Page 16 - 1908-03

48 LUCEA FARUL Nrul 3, 3908.
*
menii îşi întoarseră faţa; apoi auziră la spatele nu cutezau acum nici măcar să se apropie ca
lor o uruială şi în urmă ceva greu, ca un bulgăr să dea ajutor; mulţi nici nu se- puteau uita la
umed de lut, se izbi de pământ. el. S'aproplară deci bătrânii. Cel mai în vârstă
Când îndrăzniră să-şi întoarcă capul, Leii dintre ei, când să-l ridice, zise: ,Asta a fost o
zăcea zdrobit şi schimonosit Fata se răstur- nebunie*, pe urmă adăugă privind în sus: ,Tot
nase pe piatră; t ităl o duse în braţe acasă e bine că mai e câte ceva şi aşa sus de nu
Flăcăii cari îl îndemnaseră mai mult pe Leif, se poate apropia fiecine * Q r ±\

In liniştea amurgului.
Ihi/Ki Al. PctOfi. —
In liniştea amurgului de toamna, Te-alunga biciul, aurul te ’nşala,
Cu plopii rari vorbeşte ’n faina vântul Biet neam de slugi, aţâţi stăpâni te mâna!
Şi ’ndurerafi ei capetele-şi mişca, Tu nu ’nfelegi copiii libertăţii,
Doar' plopii toţi îi înfeleg cuvântul. Cum în pornire repede, păgână,
Eu stau tăcut şi razimat de perne Ca florile din mâni de fala mare
Când sara ’ncet cu-amurgul se îmbina, Ei plumbi primesc cu inima senina . ..
Nevasta mea la sânul meu visează, Nevasta mea la sînul meu viseaza,
Pe chipul alb c’un zâmbet de lumina. Pe chipul alb c’un zimbet de lumina.
C’o mână-i strâng eu mijlocul subţire S'au prăbuşit aţâţi, frumoasa zână,
Şi-i simt încet bătăile vieţii, Sub farmecul îndemnurilor tale. ..
Cu alta fin eu cartea mea de ruga, Dar te-aşteptăm cu toţii Libertate,
Cetesc din ea povestea dimineţii. . . Căci biruinţa s’a gătit de cale.
E cântecul războaielor... In tremur U'a răsplăti mânia ta flămândă,
Simt sufletul cum slovelor se ’nchină. . . Atâta viaţa îngropata ’n tină .. .
— Nevasta mea la sânul meu visează, Nevasta mea la sânul meu viseaza,
Pe chipul alb c’un zimbet de lumina... Pe chipul alb c’un zimbet de lumina...

Azi limbi de foc şi zări de pară roşii
Viitorimea tulbure-mi araia,
Pe urmele cărărilor de sânge
Te văd măreaţă zână ’nfricoşată.
Din trăznete mi-a inimii bătaie
Şi mintea mea de fulgere e plină,
Când draga mea la sânul meu visează,
Pe chipul alb c’un zimbet de lumină.
Qctaviaa Goga.