Page 6 - 1908-03
P. 6

38                         LUCEAFĂRUL                   Nrul 3, 1908.

              0  lucire  tremură  asupra  gândurilor  lui;  sim­  Deodată  îşi  amintea  că  tot  aşa,  ca  «animalul
            ţiri  nouă  descopereau,  ca  pe  o  taină,  suferinţi   cel  mic«,  se  spăimantă  şi  el  odinioară  şi  urla,
            peste care o uitare timpurie aşternuse pulbere.  pe când maieă-sa gemea bătută in umbră.
                                                                /Aihait Sadoveanu.



                                         Un glas.
                    Şi când în lumea asta largă   De mulţumire, e chimeră,
                    Ai prins a-ţi întrupa fiinţa,  Iar stăruinţa ta, ispită.
                    Tu, germen al viitorimei,
                                                Neant, sublimă ’mpărăţie,
                    Spre  ce  te  ’npinse  năzuinţa?  —
                                                Cum minte nu-i să te ’njeleagă,
                    Spre  ce  ideal,  când  nu-s  idealuri
                                                Hotarul ţi-l întinde ’ncoace
                    în lumea vieţii pământene;
                                                Şi de cuprinsul tău ne leagă,
                    Tu vierme conceput din patimi
                                                Şi viaţă când n’a fi, nici moarte,
                    Cu-o viaţă tremurată ’n gene.
                                                Şi vremea când va fi tot una,
                    în largul necuprins al firii,
                                                Să-şi stingă soarele lumina
                    Când existenţa ta nu poate
                                                Iar printre nouri să cază luna.
                    Ca să pătrunză abiă cu mintea
                                                Şi globul ăst’ ce poartă umbra
                    în taina închegării a-toate,
                                                Nâpăstui|ilor ca mine,
                    La ce folos îţi e menirea? -
                                                Să-şi piarză apa şi ţărâna
                    Stăpân al tinei ce te poartă.
                                                Şi cu văzduhul să se ’nbine;
                    Spre care fel ’ţi-’ndrepţi chemarea,
                                                Iar milioanele de stele
                    împins de-a pătimirii soartă?
                                                Să arză ’n pară vâlvătae,
                    — Să viefueşti ? ...
                                                Şi scrumul risipit în spaţiu
                              — Ce nebunie!. ..
                                                Să-l prinză vântul în bătae
                    Dar înţelege că în tine
                                                  Pân’ ce s’o pierde, s’o preface...
                    Sunt generaţii, mii şi sute,
                                                  Şi-atunci; atunci e plină pace!
                    Ce-ar vieţui; spre care bine?
                    Şi când mai şti că ’n lupta vieţii
                    Te războieşti cu mii de patimi,   — Doi cetitori în cărţi şi stele,
                    Ce dor ascuns te mai reţine? —   Doi cântăreţi din_vremuri bune,
                    în pala vântului te datini;  îmi glăsuesc, biet sceptic, gândul
                    Şi năzuinţa ce te ’ndeamnă   De om pierdut în larga lume. —
                    De-a cuceri doar’ o clipită              C. Ardelean».
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11