelia cum­
plită ce sbuciumâ firea, îl făceau să stea treaz,
cu inima bătând, cu sufletul întunecat de o pre­
simţire tristă.
Târziu de tot — pleoapele i se strânseră şi
fruntea i se întinse. Adormise.
Briincuş : Bustul unui copil.